Zaharia din Schit

Sfântul Cuvios Zaharia din Schit a fost nevoitor în Schitul egiptean, ucenic al părintelui său, Sfântul Carion, și ajutor duhovnicesc al Sfântului Moise Etiopianul.

Carion trăia într-⁠un schit egiptean în veacul al IV-⁠lea; în lume lăsase o soție și doi copii. Când în Egipt a venit foametea, soția a adus copiii la schit și s-⁠a plâns de sărăcie. Sfântul a luat băiatul, iar pe fată a dat-⁠o mamei. L-⁠a crescut în schit pe Zaharia și toți știau că e fiul lui. Când băiatul a crescut, frații au început să cârtească. Atunci tatăl și fiul au plecat în Tebaida, dar și acolo monahii s-⁠au arătat nemulțumiți. Zaharia s-⁠a dus la un lac otrăvit, s-⁠a cufundat în apă până la nări și a rămas un ceas; fața și trupul i s-⁠au acoperit de bube ca ale unui lepros, încât și tatăl abia l-⁠a recunoscut. Când Zaharia s-⁠a împărtășit, preotul Isidor a primit o descoperire despre el și i-⁠a spus: „Fiule, duminica trecută te-⁠ai împărtășit ca un om, iar acum ca un înger”.

După moartea tatălui, Zaharia a nevoit împreună cu Cuviosul Moise Etiopianul (pomenit la 28 august). „Ce să fac ca să mă mântuiesc?”, l-⁠a întrebat Moise. Zaharia a căzut la picioarele lui: „Tu mă întrebi pe mine, părinte?” Moise a stăruit: „Crede-⁠mă, fiule Zaharia, am văzut Duhul Sfânt coborând asupra ta și de aceea te-⁠am întrebat”. Atunci Zaharia și-⁠a scos culionul de pe cap, l-⁠a pus la picioare și l-⁠a călcat: „Dacă omul nu se zdrobește așa, nu poate fi monah”. La moartea lui, Moise a întrebat: „Ce vezi, frate?” „Nu-⁠i mai bine să tac, părinte?”, a răspuns Zaharia. „Da, fiule, taci”, a zis Moise. Când sufletul i se despărțea de trup, Sfântul Isidor, ridicându-⁠și ochii la cer, a spus: „Bucură-⁠te, fiul meu Zaharia, căci ți s-⁠au deschis porțile Împărăției Cerurilor”. Zaharia a adormit la sfârșitul secolului al IV-⁠lea și a fost îngropat în schit.

Sfântul este pomenit la 18 decembrie, în stil nou.