Marina din Bitinia

Sfânta Cuvioasă Marina, numită și Marinos Monahul, este una dintre sfintele care, după povestirea tradițională, au trăit ca monahi sub chip bărbătesc. Se crede că a viețuit în veacul al V-⁠lea (după unele izvoare, al VI-⁠lea), în Orientul bizantin, iar locul ei de origine este cel mai adesea așezat în Liban de azi. Amănuntele vieții ei diferă de la un izvor la altul, iar cea mai veche povestire, scrisă probabil între 525 și 650, se păstrează în mai multe manuscrise, între care unul din secolul al X-⁠lea.

După povestire, Marina era fiica unor părinți creștini bogați și s-⁠a născut în Calamun, lângă Tripoli. Mama i-⁠a murit de timpuriu, iar tatăl ei, Eugeniu, a crescut-⁠o în credință. Când fata s-⁠a apropiat de vârsta măritișului, Eugeniu a vrut să-⁠i găsească un soț și să se retragă la mănăstirea Qannoubine din Valea Kadisha. Aflând planul, Marina l-⁠a întrebat de ce vrea să-⁠și mântuiască sufletul său și să-⁠l piardă pe al ei. Tatăl a răspuns că nu are ce face cu ea, fiind femeie, iar ea a spus că vor trăi amândoi ca monahi. Și-⁠a tuns capul, s-⁠a îmbrăcat în haine bărbătești și a luat numele de Marinos. Eugeniu, văzând hotărârea ei, și-⁠a împărțit averea săracilor și a plecat cu ea în Valea Kadisha, unde au viețuit în aceeași chilie. Vocea ei blândă era pusă de ceilalți monahi pe seama îndelungatei rugăciuni, sau socoteau că noul frate e famen. După zece ani de rugăciune și post, Eugeniu a murit, iar Marinos și-⁠a înăsprit nevoința, ascunzându-⁠și mai departe firea.

Într-⁠o zi, starețul a trimis patru monahi, între care și Marinos, să rezolve o treabă a mănăstirii. Drumul fiind lung, au înnoptat la un han, unde se afla și un ostaș din oastea bizantină. Acesta a stricat pe fata hangiului și i-⁠a spus să zică, dacă va rămâne însărcinată, că tânărul monah, părintele Marinos, e vinovat. Fata a făcut întocmai, iar hangiul a venit furios la stareț. Starețul l-⁠a liniștit și l-⁠a mustrat aspru pe Marinos. Acesta a căzut în genunchi, a plâns și, cu neadevărat, a mărturisit păcatul și a cerut iertare, preferând să fie socotit un bărbat păcătos decât o femeie cinstită. Starețul l-⁠a alungat din mănăstire, iar Marinos a rămas ani la rând cerșetor la poartă. Când s-⁠a născut copilul, i-⁠a fost dat lui; l-⁠a crescut cu lapte de oaie, adus de păstori, și a stat lângă mănăstire zece ani. Până la urmă, monahii l-⁠au convins pe stareț să-⁠l primească înapoi; acesta a încuviințat, dar i-⁠a pus grele canoane: munci la bucătărie, curățenie și cărat apă, pe lângă îndatoririle monahale și grija copilului.

La vârsta de patruzeci de ani Marinos s-⁠a îmbolnăvit și a murit după trei zile. Când monahii au spălat și îmbrăcat trupul, au descoperit că era femeie, și s-⁠au tulburat. Starețul a venit, a plâns amar greșeala și l-⁠a chemat pe hangiu, care, văzând trupul, a plâns și el pentru nedreptatea făcută. La rugăciunile de înmormântare, un monah orb de un ochi și-⁠ar fi recăpătat vederea atingând trupul. Se mai povestește că Dumnezeu a îngăduit ca un demon să-⁠i chinuie pe fata hangiului și pe ostaș, care au venit la mormânt și și-⁠au mărturisit păcatul în fața tuturor, cerând iertare.

Sfânta este cinstită de Bisericile Ortodoxe, inclusiv de cea copto-⁠ortodoxă; copții spun că trupul ei se păstrează nestricat într-⁠o biserică a Sfintei Maria și îl arată la praznicul ei, în 15 Mesra. Este cinstită și de druzi, sub numele de Al-⁠Sitt Sha'wani. Tradiția slavă o numește Maria din Bitinia și o pomenește la 12 februarie (stil vechi). Sinaxarele o pomenesc și la 18 iunie și la 17 iulie.