Venerie al Milanului

Sfântul Venerie a fost arhiepiscop al Milanului între 400 sau 401 și 408. Este cinstit ca sfânt în Biserica Catolică și pomenit la 6 mai, după alte izvoare la 4 mai, ziua adormirii lui.

Aproape nimic nu se știe despre viața lui înainte de alegerea ca episcop. După istoricul Paulin din secolul al V-⁠lea, Venerie era diacon și a fost de față la adormirea Sfântului Ambrozie, în 397. A fost ales episcop după moartea lui Simplician, în iarna dintre 400 și 401. Era deja episcop când un sinod provincial, ținut la 18 iunie 401 la Cartagina, i-⁠a cerut să trimită în Africa de Nord câțiva clerici din Milano, între care a fost și Paulin. Papa Anastasie I i-⁠a scris o scrisoare despre osândirea ideilor origeniștilor, iar el este amintit și într-⁠o scrisoare a aceluiași papă către Ioan al II-⁠lea, episcopul Ierusalimului.

În 404, Venerie, împreună cu papa Inocențiu I și cu Cromațiu, episcopul Aquileii, a luat apărarea Sfântului Ioan Gură de Aur, izgonit pe nedrept din Constantinopol, scriind în favoarea lui împăratului din Apus, Honoriu, care a trimis scrisoarea fratelui său, Arcadiu, împăratul din Răsărit. Mijlocirea n-⁠a folosit însă la nimic. Venerie a adormit la 4 mai 408 și a fost îngropat în biserica Sfinților Nazarie și Celsus din Milano. Moaștele lui se află într-⁠un sarcofag în biserica Sant'Ambrogio, cu ale episcopilor Marolus, Glicerie și Lazăr. O tradiție târzie, fără temei istoric, îl leagă de familia milaneză Oldrati.