Atanasie Saharov

Sfântul Ierarh Mărturisitor Atanasie Saharov, episcopul Kovrovului, a fost unul dintre arhiereii Bisericii Ruse care au trecut prin întreaga prigoană sovietică fără să se lepede de credință. Din cei peste patruzeci de ani de arhierie, aproape trei decenii și jumătate i-⁠a petrecut în închisori, lagăre și surghiun. Biserica îl cinstește și ca liturgist și imnograf, unul dintre alcătuitorii slujbei Tuturor Sfinților care au strălucit în pământul Rusiei.

Copilăria și anii de școală

S-⁠a născut la 2 iulie 1887 (stil vechi), în ziua praznicului Punerii în raclă a cinstitului Veșmânt al Maicii Domnului în Vlaherne, în satul Țariovka din ținutul Kirsanov, gubernia Tambov. A primit la botez numele Serghie. Părinții săi, Grigorie și Matrona, au trăit la Vladimir. Tatăl, originar din Suzdal, era funcționar cu rangul de consilier de curte, iar mama se trăgea dintr-⁠o familie de țărani.

Tatăl a murit când Serghie era încă mic. După moartea soțului, Matrona a dus o viață tot mai evlavioasă, aproape monahală, și acest exemplu a lăsat o urmă adâncă în sufletul copilului. Băiatul iubea slujbele lungi ale Bisericii și le spunea prietenilor și colegilor că dorește să devină preot. Încă de mic a învățat să coasă, iar această îndemânare a folosit-⁠o mai târziu pentru a lucra veșminte bisericești și acoperăminte pentru icoane.

Învățătura nu i-⁠a venit ușor, dar nu a slăbit în strădanie și, spre surprinderea tuturor, a încheiat anul școlar ca primul din clasă. La doar 12 ani a alcătuit primul său tropar, închinat icoanei Maicii Domnului de la Șuia și Smolensk. A absolvit școala teologică din Șuia în 1902 și Seminarul Teologic din Vladimir în 1908.

În anii de seminar, la Vladimir au izbucnit frământări revoluționare: în vara anului 1901 elevii au ținut o adunare secretă, iar în decembrie au declarat grevă și au refuzat să mai frecventeze cursurile. Tânărul Serghie a rămas departe de aceste mișcări, nevrând să se amestece în politică. A urmat apoi Academia Teologică din Moscova, pe care a absolvit-⁠o în 1912 cu titlul de candidat în teologie, cu o lucrare despre starea sufletului credincios oglindită în Triodul Postului Mare.

Monah și profesor

La 12 octombrie 1912 a fost tuns în monahism cu numele Atanasie, după Sfântul Atanasie cel Mare al Alexandriei. Două zile mai târziu a fost hirotonit ierodiacon, iar la 17 octombrie ieromonah. Încă din 6 octombrie 1912 fusese numit profesor de discipline pastorale la Seminarul din Poltava.

În august 1913 a devenit inspector al școlii teologice din Klevan, în eparhia Volîniei, iar din septembrie același an a predat omiletica la Seminarul din Vladimir. Tot atunci a condus lecturile religios-⁠morale și convorbirile cu poporul ținute la catedrala Adormirii din Vladimir. Din 1914 a fost membru în consiliul Frăției ortodoxe a Sfântului Alexandru Nevski.

În 1917 a fost delegat la adunările eparhiale și la congresul întregii Rusii al clerului și mirenilor, precum și la al doilea congres monahal al Rusiei. A primit crucea pectorală și rangul de egumen. Între 1918 și 1920 a făcut parte din consiliul eparhial al Vladimirului ca reprezentant al monahilor. La 20 ianuarie 1920 a fost ridicat la treapta de arhimandrit și a devenit stareț al mănăstirii Nașterea Maicii Domnului din Vladimir.

La Sinodul cel Mare din 1917-1918

La congresul monahal ținut în Lavra Sfintei Treimi a Sfântului Serghie, a fost ales membru supleant al Sinodului local al Bisericii Ruse, iar din ianuarie 1918 a luat parte efectiv la lucrări. A lucrat în secțiile pentru cult, pentru monahism și pentru disciplina bisericească.

A propus o nouă ediție a cărților de cult, în care să fie cuprinse toate slujbele, tipărite și manuscrise, închinate sfinților ruși, precum și întărirea cinstirii sfinților locali în fiecare eparhie. A mai cerut ca distincțiile liturgice să fie legate de anumite slujiri și să nu mai fie împărțite ca simple răsplăți, propunere aprobată de secție. În ședința plenară a fost coraportor pentru regulile de canonizare a sfinților în Biserica Rusă.

După ce Sinodul a reașezat sărbătoarea Tuturor Sfinților care au strălucit în pământul Rusiei, părintele Atanasie a lucrat, împreună cu profesorul Boris Turaev de la Universitatea din Petrograd, la alcătuirea slujbei acestui praznic. Această lucrare avea să-⁠l însoțească toată viața.

Episcopul vremurilor de prigoană

Înainte de hirotonie, a fost chemat la poliția politică, unde a fost amenințat și mustrat pentru că primea arhieria. Nu s-⁠a lăsat înfricoșat. La 17 iunie 1921 a fost hirotonit episcop al Kovrovului, vicar al eparhiei Vladimirului, de către mitropolitul Serghie (Stragorodski) al Vladimirului, arhiepiscopul Evdochim (Meșcerski) de Nijni Novgorod și episcopul Varnava (Beliaev) de Pecerski. A doua zi a fost numit și stareț al mănăstirii Bogoliubovo.

La 30 martie 1922 a fost arestat pentru prima dată și eliberat a doua zi. La 12 aprilie a fost arestat din nou, împreună cu mitropolitul Serghie, arhiepiscopul Pavel (Borisovski) de Suzdal și fostul episcop Vasile (Zummer), în așa-⁠numitul „dosar bisericesc de la Suzdal”. Într-⁠una dintre biserici fusese jefuită veșmântăria, iar autoritățile au folosit întâmplarea pentru a-⁠i acuza pe arhierei că se împotrivesc confiscării odoarelor bisericești. La 9 iunie a fost condamnat la un an de închisoare, dar a fost eliberat a doua zi prin amnistie. Mitropolitul Serghie, trimis în surghiun la Nijni Novgorod, i-⁠a încredințat conducerea bisericească a Vladimirului și a ținutului din jur.

Episcopul Atanasie s-⁠a împotrivit cu tărie mișcării renovaționiste. A fost arestat iar în iulie și în septembrie 1922, apoi dus la Moscova, în închisoarea Taganka. Pentru „tulburarea maselor pe temei religios” a fost condamnat la doi ani de surghiun în ținutul zirian, în Komi. Surghiunul a început la 14 noiembrie 1922 și l-⁠a petrecut în orașul Ust-⁠Sîsolsk și în satul Kercioméa, până în ianuarie 1925.

În februarie 1925 s-⁠a întors la Vladimir și a preluat conducerea eparhiei ca prim ajutor al arhiepiscopului Nicolae (Dobronravov), exilat la Moscova. În mai, la cererea poliției politice, a fost silit să semneze că nu va mai conduce eparhia. În septembrie a venit totuși la adunarea eparhială a renovaționiștilor, i-⁠a chemat pe cei de față la pocăință și a părăsit sala.

În noiembrie 1925, conducerea vremelnică a eparhiei a fost încredințată episcopului Damian (Voskresenski), care în decembrie a intrat în Consiliul bisericesc superior provizoriu, organism înființat fără temei canonic, cu sprijinul poliției politice. Episcopul Atanasie a luat atunci asupra sa grija eparhiei. La 15 ianuarie 1926 i-⁠a binecuvântat pe credincioși ca, în lipsa unui arhiereu ortodox, să ceară îndrumare duhovnicească de la arhiereii ortodocși din eparhiile vecine. În aceeași zi a fost arestat. Ieșit din închisoare la 15 martie 1926, după ce episcopul Damian se pocăise, i-⁠a îndemnat pe credincioși să se îndrepte spre acesta.

Din noiembrie 1926 a condus eparhia Ivanovo. Autoritățile i-⁠au cerut să plece de bunăvoie sau să înceteze orice lucrare bisericească, dar el a refuzat să-⁠și părăsească turma.

Solovki și Turuhansk

La 2 ianuarie 1927 a fost arestat și dus la Moscova, în închisorile Lubianka și Butîrka. A fost condamnat la trei ani de detenție pentru că ar fi aparținut grupului de arhierei condus de mitropolitul Serghie. Și-⁠a ispășit pedeapsa în lagărul de la Solovki, în punctele de lucru de pe insula Popov, de la Raznovolok, Ciupa și Kem. A lucrat ca paznic și, pentru scurtă vreme, ca socotitor, și a suferit de tifos exantematic.

În februarie 1930 a fost exilat pentru trei ani în ținutul Turuhansk. În prima jumătate a anului 1932 a locuit acolo împreună cu mitropolitul Chiril, de asemenea surghiunit. În 1933 s-⁠a întors în regiunea Vladimir și a ieșit de sub ascultarea mitropolitului Serghie, socotind că acesta își depășea puterile de locțiitor al tronului patriarhal. Poziția sa era apropiată de cea a mitropolitului Chiril.

Lagărele din nord

La 18 aprilie 1936 a fost arestat sub acuzația de „legături cu Vaticanul” și „cu albgardiștii din Ucraina”. La interogatorii nu s-⁠a vorbit însă deloc despre acestea, iar episcopul le-⁠a respins cu totul. Anchetatorii voiau doar să afle de ce refuza să colaboreze cu mitropolitul Serghie, care se arătase loial puterii sovietice. Pentru crearea unei „organizații contrarevoluționare a Bisericii Ortodoxe Adevărate” a fost condamnat la cinci ani în lagărele Belomor-⁠Baltice.

În lagăr a lucrat o vreme ca încasator, dar niște deținuți de drept comun i-⁠au furat banii, iar pentru aceasta i s-⁠a mai adăugat un an de detenție. A muncit apoi la depozitul de lemne, la tăiatul pădurii și la construirea unui drum din bușteni. A fost om de serviciu în baracă și conducătorul unei echipe care împletea opinci. A fost unul dintre puținii arhierei care au supraviețuit execuțiilor în masă din lagăre din anii 1937-1938.

La începutul războiului cu Germania a fost mutat în lagărele de pe Onega, mergând pe jos aproape 400 de kilometri și ducându-⁠și singur bagajul. A muncit din nou la lemne și a răbdat foamea, pentru că nu putea îndeplini norma. În iunie 1942 a fost eliberat și trimis în surghiun în regiunea Omsk, unde a lucrat ca paznic de noapte. Din ianuarie până în noiembrie 1943 a locuit în orașul Ișim.

Ultima condamnare

La 7 noiembrie 1943 a fost arestat la Ișim, acuzat de agitație antisovietică și profascistă și de răspândirea de zvonuri, apoi dus la Moscova. La un interogatoriu din aprilie 1944 a mărturisit deschis că nu se poate împăca cu o putere care nu recunoaște religia și care duce război împotriva ei. A adăugat că acestea sunt convingerile lui personale, pe care nu le-⁠a impus nimănui și prin care nu a chemat pe nimeni la luptă împotriva statului.

În 1944 a fost condamnat la opt ani de lagăr în dosarul așa-⁠numitului „subteran bisericesc antisovietic”. A trecut prin lagărele din Siberia, apoi prin cele de la Temnikov și, din iulie 1947, prin Dubravlag. A lucrat la curățarea latrinelor și la împletitul opincilor, iar din 1947 a fost trecut la invaliditate din cauza vârstei. Printre locurile sale de detenție se numără și Kargopol și Mariinsk.

Din închisoare a scris credincioșilor săi că îi este mult mai bine acolo decât în libertate și că acolo se află adevărata Biserică Ortodoxă. În 1945, aflând de alegerea Patriarhului Alexei I, episcopul și preoții deținuți împreună cu el, care nu-⁠l pomeniseră pe mitropolitul Serghie, au hotărât de comun acord să-⁠l pomenească pe noul Patriarh. Mai târziu a explicat că Patriarhul Alexei nu propovăduia erezii osândite de Părinți, nu fusese judecat de nicio autoritate bisericească legiuită și era recunoscut de toți patriarhii ortodocși, astfel încât nu putea spune că tainele săvârșite de el și de clerul său sunt lipsite de har. În 1955 Patriarhul Alexei l-⁠a primit în comuniune fără să-⁠i ceară vreo pocăință pentru o presupusă schismă.

Ultimii ani la Petușki

După eliberare, din mai 1954 până în martie 1955 a stat într-⁠un azil de invalizi la Zubova Poliana. Apoi i s-⁠a îngăduit să se mute la Tutaev, iar în octombrie 1955 s-⁠a așezat la Petușki, în regiunea Vladimir.

Aici s-⁠a dăruit cu totul cercetării cultului ortodox și vieților sfinților ruși. A alcătuit o lucrare amplă despre pomenirea celor adormiți după rânduiala Bisericii Ortodoxe. La 6 noiembrie 1956 a fost numit președintele comisiei liturgice și calendaristice de pe lângă editura Patriarhiei Moscovei și a adus numeroase îndreptări în calendarul sfinților.

Necrologul publicat în revista Patriarhiei Moscovei spunea că oricine se apropia de el simțea iubire, căldură și bunătate. Prietenii săi petreceau ore întregi în convorbiri cu el, ascultându-⁠i descoperirile din domeniul liturgicii și al aghiografiei sau tâlcuirile adânci ale textelor de cult, și plecau îmbogățiți sufletește și împăcați. A trecut la Domnul la 28 octombrie 1962, la Petușki.

Lucrarea liturgică

În anii 1920 a început să completeze slujba Tuturor Sfinților Ruși aprobată de Sinodul din 1917-1918. A propus și o a doua sărbătoare a lor, cu dată fixă, în care în toate bisericile rusești să se săvârșească numai această slujbă, fără a fi stânjenită de alta. Socotea potrivit ca ea să fie ținută la 16 (29) iulie, imediat după pomenirea Sfântului Vladimir, luminătorul Rusiei, astfel încât praznicul cneazului întocmai cu Apostolii să fie ca o înainte-⁠prăznuire a sărbătorii tuturor sfinților răsăriți din sămânța credinței sădite de el.

În 1946 Patriarhia Moscovei a tipărit slujba Tuturor Sfinților care au strălucit în pământul Rusiei, în redactarea sa. De atunci sărbătoarea a început să fie ținută pretutindeni în a doua Duminică după Rusalii. Din porunca autorităților, textul a fost însă cenzurat, fiind șterse toate trimiterile la noii mucenici.

Stabilit la Petușki, a strâns și a rânduit slujbele sfinților ruși. În scrisori cerea prietenilor să caute și să-⁠i trimită slujbe ale sfinților cinstiți local, iar pe baza lor îndrepta amănunte din vieți și întocmea liste de sfinți locali. Textele primite erau redactate cu grijă și aduse la o formă unitară. Astfel s-⁠au adunat în arhiva sa câteva sute de slujbe și acatiste, pe care le-⁠a pregătit pentru niște „Minee suplimentare” cu slujbele sfinților ruși lipsă din mineele de dinainte de revoluție.

A mai alcătuit mai multe rânduieli de molebene, între care cele pentru cei ce călătoresc cu avionul, pentru cei aflați în felurite strâmtorări, de mulțumire pentru milostenia primită și pentru pacea lumii și încetarea războaielor. Ideile sale s-⁠au împlinit în Mineele slujbelor tipărite între 1978 și 1989, cunoscute ca „Mineele verzi”, care cuprind textul definitiv și mai bogat al slujbei Tuturor Sfinților Ruși și un mare număr de slujbe care nu intraseră până atunci în cărțile de cult.

Cinstirea

În august 2000, Sinodul Arhieresc al Bisericii Ortodoxe Ruse l-⁠a trecut în rândul sfinților, în ceata sfinților ierarhi mărturisitori, între noii mucenici și mărturisitori ai Rusiei. Este prăznuit la 15 octombrie, ziua trecerii sale la Domnul după calendarul vechi, și este cinstit mai ales în ținutul Vladimirului, unde și-⁠a început slujirea și unde și-⁠a încheiat viața.