Anastasia Izbăvitoarea de otravă

Sfânta Mare Muceniță Anastasia Izbăvitoarea de otravă (Farmacolitria) a murit pentru Hristos la Sirmium, în Panonia (azi Sremska Mitrovica, în Serbia), în prigoana lui Dioclețian, în 304. Este pomenită la 22 decembrie în Biserica Ortodoxă și la 25 decembrie în Biserica Catolică. Este cinstită de veacuri ca tămăduitoare și izgonitoare de duhuri, iar în Răsărit slav, ca ocrotitoare a celor care nasc.

Viața după tradiție

Despre ea se știu puține, în afară de faptul că a fost ucisă în prigoanele lui Dioclețian; cele mai multe povestiri sunt scrise la câteva veacuri după moartea ei. După Viața, din veacul al VI-⁠lea, era o romană din neam ales, fiica lui Pretextat, un om de seamă păgân, și a Faustei (după alte izvoare, Flavia), o creștină, și ucenică a Sfântului Hrisogon. După moartea mamei, tatăl a silit-⁠o să se mărite cu un păgân înstărit, Publiu; ea a păstrat curăția, prefăcându-⁠se mereu bolnavă, iar el își risipea averea în petreceri păgâne și o chinuia cu închisoare și foamete, când a aflat că ea merge pe ascuns la temnițele creștinilor. Publiu a murit pe mare, într-⁠o călătorie în Persia. Rămasă liberă, Anastasia și-⁠a dat averea săracilor și a început să îngrijească pe creștinii din închisori, să-⁠i întărească și să-⁠i îmbărbăteze la mucenicie. A lucrat nu doar la Roma, ci și în Iliric, Macedonia, în special la Tesalonic, și până la Nicomidia, de unde i s-⁠a spus și „aleiptria”, „antrenoare” a mucenicilor.

La Tesalonic a fost învățătoarea celor trei surori Agapi, Hionia și Irina, care au murit mucenice, iar pentru aceasta Anastasia a fost închisă și chinuită; după tradiție, a fost osândită să moară de foame și a trăit treizeci de zile în temniță fără hrană. A fost apoi pusă într-⁠o corabie cu alți creștini, ca să fie înecată, dar Dumnezeu a scăpat-⁠o. Până la urmă, la Sirmium, a fost legată de mâini și picioare de patru țăruși deasupra focului și așa și-⁠a dat sufletul, în 304 (după o altă tradiție, a fost tăiată cu sabia, în insula Palmaria, la 25 decembrie). Trupul ei a fost îngropat în casa Apoloniei, făcută bazilică. Se povestește și despre Ulpian, preot păgân, care, voind să o necinstească, a orbit și a murit.

Cinstirea

Legenda este în mare parte fără temei istoric; sigur e doar că o mucenică numită Anastasia a murit la Sirmium și că a fost pomenită acolo. Înainte de reformele liturgice din veacul XX, Anastasia avea, singură în rânduiala romană, o pomenire la a doua Liturghie de Crăciun, iar numele ei a fost pus în Canonul Liturghiei romane, ca una dintre cele șapte fecioare mucenice. Spre sfârșitul veacului al V-⁠lea, moaștele ei au fost mutate de la Sirmium la Constantinopol, în biserica numită până atunci Anastasis („Învierea”), care a primit apoi numele ei. La Roma, bazilica Sant'Anastasia al Palatino, de la poalele Palatinului, zidită în veacurile al III-⁠lea și al IV-⁠lea, a ajuns să fie socotită închinată ei. Părticele din moaște au ajuns în toată Europa: în începutul veacului al IX-⁠lea, împăratul Nichifor I a dăruit o parte episcopului Donat al Zadarului, care a așezat-⁠o în catedrala Sfânta Anastasia; moaște se află și la Athos, la Roma și la Benediktbeuern. Capul ei cinstit se păstra la mănăstirea Sfânta Anastasia Izbăvitoarea din Halkidiki, de unde a fost furat în noaptea de 22 spre 23 aprilie 2012.

În tradiția slavilor, numele „Izbăvitoarea” (Uzorešitelnița, „cea care dezleagă legăturile”) a fost înțeles ca dezlegare a legăturilor sarcinii, și de aceea ea a fost rugată în vremea nașterii. În 1417 s-⁠a zidit la Novgorod, într-⁠o singură zi, o biserică de lemn în numele ei, în mulțumire pentru izbăvirea de ciumă. În iulie 1995, două icoane ale ei, una a tradiției ortodoxe și una a celei catolice, binecuvântată de papa Ioan Paul al II-⁠lea, au fost duse pe stația spațială „Mir”. Se zugrăvește în tunică și maforion, cu crucea în mâna dreaptă și cu un vas mic cu untdelemn tămăduitor în stânga. Este socotită ocrotitoarea farmaciștilor și a medicilor. În Bulgaria, o insulă de lângă Burgas îi poartă numele.