Bonifaciu din Cartagina

Bonifaciu din Cartagina a fost diacon și a primit cununa muceniciei în persecuția pornită de regele vandal arian Hunerik, în 483 sau 484. Era unul dintre cei șapte frați arestați împreună cu egumenul Liberat, care conducea o mănăstire lângă Capsa (azi Gafsa, în Tunisia): ceilalți au fost ipodiaconii Serv și Rustic, monahii Rogat și Septim și tânărul Maxim.

Povestea lor se află în Passio celor șapte monahi și în Istoria persecuției din provincia Africa a lui Victor din Vita. Duși la Cartagina, au fost chinuiți ca să primească arianismul. Cum au refuzat, au fost bătuți în cuie pe scânduri, pe o corabie pregătită pentru transportul lemnului, căreia i s-⁠a dat foc. Corabia nu a luat foc, așa că au fost omorâți cu lovituri de vâsle. Pomenirea lor lipsește din calendarul Cartaginei; martirologiile medievale îi aveau la 16 sau 17 august, iar după Conciliul Vatican II Martirologiul Roman i-⁠a mutat la 2 iulie, în calendarul apusean (stil nou). Sfânt al Bisericii nedespărțite, cinstit mai ales în Apus.