Auxențiu Kalașnikov

Sfântul Mucenic Auxențiu Kalașnikov a fost mirean și a primit moartea mucenicească la 15 martie 1922, în Șuia, în gubernia Vladimir, când trupele sovietice au tras în mulțimea adunată în fața catedralei Învierii, ca să apere biserica de jefuirea odoarelor. Despre el, în afară de numele și de moartea lui, izvoarele nu spun nimic. Este pomenit la 10 mai, în ziua în care ceilalți au fost împușcați, la 7 februarie, în Soborul noilor mucenici și mărturisitori ai Bisericii Ruse, și la 20 iunie, în Soborul sfinților mitropoliei Ivanovo. Soborul din care face parte este alcătuit din sfințiții mucenici Pavel Svetozarov și Ioan Rojdestvenski, mucenicii Petru Iazîkov, Nicolae Malkov, Auxențiu Kalașnikov, Serghei Mefodiev și mucenița Anastasia.

Foametea și decretul

În 1922, după războiul civil, foametea a lovit multe regiuni. Patriarhul Tihon a pornit un comitet bisericesc de ajutorare, iar Biserica a început să adune bani. Puterea ateistă nu a vrut ca Biserica să stea în fruntea acestei lucrări și, la 26 februarie 1922, a dat un decret prin care toate obiectele prețioase de aur, argint și pietre scumpe, inclusiv cele sfințite, trebuiau luate din biserici. Patriarhul a îngăduit dăruirea obiectelor nesfințite, fără întrebuințare la slujbe, dar nu a putut încuviința scoaterea celor sfințite, pe care canoanele o socotesc sacrilegiu. Troțki a condus o comisie secretă care voia să dezbine clerul prin această chestiune.

Șuia

La 7 martie 1922, comisia pentru inventarierea odoarelor a venit întâia oară în catedrala Învierii din Șuia. La 12 martie protoiereul Pavel Svetozarov, parohul, a spus că nu va da el însuși obiectele sfințite, dar că nu se va opune comisiei. Luni, 13 martie, comisia a revenit; biserica era plină de credincioși, care nu s-⁠au retras. Președintele comisiei, Vițin, intrase în altar beat și înarmat, după spusele lui Petru Iazîkov. La 15 martie, încă de dimineață, s-⁠a adunat lume în piață, mai ales femei. Miliția călare a încercat să-⁠i risipească cu bice, apoi au sosit ostași. Oamenii nu au plecat. Unii ziceau că, oricum, au de murit și mor pentru Maica Domnului. Adolescenții s-⁠au urcat în clopotniță și au tras clopotele.

Au venit automobile cu mitraliere și s-⁠a tras mai întâi peste capete, apoi în mulțime. Cel dintâi a fost ucis Nicolae Malkov, care a strigat ortodocșilor să stea pentru credință și a primit un glonț în tâmplă. A doua a fost ucisă fecioara Anastasia, care mergea la fabrică și s-⁠a oprit pe treptele catedralei. Au mai fost uciși Auxențiu Kalașnikov și Serghei Mefodiev. Mulțimea s-⁠a risipit. Dintre credincioși au pătimit douăzeci și doi de oameni, patru dintre ei fiind uciși; dintre ostași nimeni nu a fost ucis sau rănit grav.

După tragedie

La 19 martie, Lenin a scris Politburo, folosind evenimentele din Șuia, cerând ca jefuirea bisericilor să se facă fără milă și ca procesul celor din Șuia să se încheie cu multe execuții. Procesul a avut loc la Ivanovo-⁠Voznesensk, între 21 și 25 aprilie 1922. Protoiereul Pavel Svetozarov (născut în 1867, absolvent al Academiei Teologice din Moscova, profesor de religie la gimnaziul din Șuia, preot al catedralei din 1892, tată a opt copii), preotul Ioan Rojdestvenski (născut la 16 martie 1872, preot în Paleh, întemeietor de bibliotecă și școli, fără copii, care citise pe 19 martie mesajul Patriarhului) și mireanul Petru Iazîkov (născut în 1881 la Șuia, turnător) au fost osândiți la moarte și împușcați la 10 mai 1922, la ora două dimineața. Se spune că preoții și-⁠au făcut singuri slujba de înmormântare și că s-⁠au ținut cu bărbăție.