Teodor Lebedev

Sfântul sfințit mucenic Teodor Lebedev (20 februarie 1876 până la 25 septembrie 1937) a fost protoiereu al Bisericii Ortodoxe Ruse în regiunea Ivanovo, împușcat în 1937 după trei zile de interogatoriu fără odihnă. A fost numărat între sfinți în 2000 de Sinodul Arhieresc Jubiliar. Se pomenește la 25 septembrie, ziua muceniciei, și la 20 iunie, în Soborul noilor mucenici și în Soborul Sfinților din Ivanovo-⁠Voznesensk.

Viața

S-⁠a născut la 20 februarie 1876 (după alte date 15 februarie) în satul Vorogovo, ținutul Iurievo, gubernia Vladimir (după altele în Stebaciovo, ținutul Suzdal). Tatăl, Pavel Alexeevici Lebedev, era psalt, mama, Raisa Platonovna, casnică. Familia a avut mai mulți copii: Teodor, Alexandru, Vladimir, Liubov și Raisa. În 1892 Teodor a terminat școala duhovnicească din Suzdal și a fost numit psalt în satul Adamovo. A urmat apoi seminarul din Vladimir, pe care l-⁠a terminat în 1899, a fost hirotonit diacon și, în 1900, preot. Din 1900 până în 1928 a slujit în satul Alexino, ținutul Iurievo, și a fost ridicat protoiereu pentru osteneala lui.

În 1928, când a murit fratele său, protoiereul Alexandru Lebedev, a plecat la înmormântare, iar în lipsa lui au venit la casa lui oamenii poliției politice, au căutat mult odoare prețioase și n-⁠au găsit decât cărți bisericești îngropate. Au izgonit din casă pe soția lui, Elena, cu copiii Nina și Nicolae, și au confiscat casa și toate bunurile. La întoarcere a fost învinuit de agitație împotriva colhozurilor, arestat și închis la Ivanovo, dar a fost eliberat în același an. Eparhia l-⁠a mutat în satul Kuznețovo, ținutul Șuia, regiunea Ivanovo, unde în 1932 a fost numit protopop. În 1933-1934 a fost arestat din nou și a ispășit două luni de temniță.

Arestarea și mucenicia

La 17 septembrie 1937 a fost arestat, împreună cu alți preoți, de secția NKVD Șuia, sub învinuirea de „participare activă la un grup contrarevoluționar, agitație sistematică fascistă împotriva conducătorilor partidului și ai guvernului”. Interogatoriile au început în ziua arestării și au ținut mai bine de trei zile fără întrerupere; anchetatorii se schimbau și se odihneau, iar preotul nu era lăsat să se odihnească, în nădejdea că în primele trei zile va da mărturii de recunoaștere. El a refuzat și a răspuns la toate întrebările: „Nu am spus nimic”; „Nu m-⁠am ocupat de activitate contrarevoluționară”; „Oricâte mărturii mi-⁠ar citi și oricâte confruntări ar face, nu mă recunosc vinovat”. La 20 septembrie ancheta s-⁠a încheiat, la 23 troica a osândit pe toți preoții arestați la moarte, iar la 25 septembrie 1937, la ora 23, părintele Teodor a fost împușcat împreună cu alți preoți. A fost reabilitat la 22 aprilie 1959, certificatul de reabilitare arătând, în chip mincinos, că ar fi murit de pneumonie. În 2000 Sinodul Arhieresc Jubiliar l-⁠a numărat între sfinți.