Nicanor Morozkin

Sfântul Sfințit Mucenic Nicanor (în lume Nichifor Mihailovici Morozkin) a fost arhimandrit, ultimul egumen, înainte de închiderea lăcașului, al mănăstirii Sfântul Nicolae din din Pererva, de lângă Moscova (Nikolo-⁠Pereriv), născut la 13 martie 1870 în satul Vijeles, ținutul Spask, guvernământul Reazan, și împușcat la 1 iulie 1938 pe poligonul de la Butovo. A fost canonizat de Biserica Ortodoxă Rusă în 2005. Este pomenit la 1 iulie (18 iunie după calendarul vechi), în ziua morții, în a patra sâmbătă după Paști (Soborul noilor mucenici de la Butovo) și în duminica dinaintea sărbătorii Întâmpinării icoanei Maicii Domnului de la Vladimir (Soborul sfinților din Moscova).

S-⁠a născut într-⁠o familie de țărani din guvernământul Reazan; tatăl se întreținea ca dogar. A crescut în satul Studenki, ținutul Izium, guvernământul Harkov. Ajuns la majorat, a plecat la Orenburg (1888). Se deosebea prin evlavie; încă de când trăia la Orenburg, cânta în corul bisericii și slujea ca citeț. Din Orenburg s-⁠a mutat la Moscova, unde în 1899 a intrat ca novice la mănăstirea Nikolo-⁠Pereriv (pe atunci în ținutul Moscova, departe de oraș, înconjurată de sate; azi în orașul propriu-⁠zis, înăuntrul șoselei de centură MKAD). În 1903 a fost tuns în monahism cu numele Nicanor, în 1904 a fost hirotonit ierodiacon, iar în 1909 ieromonah; hirotonia a avut loc în catedrala Hristos Mântuitorul și a săvârșit-⁠o episcopul Trifon (Turkestanov) al Dmitrovului.

În 1917 a fost pus duhovnic al frăției mănăstirii. În 1920 i s-⁠a încredințat grija capelei Icoanei Iverskaia de la Porțile Învierii, în centrul Moscovei, socotită aparținătoare de mănăstirea Nikolo-⁠Pereriv și principala sursă de venit a mănăstirii. În 1921 capela a fost jefuită de necunoscuți; hoții n-⁠au fost prinși, dar ieromonahul Nicanor a fost învinuit de autoritatea sovietică de „neglijență” și a stat aproape un an în închisoare, apoi a fost achitat de tribunal. În 1923 a fost ridicat la rangul de egumen și, ceva mai târziu în același an, la cel de arhimandrit; a condus mănăstirea Nikolo-⁠Pereriv până în 1932.

În februarie 1932 a fost arestat și închis la Butîrka. La interogatorii nu s-⁠a recunoscut vinovat: nu se socotea vinovat de acuzația adusă, se socotea dator să săvârșească între țărani cererile la care era chemat și nu intrase niciodată cu țăranii în discuții despre politică; personal credea că puterea sovietică nu persecută Biserica, ci clerul, care este ținut nevinovat în închisori. În martie 1932 a fost osândit la cinci ani de surghiun în Kazahstan. În surghiun a locuit la Alma-⁠Ata, dar după un an a primit îngăduința să se întoarcă la Moscova (a fost eliberat ca invalid), după care a locuit în satul Spas-⁠Ostașevo, raionul Volokolamsk, și a slujit în biserica Schimbării la Față de acolo. În 1938 a fost arestat a doua oară. A fost ținut mai întâi în închisoarea din Volokolamsk, apoi în cea din Taganka, la Moscova. În cursul anchetei a refuzat din nou să-⁠și recunoască vinovăția. La 14 iunie 1938 troica NKVD l-⁠a osândit la pedeapsa supremă, iar la 1 iulie 1938 a fost împușcat pe poligonul Butovo și îngropat acolo în groapa comună.