Iov

Sfântul și dreptul Iov cel mult pătimitor este omul din țara Uț, a cărui poveste se află în Cartea lui Iov din Vechiul Testament. Lovit pe rând de pierderea averii, a copiilor și a sănătății, nu L-⁠a blestemat pe Dumnezeu și rămâne pentru toate veacurile chipul răbdării și al credinței neclintite. Biserica Ortodoxă îl pomenește la 6 mai (calendar vechi, după Mineiul; 19 mai pe stil nou civil în Bisericile care țin calendarul iulian).

Cine a fost

Cartea lui Iov nu spune când a trăit, iar părerile sunt împărțite. Sinaxarul grecesc îl așază pe la 1900 înainte de Hristos, alții pe la 1400, iar sinaxarul Bisericii Ortodoxe din America îl numește al cincilea neam de la Avraam. Septuaginta, la sfârșitul cărții, îl numește fiu al lui Zare și al Bosorei și îl identifică cu Iobab, rege al Edomului pomenit în Facere. Țara lui, numită Uț sau Ausitida, se afla între Idumeea și Arabia. O altă părere, păstrată de un calendar rus, îl face nepot al lui Avraam, fiu al fratelui acestuia, Nahor. Proorocul Iezechiel îl numește împreună cu Noe și Daniel între cei drepți, iar Sfântul Apostol Iacov îl dă pildă de răbdare.

Scriptura îl înfățișează fără prihană și drept, om care se temea de Dumnezeu și se ferea de rău. Avea șapte fii și trei fiice și averi mari, așa că era cel mai mare dintre toți oamenii Răsăritului. De fiecare dată când copiii lui sărbătoreau împreună, se scula dis-⁠de-⁠dimineață și aducea jertfe pentru ei, spunând că poate au păcătuit și L-⁠au hulit pe Dumnezeu în inima lor.

Încercarea

Dumnezeu a îngăduit ca Satana să-⁠l încerce. Într-⁠o singură zi și-⁠a pierdut turmele, slujitorii și toți copiii. Iov și-⁠a sfâșiat haina, s-⁠a tuns, a căzut la pământ și s-⁠a închinat, spunând că gol a ieșit din pântecele mamei sale și gol se va întoarce, că Domnul a dat și Domnul a luat și fie numele Domnului binecuvântat. În toate acestea nu a păcătuit și nu a învinuit pe Dumnezeu de nedreptate.

Apoi Satana a primit voie să-⁠i lovească trupul, iar Iov s-⁠a acoperit de bube cumplite din creștet până în tălpi. A părăsit societatea oamenilor, s-⁠a așezat pe un morman de cenușă și se scărpina cu un ciob. După Sinaxarul grecesc și-⁠a petrecut restul zilelor într-⁠o peșteră, rugându-⁠se și scărpinându-⁠și rănile. Izvoarele ortodoxe vorbesc de șapte ani de încercare, altele socotesc doar un an. Soția lui, care pierduse și ea totul, l-⁠a îndemnat să-⁠L blesteme pe Dumnezeu și să moară. El i-⁠a răspuns că vorbește ca una din femeile nebune și a întrebat dacă vom primi binele din mâna lui Dumnezeu și răul nu-⁠l vom primi.

Prietenii și răspunsul lui Dumnezeu

Trei prieteni, Elifaz, Bildad și Țofar, au venit să-⁠l mângâie. Textul grecesc îi numește regele temanitenilor, tiranul șuhiților și regele minenilor. Au stat cu el în tăcere șapte zile și șapte nopți, apoi au vorbit, susținând că suferința lui trebuie să fie pedeapsa unor păcate ascunse. Iov și-⁠a apărat nevinovăția și a strigat către Dumnezeu din adâncul durerii. În mijlocul ei a mărturisit că Răscumpărătorul lui este viu și că în trupul lui Îl va vedea pe Dumnezeu, cuvinte pe care Biserica le-⁠a înțeles dintotdeauna ca proorocie a învierii morților. Înainte să răspundă Domnul, vorbește și tânărul Elihu.

În cele din urmă Domnul i-⁠a răspuns din vârtej, arătându-⁠i măreția și înțelepciunea creației, iar Iov s-⁠a smerit și s-⁠a pocăit în țărână și cenușă. Dumnezeu i-⁠a mustrat pe cei trei prieteni și le-⁠a poruncit să aducă o jertfă, căci doar rugăciunea lui Iov o va primi pentru ei. Iov s-⁠a rugat pentru ei, iar Domnul i-⁠a întors sănătatea și i-⁠a dat îndoit față de câte avusese. I s-⁠au născut șapte fii și trei fiice, numite Iemima, Cheția și Cherenhapuc, și nu se aflau în țară femei mai frumoase decât ele.

Moartea

După încercare Iov a mai trăit 140 de ani după tradiția greacă și 170 după altele și și-⁠a văzut urmașii până la al patrulea neam. Unele izvoare dau întreaga lui viață ca 240 sau 248 de ani. Data morții se dă în feluri diferite: pe la 1650 înainte de Hristos în Sinaxarul grecesc și pe la 1350 în sinaxarul Bisericii Ortodoxe din America, iar un calendar rus așază toată viața lui între 2000 și 1500 înainte de Hristos. A adormit în pace, sătul de zile.

Cinstirea

Biserica citește Cartea lui Iov, prima dintre cărțile de înțelepciune ale Vechiului Testament, în Săptămâna Sfintelor Pătimiri și vede în el un chip al lui Hristos: un om drept care a pătimit fără vină, precum Domnul cel fără de păcat a pătimit de bunăvoie pentru păcatele noastre. Septuaginta adaugă la Iov 42, 17 că el va învia împreună cu cei pe care Domnul îi învie, verset citit în Biserică în Vinerea Mare, când Evanghelia vorbește despre mormintele deschise la moartea Mântuitorului. Sfântul Ioan Gură de Aur l-⁠a dat pildă ca pe un om mai tare decât adamantul, care a gustat foamea, sărăcia, boala, moartea copiilor, pierderea averii, disprețul soției și ocările prietenilor și slujitorilor, și a stat neclintit în toate, înainte de Lege și înainte de Har. În același duh învață Sfântul Antonie cel Mare că fără ispite nimeni nu se poate mântui.

În afară de 6 mai, Biserica Romano-⁠Catolică îi ține pomenirea la 10 mai, Biserica Armeană la 6 mai și 26 decembrie, iar Biserica Coptă la 27 aprilie și 29 august. O lucrare pseudoepigrafică, Testamentul lui Iov, îi povestește viața într-⁠o formă târzie. În imnografia ortodoxă este numit turn de vitejie pe care nicio năvală nu l-⁠a dărâmat.