Nicolae Lebedev

Sfântul Mărturisitor Nicolae Lebedev a fost preot în satul Vlasievo, lângă Tver, un sfetnic al poporului și întemeietor al unei societăți de cumpătare, și a murit în surghiun, în ținutul Komi, la 1 septembrie 1933.

Preotul din Vlasievo

S-⁠a născut în 1869, în satul Berejai din ținutul Bejețk, gubernia Tver, în familia sacristanului Vasile Lebedev. Familia era săracă, așa că a făcut tot seminarul din Tver pe cheltuiala statului. În 1893 l-⁠a terminat cu distincție și i s-⁠a propus să continue studiile la Academie, dar a refuzat și s-⁠a făcut citeț în satul în care se născuse și slujise tatăl său. După jumătate de an, în 1894, a fost hirotonit preot pentru biserica Icoanei Maicii Domnului de la Kazan din satul Vlasievo, la câteva verste de Tver.

Vlasievo era un sat vechi, cu o istorie de biserici dărâmate și ridicate din nou, până când, în 1799, a fost sfințită biserica de piatră a Icoanei de la Kazan, cu un paraclis al Sfântului Nicolae. Părintele Nicolae a început îndată să-⁠și educe parohienii în duhul moralității ortodoxe și să scoată păcatele din rădăcină. La 22 octombrie 1897 a deschis Societatea de cumpătare a Icoanei de la Kazan, aprobată oficial de ministrul de interne la 28 ianuarie 1899. Scopul ei era să stăvilească băutura și vorbele urâte, să-⁠i apropie pe oameni de slujbe, să împodobească biserica și să dezvolte virtuțile creștine. Mai târziu, la anchetă, a scris: „Când am venit în 1894 în Vlasievo, în parohie erau două cârciumi, două berării și o prăvălie a unui chiabur și nicio școală; copiii rămâneau neștiutori de carte.” În primul an a izbutit, cu mari eforturi, să zidească o școală a zemstvei și să obțină închiderea cârciumilor și berăriilor, printr-⁠o hotărâre a țăranilor că nu vor mai avea cârciumi. În 1901 a întemeiat un adăpost pentru alcoolici, cu ateliere de tâmplărie, curelărie, cizmărie, legătorie, croitorie, fierărie și cu muncă agricolă pentru cei fără meserie, cu averea și vitele lui. În 1907 a deschis un adăpost pentru copii fără părinți, copii de alcoolici și copii ai străzii; ajungeau la treizeci și șapte, de cinci până la doisprezece ani, cu școală proprie și ateliere.

Mărturisirea

După revoluție a fost arestat în 1929 sub o învinuire mincinoasă, în ciuda cererii enoriașilor din Vlasievo și din satele vecine, care au scris OGPU că nu a fost niciodată un dușman al poporului, ci prieten, un membru folositor și prețuit al societății. Autoritățile nu au ascultat, iar la 3 noiembrie 1929 a fost condamnat la trei ani în lagărul Solovețki, unde a stat până la 9 august 1931. A fost apoi trimis în surghiun la Mezen, în iulie 1932 mutat la Arhanghelsk, apoi în satul Kerciomia din ținutul Ust-⁠Kulom, în Komi. Termenul surghiunului a expirat la 19 august 1932, dar OGPU local nu și-⁠a dat acordul să plece, așa că a rămas încă un an la Kerciomia. Fiica lui a obținut o întâlnire cu Aaron Solț, membru al Curții Supreme, care a pus pe cererea ei o rezoluție de eliberare și i-⁠a spus: „Tatăl dumitale va veni la dumneata, atunci vei afla.” În vara lui 1933 starea lui s-⁠a înrăutățit mult, coletele sosind neregulat, iar sănătatea s-⁠a șubrezit. Fiica a scris din nou lui Solț, dar părintele Nicolae nu s-⁠a mai întors acasă. A murit în surghiun, în Kerciomia, la 1 septembrie 1933, și a fost îngropat în cimitirul satului, într-⁠un mormânt azi necunoscut.

După arestarea lui, biserica din Vlasievo a fost închisă și a fost redeschisă abia în 1989, ca prima biserică din eparhia Tver unde s-⁠a reluat slujba după zeci de ani de prigoană. A fost trecut între sfinți în 2000.

Este pomenit la 1 septembrie, la 7 februarie (zi mobilă), în soborul noilor mucenici și mărturisitori, la 11 februarie, în soborul sfinților komi, la 18 iulie (zi mobilă), în soborul sfinților din Tver, la 23 august, în soborul noilor mucenici de la Solovețki, și la 1 noiembrie, în soborul sfinților din mitropolia Arhanghelsk, după stilul nou.