Varnava de la Vetluga

Sfântul Cuvios Varnava de la Vetluga s-⁠a născut la Veliki Ustiug și a fost, până la plecarea în pustie, preot la una dintre bisericile orașului. În 1417 s-⁠a așezat pe malul râului Vetluga, pe Muntele Roșu, unde s-⁠a nevoit în singurătate douăzeci și opt de ani, „slujind lui Dumnezeu în psalmodie și rugăciuni, hrănindu-⁠se cu ierburi și cu lăstari de stejar”. După cum spune autorul vieții, veneau la el și fiare sălbatice, urși mulți care trăiau lângă chilia lui; sfântul umbla printre ei ca printre vite și se bucura privindu-⁠i, mulțumind lui Dumnezeu, iar fiarele erau blânde cu el.

Împrejurimile muntelui, pe cincizeci de verste, nu aveau nicio locuință omenească. Rar îl cercetau oameni ca să ia binecuvântarea, iar lor le-⁠a prezis că după mutarea lui Dumnezeu va înmulți viața omenească pe malul Vetlugăi, iar în locul unde a viețuit vor locui monahi. După tradiție, în 1439, înainte de a se așeza pe râul Unja, a venit la el după îndrumare Cuviosul Macarie (pomenit la 25 iulie / 7 august). Cuviosul Varnava s-⁠a săvârșit la adânci bătrâneți, se socoate la 24 iunie 1445.

După moartea sfântului nevoitor, au venit să locuiască la locul nevoinței lui mulți monahi „din felurite țări”, iar lângă ei și țărani, și oamenii s-⁠au înmulțit pe tot râul până la Volga. Pe Muntele Roșu monahii au ridicat două biserici, una a Sfintei Treimi și alta, deasupra mormântului sfântului, a Sfântului Nicolae, și au întemeiat o mănăstire de obște, numită Pustia Varnavin. Viața sfântului a fost scrisă în 1639 de monahul pustiei, ieromonahul Iosif (Diadchin), care a ajuns mai târziu la Moscova mare căpetenie a tipografiei bisericești.

Zvonul minunilor sfântului a ajuns în 1639 la Patriarhul Moscovei Ioasaf, care a întrebat înaintea soborului pe doi preoți de la Vetluga, Ioan și Onisifor, veniți la Moscova să mărturisească minunile și mila pe care o primiseră. Onisifor suferise mult timp de orbire și, în boala lui grea, își pierduse nădejdea. Monahii l-⁠au îndemnat să se roage la mormântul sfântului și acolo și-⁠a căpătat vederea. Celălalt preot a întărit cele spuse și a povestit că el însuși se vindecase la mormânt de o boală. Patriarhul a trimis atunci pe egumenul Pafnutie de la Jeltovodsk la mănăstire, ca să verifice, iar acesta, adunând multe alte povestiri despre minunile care veneau de la racla sfântului, l-⁠a înștiințat pe Patriarh, care a slăvit pomenirea făcătorului de minuni nou arătat. În 1639 sfântul a fost canonizat.

Cu timpul, pe locul mănăstirii a apărut orașul Varnavin, iar biserica principală a mănăstirii a devenit catedrala orașului, cu hramul Sfântului Apostol Varnava.

Este pomenit la 24 iunie, la 5 februarie în Soborul sfinților din Kostroma și la 12 septembrie (zi mobilă) în Soborul sfinților din Mitropolia Nijni Novgorod, după stilul nou.