Teodosie cel Mare

Cuviosul Teodosie cel Mare, numit Cenobiarhul, a fost un monah capadocian, egumen și întemeietor al vieții monahale de obște în pustiul Iudeii, născut în jurul anului 424 și adormit în 529, la aproximativ o sută cinci ani. Biserica îl pomenește la 11 ianuarie ca pe părintele mănăstirilor de obște din Palestina.

Copilăria și drumul spre Ierusalim

S-⁠a născut în satul Mogaris, aproape de Comana Capadociei, din părinți creștini evlavioși, Proeresiu și Evloghia. Mama lui avea să se călugărească și să-⁠l aibă ca părinte duhovnicesc. Având un glas frumos, a fost rânduit cetăreț în biserică. Dorind să urmeze pilda lui Avraam și să lase pe toți și toate pentru dragostea de Dumnezeu, a pornit spre Ierusalim în jurul anului 451, în vremea Sinodului al IV-⁠lea Ecumenic de la Calcedon.

La Antiohia s-⁠a dus la Sfântul Simeon Stâlpnicul, să-⁠i ceară rugăciunile. Potrivit Vieții, Simeon l-⁠a întâmpinat chemându-⁠l pe nume, l-⁠a sărutat pe tânăr și i-⁠a prezis că va fi păstor al oilor cuvântătoare și mântuitor al multora. La Ierusalim a cercetat Locurile Sfinte și a intrat ucenic la cuviosul Longhin, care viețuia lângă Turnul lui David. Din porunca lui Longhin s-⁠a mutat lângă biserica Kathisma a Maicii Domnului, ridicată de o văduvă evlavioasă, la jumătatea drumului dintre Ierusalim și Betleem. Căutând liniștea, s-⁠a retras mai târziu în pustie, într-⁠o peșteră în care, după o veche tradiție, se opriseră magii după ce se închinaseră Domnului.

Lavra și obștea

Teodosie a dus în peșteră mari nevoințe: se ruga neîncetat, atârnase o frânghie ca să se sprijine dacă îl va birui somnul, nu se sătura niciodată și se hrănea cu curmale, roșcove, verdețuri sălbatice și legume muiate în apă. Se spune că timp de treizeci de ani nu a gustat pâine. În jurul lui s-⁠au adunat monahi, iar peștera a devenit prea strâmtă. Pentru a alege locul mănăstirii, a luat cădelnița cu cărbuni reci și tămâie și a plecat în pustie. Pe când se întorcea spre peșteră, din cădelniță a ieșit un fum bine mirositor, cărbunii s-⁠au aprins de la sine, iar el a înțeles că Dumnezeu însemnase acolo locul. Acolo s-⁠a ridicat o biserică, apoi un mare așezământ, Lavra Sfântului Teodosie, cu rânduiala Sfântului Vasile cel Mare, cel dintâi chinovie din Palestina. La sfârșitul vieții lui, aveau acolo viețuire până la patru sute de monahi.

Viața lui pomenește adesea înmulțirea minunată a hranei la rugăciunea lui. A rânduit case pentru străini și spitale; monahii de limbi diferite aveau biserici în care se slujea în limba fiecăruia, greci, iberi și armeni, iar la Sfânta Împărtășanie se adunau toți în biserica cea mare. Comunitatea era cunoscută pentru grija față de bolnavi, bătrâni și cei cu minte slabă.

Cenobiarhul și lupta pentru dreapta credință

Prieten cu Sfântul Sava cel Sfințit, a fost rânduit împreună cu el, în vremea patriarhului Salustiu al Ierusalimului (486-494), de monahii pustiei: Sava arhimandrit al pustnicilor, Teodosie al celor din obști, de unde numele de Cenobiarh, adică mai-⁠marele celor ce viețuiesc în comun.

Sub împăratul Anastasie, care a îmbrățișat monofizismul și a început să-⁠i prigonească pe cei ce țineau Sinodul de la Calcedon, Teodosie a vorbit în numele monahilor palestinieni. Venit în biserica Sfântului Mormânt, a rostit de la amvon anatema împotriva celor ce nu cinstesc cele patru Sinoade Ecumenice precum cele patru Evanghelii. Pentru aceasta a fost surghiunit sau închis, până la moartea lui Anastasie, în 518.

Adormirea

După o boală de un an, a murit în 529 și a fost îngropat în peștera magilor. Prima sa Viață a fost scrisă un an mai târziu de Teodor, episcopul Petrei, iar a doua de Chiril din Scitopolis. Este pomenit la 11 ianuarie.