Mihail Lisițin

Sfântul sfințit mucenic Mihail Lisițin (1862-1918) a fost preot și învățător de religie în Kuban, ucis de bolșevici la 26 februarie 1918 în stanița Ust-⁠Labinskaia, în primele luni ale războiului civil. Sfântul Sinod al Bisericii Ruse a hotărât la 4 mai 2017 să-⁠i treacă numele în soborul noilor mucenici și mărturisitori ai Bisericii Ruse, cu o zi proprie de pomenire, 11 martie. Este pomenit la 26 februarie (11 martie pe stil nou).

Tinerețea și preoția

Datele nașterii și morții din unele fișe (1862 și 1913) nu se potrivesc cu izvoarele biografice, care vorbesc de moartea lui în 1918. S-⁠a născut în familia unui preot din satul Ekșur, ținutul Reazan, gubernia Reazan. A fost nepot al protoiereului Petru Dimitrievici Pavlov (1823-1899) și văr cu Ivan Petrovici Pavlov (1849-1936), fiziologul. După moartea tatălui, în 1870, a fost luat în grijă de unchiul său, preotul din satul Ersovo, Pavel Timofeevici Krîlov, care s-⁠a îngrijit mai departe de creșterea lui duhovnicească. În 1873 a intrat la școala teologică din Reazan, pe care a absolvit-⁠o în 1877 din prima categorie. Între 1877 și 1883 a învățat la seminarul teologic din Reazan și a absolvit din categoria a doua. În 1883 a intrat ca învățător la școala rurală din Zadnie Pilevo.

La 22 septembrie 1885 a fost hirotonit diacon de arhiepiscopul Teoctist (Popov) al Reazanului și Zaraiskului, iar la 25 septembrie 1885 numit preot la biserica Sfintei Treimi din satul Katino, ținutul Skopin, unde a slujit zece ani. La 25 decembrie 1895 a fost mutat la biserica Înălțării Sfintei Cruci din stația Kislovodsk, în regiunea Terek, eparhia Vladikavkaz și Mozdok. Gazeta eparhială din Vladikavkaz a scris în 1896 aprecieri despre predicile lui de catehizare și despre lupta lui împotriva ereziilor și sectelor. În 1906 a primit o nouă numire la satul Orbelianovskoe, în regiunea Terek, și a dorit să slujească Biserica și ca preot militar, dar, din motive necunoscute, nu a izbutit. La sfârșitul lui 1907 a trecut în eparhia Stavropol, ca al treilea preot la biserica Arhanghelului Mihail din satul Aleksandrovskoe, regiunea Terek. Din ianuarie 1908 a fost învățător de religie la școlile din sat.

La 25 iunie 1912 a fost numit preot la biserica Sfântului Nicolae din stanița Ust-⁠Labinskaia, regiunea Kuban, iar din 15 octombrie 1913 a fost profesor de religie la școala primară superioară. Ca pedagog talentat, a continuat acolo lucrarea misionară în mijlocul populației cazace. La începutul primului război mondial a ajutat mult frontul și pe ostașii răniți: în 1914 și 1915 a trimis de mai multe ori mari cantități de haine și lucruri de igienă pentru soldații din armata activă. În anii de slujire la Ust-⁠Labinskaia s-⁠a bucurat de mare stimă din partea oamenilor din toate stările, ca păstor bun, blând și milos. A slujit la biserica Sfântului Nicolae până la moarte.

Revoluția și moartea

Revoluția din 1917 și abdicarea împăratului Nicolae al II-⁠lea au început o nouă pagină tragică în istoria Bisericii Ruse. Războiul civil care a urmat curând și prigoana împotriva Bisericii nu au ocolit nici ținutul cazacilor din Kuban. În ianuarie 1918 au început în Ust-⁠Labinskaia tulburări revoluționare, aprinse de bolșevicii locali, între cazacii veniți de pe front și reprezentanții vechii populații cazace. Tensiunea a crescut în urma chemării bolșevicilor din 20 ianuarie 1918, care conținea îndemnuri deschise la război civil. La 27 ianuarie s-⁠au început primele ciocniri între unitățile cazace și bolșevici. Confruntarea armată a continuat toată luna februarie 1918 și s-⁠a încheiat la 22 februarie cu ocuparea staniției de către bolșevici și instaurarea puterii sovietice. Au început represalii grabnice împotriva celor nepotriviți puterii: ofițeri, cazaci, funcționari și preoți. Nimeni dintre bolșevicii locali care îl cunoșteau personal nu și-⁠a ridicat mâna să facă judecata revoluționară asupra părintelui Mihail. A fost avertizat de primejdie și i s-⁠a propus să fugă sau să se ascundă, dar a refuzat cu bărbăție, rămânând acasă, unde a fost arestat. A fost ucis la 26 februarie 1918. Soția lui, Evdochia Lisițina, a răscumpărat trupul schingiuit și l-⁠a pregătit pentru înmormântarea creștină: l-⁠a îmbrăcat în veșminte preoțești albe, l-⁠a pus într-⁠un sicriu nou și l-⁠a dus la biserica Sfântului Nicolae, unde mulți ani predicase Cuvântul lui Dumnezeu, pentru slujba de înmormântare.

La ședința Soborului local al Bisericii Ruse din 20 septembrie 1918 a fost citită o listă specială a celor care au suferit pentru credință, în care erau amintiți preoți din Kuban. La 13 (26) septembrie delegatul adunării eparhiale Stavropol-⁠Kuban, preotul Ioan Grevțov, a trimis cancelariei Soborului o cerere de precizare a datelor despre cei care au suferit. După amintirile nepoatei părintelui Mihail, enoriașii bisericii Sfântului Nicolae au convins-⁠o pe soția lui să-⁠l mute într-⁠un loc mai aproape de biserica la care slujise. După mărturia strănepotului Ghenadie Lisițin, în 2003 s-⁠a izbutit să se afle locul pierdut al mormântului, lângă peretele de răsărit al unui fost cinematograf de vară, unde se afla biserica Sfântului Nicolae, dărâmată în anii 1930, în parcul orașului Ust-⁠Labinsk. Pe zid s-⁠a pus o placă, iar în 2010 enoriașii bisericii Sfântului Serghie au pus o placă și la locul uciderii.

Familia

Părinții: Mihail Kondratievici Lisițin (1835-1870), preot din Ekșur, și Xenia Petrovna Lisițina (Mezerova). Soția: Evdochia Ivanovna Lisițina, născută Gilearova (1865-1959), fiica unui preot din satul Prudki. Fiica Natalia (1887-1961) a fost învățătoare și bibliotecară; fiul Vasili (1891-1941), inginer militar, a murit în apărarea cetății Brest în iunie-⁠iulie 1941, iar numele lui este pe monumentul apărătorilor; fiica Serafima (1899-1990) a absolvit școala eparhială din Stavropol, iar fiica Vera (1900-1971) a fost învățătoare la Șahtî și Rostov-⁠pe-⁠Don. A primit răsplătiri bisericești: brâul preoțesc, culionul, camilafca, Biblia de la Sfântul Sinod pentru osteneli în educarea copiilor (1902) și mulțumiri ale episcopilor.