Porfirie al Gazei

Sfântul Ierarh Porfirie a fost episcop al Gazei din 395 până la moartea sa, în 420, cunoscut pentru creștinarea orașului păgân al Gazei și dărâmarea templelor lui. Este pomenit la 26 februarie.

Izvorul

Pe Porfirie îl cunoaștem mai ales din Viața lui scrisă de diaconul Marcu, tovarășul și ajutorul lui, care a trăit la Gaza în vremea aceea. Unii socotesc textul mai degrabă pildă bisericească decât istorie, dar autorul cunoștea bine Gaza din veacul al V-⁠lea.

Tinerețea și nevoința

S-⁠a născut la Tesalonic, într-⁠o familie bogată și aleasă. Pe la douăzeci și cinci de ani a părăsit casa părintească și s-⁠a dus în Egipt, într-⁠un schit, unde a petrecut cinci ani și s-⁠a călugărit. Apoi a mers la Ierusalim să se închine la locurile sfinte și s-⁠a așezat într-⁠o peșteră lângă Iordan, unde a rămas alți cinci ani, în mare nevoință. S-⁠a îmbolnăvit greu, iar tradiția spune că în vedenie i s-⁠a arătat Domnul și l-⁠a vindecat. Pe la patruzeci de ani a fost hirotonit preot de patriarhul Ierusalimului, care i-⁠a încredințat păstrarea unei părți din Lemnul Sfintei Cruci. După moartea episcopului Gazei, în 395 sau 396, a fost pus episcop, iar el a primit cu greu această slujire, pe la patruzeci și cinci de ani.

Episcop în Gaza

La Gaza a găsit doar vreo două sute optzeci de creștini; ceilalți locuitori erau închinători la idoli, foarte înverșunați. În anul în care a venit a fost secetă, iar păgânii au pus-⁠o pe seama lui, spunând că Marnas le-⁠a arătat că picioarele lui Porfirie aduc nenorocire cetății. Biserica trebuise să fie ridicată în afara zidurilor. Porfirie l-⁠a trimis pe Marcu la Constantinopol, în 398, ca să capete poruncă pentru închiderea templelor, dar Marneionul a rămas deschis, pentru că trimisul împăratului a fost mituit. În iarna dintre 401 și 402, Porfirie a mers el însuși la Constantinopol, cu episcopul Cezareei Palestinei, și a convins pe împărăteasa Eudoxia să ceară împăratului Arcadiu un decret. Decretul a fost împlinit în mai 402: opt temple, între care cele ale Afroditei, Hecatei, Soarelui, Apolo, Persefonei și chiar Marneionul, au fost dărâmate sau arse. La locul unuia dintre ele, cu sprijinul Eudoxiei, a fost zidită o biserică cu treizeci de coloane de marmură.

Încheierea

Porfirie a trăit destul ca să vadă cetatea Gaza creștinată și a adormit în 420. Se crede că a fost făcător de minuni și în viață, și după moarte, iar moaștele i se află în Gaza.