Apolinarie

Sfântul Sfințit Mucenic Apolinarie a fost, după tradiție, întâiul episcop al Ravennei, de neam sirian. Este pomenit de Biserica Ortodoxă la 23 iulie, iar de cea Catolică la 20 iulie (și la 23 iulie, în Martirologiu).

Viața după tradiție

Nu se știe cu siguranță locul lui de naștere, dar probabil era din Antiohia Siriei. Nu este sigur că a fost unul dintre cei șaptezeci și doi de ucenici ai Domnului, dar se pare că a fost ucenic al Sfântului Petru, care l-⁠ar fi hirotonit și trimis ca prim episcop al Ravennei, în vremea împăratului Claudiu. Potrivit Vieții lui, Apolinarie a venit în oraș ca străin și a fost găzduit de ostașul Irineu, al cărui fiu orb l-⁠a vindecat; apoi, vindecând și pe soția unui tribun, a făcut în casa acestuia o biserică, slujind și botezând pe cetățeni. În cei dintâi doisprezece ani a hirotonit pentru Biserica Ravennei doi preoți și diaconi și șase alți clerici. Când obștea a crescut, Apolinarie a fost înfățișat guvernatorului Saturnin, care, cu preoții Capitoliului din Ravenna, a vrut să-⁠l silească să se închine statuii lui Zeus. Pentru că a refuzat, a fost bătut cumplit, legat de picioare, târât în afara cetății și lăsat pe malul mării, ca mort; ucenicii l-⁠au luat și l-⁠au ascuns în casa unei văduve credincioase.

A continuat să propovăduiască și a fost prigonit de mai multe ori de păgâni. Credincioșii au ridicat o mică biserică la mal, unde slujea și boteza. A fost izgonit de două ori, a propovăduit în Emilia, s-⁠a întors la Ravenna, a fost iarăși prins, bătut, chinuit, pus în lanțuri într-⁠o temniță și, după patru zile, urcat pe o corabie spre Grecia, unde a propovăduit în același chip, a făcut minuni și a pătimit; când însăși prezența lui a făcut să tacă oracolele, a fost bătut cumplit și trimis înapoi în Italia. După izvoarele sârbești, corabia s-⁠a sfărâmat într-⁠o furtună și s-⁠a mântuit numai Apolinarie, cu doi ostași, care s-⁠au botezat, și trei clerici; apoi a propovăduit în Balcani, până la Dunăre, și în Tracia. După trei ani a fost trimis înapoi în Italia și s-⁠a întors, a patra oară, la Ravenna, spre bucuria credincioșilor.

Pe vremea lui Vespasian, păgânii au scris împăratului, învinuindu-⁠l de magie; împăratul a răspuns să nu fie ucis, ci să i se ceară să aducă jertfă, ori să fie izgonit din cetate. Dar la porțile orașului, probabil la Classe, a fost atacat și bătut cumplit, și a trăit încă șapte zile, vestind că prigoana se va înteți, dar Biserica va birui. A murit după peste douăzeci și opt de ani de păstorire, în jurul anului 75 (alți cercetători îl pun mai târziu, în vremea lui Septimiu Sever).

Cinstirea și moaștele

Viața lui a fost scrisă pe la mijlocul veacului al VII-⁠lea, probabil de episcopul Maur al Ravennei, ca să arate obârșia veche a scaunului său. Cinstirea s-⁠a răspândit din Ravenna: papii Symmachus și Honoriu I au sprijinit-⁠o la Roma, regele Clovis a închinat o biserică lui, lângă Dijon, iar în Germania a ajuns prin mănăstiri. Moaștele lui se păstrau în bazilica Sant'Apollinare in Classe, pe locul mucenicirii (sfințită în 549); în 856 au fost duse la Sant'Apollinare Nuovo, din pricina piraților. Părți se află la Remagen și Düsseldorf, în Germania, la Dijon și la Reims. Este ocrotitorul Ravennei, Remagenului și Düsseldorfului. În icoane este zugrăvit cu veșmânt alb și cruce neagră, cu toiag de episcop și cu un ciomag.