Vladimir (Dimitrie) Constantinovici

Binecredinciosul cneaz Vladimir (Dimitrie) Constantinovici (1214-1249) a fost cneaz al Ugliciului, al treilea fiu al marelui cneaz Constantin Vsevolodovici și tatăl sfinților cneji de Uglici Andrei și Roman. A murit la 27 decembrie 1249. Este cinstit ca sfânt local; se pomenește la 26 octombrie și 27 decembrie.

Fiul marelui cneaz sfânt Constantin Vsevolodovici și al cneaghinei Agafia Mstislavna, a fost fratele mai mic al cneazului mucenic Vasile (Vasilko) al Rostovului și al binecredinciosului cneaz Vsevolod (Ioan) al Iaroslavlului. A devenit stăpân al cneziei Uglici, se pare, nu mult înainte de 1226, când a luat parte cu marele cneaz Gheorghe (Iuri) Vsevolodovici și cu frații la o expediție împotriva cneazului Oleg Igorevici al Kurskului. În 1228, într-⁠un conflict între cneazul Iaroslav (Teodor) Vsevolodovici și marele cneaz Gheorghe, a fost de partea celui dintâi. Împăcarea s-⁠a făcut în acelați an la adunarea cnejilor din Suzdal, unde frații Constantinovici, „îndreptând toate neînțelegerile dintre ei”, „s-⁠au închinat toți lui Iuri”, recunoscându-⁠l „tată și domn”. În 1230, din inițiativa lui și a fraților, s-⁠a pus episcop la Rostov Sfântul Chiril al II-⁠lea, iar cnejii au fost de față la întronizare. În 1231-1232 a mers iarăși cu oaste în ținutul Cernigovului, iar în 1232 s-⁠a căsătorit cu Eudoxia, fiica cneazului Ingvar Igorevici al Reazanului.

În toamna-⁠iarna 1237-1238 a venit cu frații la Vladimir, să-⁠l ajute pe marele cneaz Gheorghe Vsevolodovici să respingă invazia mongolo-⁠tătară. La începutul lui ianuarie 1238, aflând de la binecredinciosul cneaz Vsevolod (Dimitrie) Gheorghievici de înfrângerea oastei ruse de către hanul Batu la Kolomna, a plecat cu marele cneaz și frații de la Vladimir, pe râul Sit, să adune o nouă oaste. Acolo, la 4 martie 1238, a luat parte la bătălia tragică pentru oștirea rusă împotriva armatei noyonului mongol Burundai și a scăpat cu viață. În 1239, împreună cu ceilalți cneji, a luat parte la mutarea rămășițelor marelui cneaz Gheorghe, mort pe Sit, de la Rostov la Vladimir. La adunarea cnejilor de acolo i s-⁠a confirmat vechea lui moștenire, Uglici. În 1244 a condus drumul cnejilor casei Rostovului la Batu, care i-⁠a întărit în scaune; în 1245-1246 a repetat călătoria în Hoardă. La sfârșitul lui 1249 a luat parte la adunarea cnejilor de la Vladimir și a murit curând. A fost îngropat în catedrala Schimbării la Față din Uglici; slujba înmormântării a condus-⁠o episcopul Chiril al II-⁠lea al Rostovului, care a adus trupul cneazului din Vladimir la Uglici.

Cinstirea lui locală la Uglici a început destul de târziu, pare-⁠se în secolul al XVIII-⁠lea, și a fost legată de cinstirea fiilor săi, mai ales a cneazului Roman Vladimirovici, ale cărui moaște au fost aflate în 1486 la construirea noii catedrale a Schimbării la Față. În diplomele țarilor către Uglici nici el, nici fiul mai mare, Andrei, nu sunt pomeniți până la sfârșitul secolului XVII; chipurile lor lipsesc de pe icoana sfinților din Uglici de la sfârșitul aceluiași secol. Știrile despre „binecredinciosul și iubitorul de Hristos cneaz” apar în Cronograful din Uglici, cunoscut în copii din a doua jumătate a secolelor XVIII-⁠XIX, pe baza unor date luate din viața cneazului Roman și din tradiții locale.