Tomaida din Lesbos

Cuvioasa Tomaida din Lesbos a fost o sfântă bizantină din secolul al X-⁠lea, născută pe insula Lesbos și trăitoare la Constantinopol, ocrotitoarea căsniciei, cinstită pentru răbdarea cu care a purtat o căsnicie grea și pentru milostenia ei. Spre deosebire de multe sfinte bizantine, ea nu a intrat în mănăstire, ci a ajuns la sfințenie ca femeie căsătorită, rămasă în lume. A murit pe la 947-951, la treizeci și opt de ani, din pricina loviturilor primite de la soț. Biserica o pomenește la 3 ianuarie.

Izvoarele

Cea mai veche viață a ei a fost scrisă pe la mijlocul secolului al X-⁠lea de un autor necunoscut și a fost editată în Acta Sanctorum de Hippolyte Delehaye (1925); a fost tradusă în engleză de Paul Halsall (1996). În secolul al XIV-⁠lea, în epoca Paleologilor, au apărut trei lucrări noi despre ea: un encomion al unui autor necunoscut, care spune că i s-⁠a vindecat durerea de cap la mormântul ei, o nouă viață scrisă de Constantin Akropolites (mort pe la 1324) și un sinaxar în versuri. Viața veche pune în seamă paisprezece minuni, cinci din timpul vieții ei și nouă după moarte.

Copilăria și căsnicia

Tomaida s-⁠a născut la Lesbos, din Mihail și Kale, între 909 și 913. Părinții nu aveau copii de mulți ani, până când Maica Domnului i-⁠a vestit Kalei într-⁠un vis că va naște o fiică. Familia s-⁠a mutat apoi în regiunea Bosforului, poate la Calcedon, unde au crescut-⁠o cu evlavie, întărită în fapte bune, dedicată slujirii lui Dumnezeu și împodobită cu toate virtuțile.

La douăzeci și patru de ani a fost silită să se căsătorească cu Ștefan. Ea nu voia căsnicia și voia să rămână fecioară, ceea ce lămurește și de ce s-⁠a măritat mai târziu decât se obișnuia la bizantini. Cei doi au locuit la Constantinopol, fără copii, într-⁠o stare socială modestă: Ștefan era marinar, iar Tomaida, țesătoare. Ea vindea hainele țesute de ea și le dăruia și săracilor. Pe tot parcursul căsniciei a suferit violența soțului, care o bătea adesea ca să o pedepsească pentru faptele ei milostive, ca atunci când dăruia din veniturile casei. Ea umbla prin străzile Constantinopolului ca să ajute pe cei săraci și să cerceteze locașurile de închinare; se crede că, fiind de neam simplu, i se îngăduia mai ușor să iasă singură în public. Femeile din familia împărătească dădeau milostenie, dar de obicei prin alții, în timp ce Tomaida ajuta ea însăși, cu mâna ei. Odată, întâlnind pe stradă un om sărac și gol, i-⁠a dat hainele de pe ea; Ștefan, mâniat de goliciunea ei în public, a bătut-⁠o cumplit.

Moartea

La 1 ianuarie, pe la 947-951, la vârsta de treizeci și opt de ani, a murit din cauza suferințelor trupești pricinuite de Ștefan în treisprezece ani de căsnicie. A fost îngropată în curtea mănăstirii ta Mikra Romaiou, unde mama ei, Kale, fusese stareță. Timp de patruzeci de zile după moarte a săvârșit minuni; la vederea celei dintâi, maicile i-⁠au mutat rămășițele în biserică. Ultima minune povestită este vindecarea lui Ștefan însuși, care fusese stăpânit de diavol ca pedeapsă pentru ce făcuse.

Minunile

Printre minunile din timpul vieții: un om stăpânit de duh rău, aflat într-⁠o procesiune, a căzut la picioarele ei și i-⁠a cerut iertare, iar ea l-⁠a uns cu untdelemn și l-⁠a vindecat; a vindecat un famen, Constantin, de paralizie și de angină, ungându-⁠l cu apa cu care își spălase mâinile; a vindecat o femeie îndrăcită, care s-⁠a aruncat la picioarele ei în biserică înaintea icoanei Maicii Domnului; a vindecat două femei care trăiseră în păcat, una bolnavă de șase ani de o hemoragie grea, și alta de o boală de sân, cu condiția ca ele să-⁠și schimbe viața.

După moarte, un om cuprins de demon a venit la racla ei și a fost îndată vindecat; o maică și-⁠a lovit capul de mormânt și a fost izbăvită de duh rău; un om bogat și de neam ales, Eutihianos, lovit de paralizie în urma purtării lui păcătoase, pricinuită de demoni, a fost vindecat la mormântul ei după ce doctorii nu l-⁠au putut ajuta; un om bolnav de epilepsie și paralizie parțială s-⁠a vindecat; un pescar întristat, care își pierduse uneltele și peștele într-⁠o furtună, și-⁠a regăsit năvoadele, pline de pește; maicile au pierdut o carte de rugăciuni, iar sfânta le-⁠a arătat că se află în mormântul ei; o femeie cu dureri grele de pântece s-⁠a vindecat; un monah numit Simeon, care își pierduse scăunelul de rugăciune, a primit de la ea aducere-⁠aminte cui îl dăduse împrumut și l-⁠a recăpătat; iar Ștefan, chinuit de un demon, a fost vindecat la mormântul ei.

Cinstirea

Tomaida este cinstită în Biserica Ortodoxă ca pildă de viețuire evlavioasă în căsnicie. Viața ei este asemănată cu cea a Sfintei Maria cea Tânără (pe la 800), tot o sfântă căsătorită, rară între sfintele bizantine, care erau mai ales călugărițe și nevoitoare. Paul Halsall socotește că milosteniile ei nu ar fi de ajuns pentru sfințenie; ceea ce o înalță este răbdarea violenței, iar împotrivirea ei la căsătorie și lipsa copiilor arată un conflict neîncetat între idealul vieții de familie și idealul sfințeniei. Ea a fost comparată și cu Sfânta Matrona din Perge (pe la 400), al cărei soț era și el brutal față de milosteniile ei, dar care a fugit și a intrat într-⁠o mănăstire, trăind ca monah sub numele Vavila. Un cult larg al ei nu s-⁠a statornicit, nu a fost trecută în Sinaxarul Constantinopolului și nu se cunoaște iconografie veche; Alice-⁠Mary Talbot presupune un cult local printre femeile simple, pentru că ea putea fi imitată ca femeie căsătorită din lume. Ziua ei de pomenire este 3 ianuarie; este socotită ocrotitoarea căsniciei.