Maleahi

Sfântul Proroc Maleahi este ultimul dintre cei doisprezece prooroci mici ai Vechiului Testament și autorul cărții care îi poartă numele. Cartea lui încheie colecția profeților din Scriptura ebraică și, în Vechiul Testament creștin, stă chiar înaintea Noului Testament. Sfinții Părinți îl numesc „pecetea proorocilor”. Biserica îl pomenește la 3 ianuarie, pe stil nou (Bisericile care țin calendarul vechi o prăznuiesc la 16 ianuarie).

Numele și vremea lui

Numele Maleahi, în ebraică Mal'ahi, înseamnă „solul meu” sau „îngerul meu”. Din pricina aceasta, unii cercetători cred că nu este un nume propriu, ci numele luat de autor, iar tradiția iudaică îl socotește același cu cărturarul Ezdra. Biserica a înțeles numele ca pe o însemnare a vieții sale: Maleahi, spune Sinaxarul, era un chip al bunătății sufletești și al evlaviei, încât poporul s-⁠a minunat de el și l-⁠a numit „înger”.

A trăit în jurul a patru sute de ani înainte de Nașterea lui Hristos, în vremea întoarcerii iudeilor din robia babilonică, după ridicarea celui de-⁠al doilea Templu din Ierusalim. Cele mai multe semne arată că a propovăduit în vremea lui Neemia sau puțin după aceea, deoarece păcatele pe care le mustră sunt aceleași cu cele pe care Neemia le-⁠a găsit la a doua sa venire la Ierusalim. O tradiție spune că era din satul Sofa, din seminția lui Levi, dar izvoarele nu sunt unitare și nu ne spun mai mult despre viața lui.

Cartea lui

Cartea Maleahi, cu patru capitole, este alcătuită ca o serie de dispute între Domnul și poporul Său. Ea începe cu cuvintele: „Eu v-⁠am iubit, zice Domnul”, la care poporul răspunde: „Cu ce ne-⁠ai iubit?” Proorocul mustră pe preoți, care aduc jertfe nevrednice, și poporul care oprește zeciuiala. El ceartă și rânduielile de căsătorie călcate, când bărbații își lăsau soțiile din tinerețe, și pe cei care spuneau că nu are rost slujirea lui Dumnezeu.

La sfârșitul acestor mustrări, cartea vorbește despre vremea împlinirii. În capitolul întâi, Domnul spune că de la răsăritul soarelui până la apus numele Său este mare între neamuri și că în orice loc se aduc tămâie și jertfă curată numelui Său. Creștinii au văzut în aceasta vestirea jertfei Noului Testament. Cea mai veche scriere creștină despre rânduiala Bisericii, Didahia, citează aceste cuvinte atunci când vorbește despre Euharistie.

Vestirea lui Hristos și a Înaintemergătorului

În capitolul al treilea, Domnul spune: „Iată, trimit pe îngerul Meu și el va găti calea înaintea Mea.” Evangheliile îl recunosc în Sfântul Ioan Botezătorul (Matei 11, 10; Marcu 1, 2). Apoi vestește că Domnul va veni deodată în Templul Său și că va judeca. Capitolul al patrulea spune că pentru cei ce se tem de numele Domnului va răsări „Soarele dreptății, și tămăduire va fi în razele Lui”. Biserica cântă această chemare în troparul Nașterii Domnului, unde Hristos este numit Soarele dreptății.

Cartea se încheie cu făgăduința: „Iată, voi trimite vouă pe Ilie Tesviteanul, înainte de venirea zilei Domnului celei mari și înfricoșătoare.” Tradiția creștină leagă această făgăduință de Sfântul Ioan Botezătorul, care a venit „cu duhul și cu puterea lui Ilie” (Luca 1, 17), și de a doua venire a Domnului. Doxologia sintetizează mesajul proorocului în patru lucruri: viața lui curată, vestirea venirii Domnului, înfricoșătoarea judecată și schimbarea legii lui Moise cu jertfa cea nouă.

Cinstirea

Maleahi este pomenit la 3 ianuarie. Troparul îl numește proroc al cărui pomenire o prăznuim, iar condacul îl laudă pentru darul proorociei, prin care a vestit limpede venirea lui Hristos și mântuirea lumii. Un alt condac îl numește „înger”, pentru că a slujit ca sol al lui Dumnezeu și a vestit înomenirea Domnului.