Petru al Rostovului

Cuviosul Petru al Rostovului (mort în 1290), numit și Petru Ordînski, a fost țarevici al Hoardei de Aur, nepot al hanului Berke, care a venit în Rusia, a primit credința ortodoxă la Rostov, a întemeiat mănăstirea Petrovski de pe lacul Nero și a murit monah acolo. A fost numărat între sfinți la Sinodul din 1547 din vremea mitropolitului Macarie, în rândul cuvioșilor. Se pomenește (stil vechi) la 30 iunie și la 23 mai, în Soborul Sfinților din Rostov și Iaroslavl. Din el se trage neamul nobil rus Cirikov.

Începuturile

Era fiul țareviciului Orda-⁠Ejen, nepot al lui Juci și strănepot al lui Genghis Han, nepot al hanului Berke al Hoardei de Aur; numele lui era Daïr Kaidagul. În 1253 episcopul Chiril al Rostovului a venit la Sarai, la hanul Batu, pentru treburi, și a povestit mult despre minunile de la moaștele Sfântului Leontie din Rostov. Când, câțiva ani mai târziu, unul dintre țarevici s-⁠a îmbolnăvit în Hoardă, curtea și-⁠a amintit de povestirile lui Chiril și l-⁠a chemat la Sarai. Pe drumul de întoarcere, după „Povestirea despre fericitul Petru”, l-⁠a ajuns țareviciul Daïr și l-⁠a rugat să-⁠l ia cu el la Rostov; poate că băiatul fusese atras de povestirile despre minuni și despre orașul bogat, unul dintre cele mai de seamă din Rusia de nord-⁠est.

La Rostov Daïr a primit botezul ortodox și a primit numele Petru. Hanul Berke a luat, se pare, cu înțelegere fapta nepotului și l-⁠a înzestrat după neamul lui, după povestire cu „sănii cu argint”. Totuși, după părerea lui A. S. Horoșev, țareviciul ar fi căzut în dizgrația lui Berke și ar fi fugit din Hoardă, aflând adăpost la Rostov.

Mănăstirea și prietenia cu cneazul

În toată bogăția și vița lui aleasă, Petru se deosebea, după Viață, prin modestie, tăcere, gândire la Dumnezeu și iubire de rugăciune. Odată a avut o vedenie: i s-⁠au arătat Apostolii Petru și Pavel, și atunci a zidit pe malul lacului Nero o mănăstire, numită și Petrovskaia. Atunci s-⁠a legat prietenia dintre țareviciul Petru și cneazul Boris al Rostovului; Povestirea spune că cneazul îl iubea așa de mult, încât nici pâine nu mânca fără el. Episcopul Ignatie, urmașul Sfântului Chiril, i-⁠a declarat public, sub bolțile bisericii, frați de cruce. Copiii lui Boris îi spuneau lui Petru unchi. Cneazul i-⁠a ales soție, fiica celui mai de seamă boier din Rostov, și a avut urmași mulți. După moartea soției a primit tunderea monahală în mănăstirea întemeiată de el.

Cinstirea

Cinstirea lui ca sfânt a început îndată după moarte, în jurul lui 1290-1291. Oficial a fost trecut între sfinți la Sinodul din 1547. Se păstrează mai multe copii ale Povestirii despre „fericitul” Petru, cea mai veche, după V. O. Cliucevski, de la începutul secolului al XIV-⁠lea.