Marchela din Chios

Sfânta muceniță Marchela din Chios (Markella) este o fecioară din insula Chios, canonizată de Biserica Greciei, care s-⁠a bucurat dintotdeauna de o cinstire deosebită în insulă. Pomenirea ei este la 22 iulie (4 august pe stil nou). Despre viața ei nu există informații sigure și vechi, iar povestea care se spune astăzi s-⁠a format abia în secolul al XIX-⁠lea.

Ce spun izvoarele

Sinaxarele din 1810 și din 1868 nu cunoșteau nimic despre viața și mucenicia ei și arătau doar câteva lucruri despre cultul din Chios. O pomenește și Leon Allatios în 1648, fără să spună cine a fost. În anii 1860 apare pentru prima oară data nașterii ei, în jurul anului 1500, ceea ce nu se potrivește cu relatarea lui Allatios, născut în 1586, care pare să știe puțin despre ea, deși amintirile despre viața ei ar fi fost încă proaspete. De aceea se crede că faptele vieții ei merg mai departe în trecut. După tradiția începută în secolul al XIX-⁠lea, ea s-⁠a născut și a trăit la Volissos, în Chios, în timpul stăpânirii genoveze, în secolul al XIV-⁠lea.

Povestea după tradiție

A fost crescută creștinește de mama ei, în timp ce tatăl ei era, în unele relatări, păgân. Rămasă fără mamă la vârstă fragedă, a continuat să citească Scriptura și să se roage lui Dumnezeu. Pe la optsprezece ani a trebuit să fugă de furia tatălui ei. Se dau pricini diferite. După o versiune, mama ei fusese creștină, iar tatăl, idolatru, încerca cu stăruință să o silească pe fiică să devină și ea idolatră; aceasta pare anacronic, căci în secolul al XIV-⁠lea păgânismul dispăruse demult din Grecia. După alta, tatăl ei era cuprins de o patimă ticăloasă față de ea, iar fata a fugit îngrozită când el și-⁠a arătat intențiile.

Oricare ar fi fost pricina, Marchela a fugit în munții apropiați și s-⁠a ascuns într-⁠un tufiș. Tatăl a găsit-⁠o cu ajutorul unui cioban și au dat foc tufișului ca s-⁠o silească să iasă. Ea a fugit spre mare, dar tatăl a țintit-⁠o cu arcul și a rănit-⁠o cu o săgeată. Poporul crede că sângele sfintei a vopsit stâncile și că și azi, la sărbătoarea ei, la o anumită oră, sângele devine vizibil pe stânci pentru toți credincioșii care mărturisesc această minune. Rănită, s-⁠a rugat lui Iisus Hristos ca stâncile să se deschidă și să o ascundă; stânca s-⁠a deschis și a primit tot trupul ei, dar nu și capul. Tatăl i-⁠a tăiat capul și l-⁠a aruncat în mare. Capul a plutit până la plaja Komi.

Mulți ani localnicii nu au putut găsi capul, până într-⁠o zi când se afla în preajmă o corabie de război italiană, probabil genoveză. Seara, marinarii au văzut o lumină puternică dinspre larg și, apropiindu-⁠se, au văzut un cap plutind pe apă, luminat de lumânări drepte care pluteau. Au înțeles îndată că este o minune sfântă și au dus capul sfintei în patria lor. Tradiția locală spune și că din stâncile care însemnează locul muceniciei ies apă sfințită. Mulți pelerini vin acolo în fiecare an, la 22 iulie, la slujbele de pomenire; se spune că, dacă pelerinul are credință tare, apa din bazinul stâncii se simte foarte caldă la atingere.

Cinstirea

Azi o biserică se află pe peștera sfintei Marchela. Stânca în care a fost ucisă este spusă a izvorî apă sfințită. În ziua ei, se zice că marea fierbe. Icoana ei este printre cele mai cinstite și este socotită făcătoare de minuni, iar sărbătoarea cu mare iarmaroc la Sfântul Lăcaș al Sfintei Marchela din Chios. Troparul ei o numește roza evlaviei și odrasla Chiosului, tăiată de mâna tatălui ei, în vreme ce păzea poruncile lui Hristos. Biserica Sârbă povestește că tatăl a vrut să trăiască cu fiica sa ca și cu o soție, iar în furie a tăiat-⁠o în bucăți, și că lângă biserică se află pietre care din când în când devin sângerii; oamenii le iau, se roagă sfintei și le pun pe bolnavi, care se vindecă.