Nifon al Novgorodului

Sfântul Nifont a fost episcop al Novgorodului între 1130 și 1156, cel dintâi întâistătător al Novgorodului care a purtat titlul de arhiepiscop, deși titlul i-⁠a fost personal și s-⁠a legat de scaun abia în 1165. Biserica Rusă îl cinstește ca ierarh și îl pomenește la 8 aprilie.

Se spune că s-⁠a născut la Kiev, cu numele Nichita. Unele documente arată că a vizitat Constantinopolul și poate a studiat acolo. A fost tuns monah la mănăstirea Peșterilor, în vremea egumenului Timotei (1124-1132). În 1130 (sau 1131), la Kiev, a fost hirotonit episcop al Novgorodului. A venit în eparhie ca un om vrednic și cunoscut în Biserică, și s-⁠a dovedit un arhiereu vrednic, un apărător înflăcărat și neclintit al canoanelor. În vremea lui, cneazul Novgorodului a fost mai întâi dat afară și „i s-⁠a arătat drumul”, începând în 1136 vremea independenței Novgorodului, care avea să țină până în 1478. A fost întâiul episcop al Novgorodului care a făcut mari lucrări de zidire: după cronica Novgorodului, a ridicat zece biserici, între care biserica Adormirii din Piața Mare, biserica Sfântul Clement de la Ladoga și a împodobit catedrala Sfânta Sofia. A sprijinit biserica Schimbării la Față din mănăstirea Mirojski din Pskov, zidită în stil grecesc, după gustul lui. În primul an al păstoririi, l-⁠a pus pe Antonie Romanul egumen la mănăstirea Antoniev, pe care Antonie însuși o întemeiase înainte de 1108.

Se bucura de mare cinstire și în afara eparhiei lui, ceea ce îi îngăduia să fie mijlocitor în disputele dintre cnejii ruși. În 1135 a potolit vrajba dintre Monomahovici și Olgovici, din sudul Rusiei. În 1147, mitropolitul Clement Smoleatici fusese pus în scaunul Kievului, din inițiativa marelui cneaz Izeaslav, fără încuviințarea patriarhului Constantinopolului, iar Nifont nu l-⁠a recunoscut; din această pricină a fost închis de Izeaslav la mănăstirea Peșterilor și s-⁠a întors în scaun după cucerirea Kievului de către Iuri Dolgoruki, în 1149. Pentru credincioșia lui față de Constantinopol, a primit de la patriarhul Nicolae al IV-⁠lea o scrisoare în care era asemănat cu sfinții părinți din vechime care au apărat interesele creștinismului, și titlul de arhiepiscop, care îi dădea autonomie față de mitropolitul Kievului. Este autorul răspunsurilor la întrebările lui Chirik Novgorodeanul, păstrate în „Întrebarea lui Chirik”. A întemeiat la Pskov mănăstirea Mirojski.

În 1155 fusese pus în Rusia un nou mitropolit canonic, grecul Constantin. Nifont, care a mers să-⁠l întâmpine la Kiev în 1156, a rămas la mănăstirea Peșterilor, unde s-⁠a îmbolnăvit și a murit, după treisprezece zile de boală, la 21 aprilie 1156 (8 aprilie pe stil vechi). Potrivit Paterikului, înainte de moarte i s-⁠a arătat în vedenie Cuviosul Teodosie, care i-⁠a vestit mutarea lui la Domnul și împreunarea cu ceilalți cuvioși ai Peșterilor. A fost îngropat în peștera lui Teodosie, iar mai târziu moaștele lui au fost mutate în Peșterile Apropiate ale lui Antonie, unde se află lângă ale lui Avraamie Muncitorul și ale lui Silvestru Făcătorul de minuni. A fost trecut în rândul sfinților la al doilea Sobor al lui Macarie, în 1549.