Mihei de Radonej

Cuviosul Mihei de Radonej a fost ucenic și chiliot al Sfântului Serghie de Radonej. Sub îndrumarea marelui stareț, nevoindu-⁠se în simplitatea inimii, cuviosul Mihei a ajuns la o treaptă atât de înaltă de curăție duhovnicească, încât, singur dintre tovarășii lui Serghie, a fost învrednicit să fie de față la vizita Maicii Domnului la alesul ei.

În fiecare zi, după săvârșirea pravilei de seară în chilie, cuviosul Serghie cânta acatistul Preasfintei Născătoare de Dumnezeu în fața icoanei Ei. Odată, noaptea, după o rugăciune stăruitoare către Maica Domnului pentru mănăstirea sa, sfântul a simțit apropierea unei arătări cerești și i-⁠a spus ucenicului său Mihei: „Privegheați, fiule: vom avea în ceasul acesta o vizită minunată”. Abia spusese, și s-⁠a auzit un glas: „Iată, Preacurata vine”. Atunci bătrânul s-⁠a sculat și a ieșit repede în tindă; aici l-⁠a luminat o lumină mai tare decât a soarelui și a văzut pe Preabinecuvântata Fecioară, însoțită de apostolii Petru și Ioan Teologul. Maica Domnului a făgăduit să nu se depărteze de locul acesta și să-⁠l acopere totdeauna. Bătrânul s-⁠a cutremurat de frică și de bucurie, iar când și-⁠a venit în fire, a văzut pe ucenicul său Mihei zăcând pe podea, ca mort: marele îndrumător putuse vedea pe Împărăteasa Cerului și auzi glasul Ei, iar ucenicul, copleșit de groază, nu putuse vedea totul și vedea numai lumina cerească. Când cuviosul Mihei și-⁠a venit în simțiri, a căzut la picioarele cuviosului Serghie și l-⁠a întrebat: „Spune-⁠mi, părinte, pentru Dumnezeu, ce este această vedenie minunată? Sufletul meu aproape că s-⁠a despărțit de trup...”. Dar nici cuviosul Serghie nu putea încă vorbi de tulburarea sufletului, numai chipul lui înflorea de bucurie cerească. „Așteaptă, fiule”, i-⁠a spus, „și sufletul meu se cutremură de această vedenie”. Când s-⁠a liniștit întrucâtva, bătrânul l-⁠a trimis pe Mihei să cheme doi bărbați cucernici dintre frați, pe Isaac tăcutul și pe Simon eclesiarhul, și toți împreună au săvârșit un molifelnic către Maica Domnului. După vechea tradiție bisericească, păstrată în Letopisețul lui Nikon, vizita cerească a fost în postul Crăciunului, în noaptea de vineri spre sâmbătă, și se crede că în 1384; după altă părere, evenimentul se leagă de postul Crăciunului din 1379, arătându-⁠se că în împrejurările grele din vara lui 1380 (năvălirea lui Mamai) însuși marele ocrotitor al pământului rusesc, cuviosul Serghie, avea nevoie de o întărire deosebită, și amintindu-⁠se că el a trimis la câmpul Kulikovo tocmai o prescură a Maicii Domnului.

Spre aducere-⁠aminte recunoscătoare de această vizită minunată, în mănăstirea cuviosului Serghie s-⁠a rânduit ca în fiecare vineri seara să se săvârșească privegherea cu acatistul Maicii Domnului în pridvorul de miazăzi-⁠apus al catedralei Sfintei Treimi, în locul unde, după tradiție, se afla chilia cuviosului Serghie și unde se află astăzi măreața icoană care înfățișează această venire a Oaspetelui Ceresc.

Blândul ucenic al blândului stareț s-⁠a mutat la Domnul încă în viața avvei său, la 6 mai 1385. Moaștele lui se odihnesc sub pământ într-⁠o mică biserică ridicată și sfințită la 10 decembrie 1734 prin porunca Sfântului Sinod, „în cinstea arătării Maicii Domnului cuviosului Serghie”, al cărei martor a fost învrednicit Mihei. Este pomenit la 19 mai și la 19 iulie, odată cu Soborul sfinților din Radonej, și la 5 septembrie, cu Soborul sfinților moscoviți (zi mișcătoare).