Fotie al Kievului

Sfântul Fotie, mitropolit al Kievului și al întregii Rusii, a fost un ierarh de neam grec, născut în Monemvasia, în Pelopones, în secolul al XIV-⁠lea, și a murit la 2 iulie 1431. A condus Biserica Rusă douăzeci și doi de ani, a trăit la Moscova, a reunit mitropolia după o despărțire și a fost canonizat în 2009. Este pomenit la 2 iulie, ziua morții lui, și la 27 mai, pentru aflarea și mutarea moaștelor în 1472.

Începuturile Monemvasia era în Despotatul Moreei (Imperiul Bizantin), pe o insulă lângă vârful de sud-⁠est al peninsulei Pelopones. A intrat în monahism încă din tinerețe, după unele izvoare ca adolescent. Potrivit testamentului lui, „din pruncie” a lăsat calea lumii și s-⁠a dat sub îndrumarea starețului Acachie, mai târziu mitropolit al Monemvasiei, cu care a slujit din 1397. În 1408, aflându-⁠se la Constantinopol cu o însărcinare de la mitropolit, a ajuns în discuție înlocuirea scaunului rus după moartea Sfântului Chiprian. Patriarhul Matei I l-⁠a ales pe Fotie, cunoscut prin știința și sfințenia vieții, și l-⁠a hirotonit mitropolit al Kievului și al întregii Rusii, la 1 sau 2 septembrie 1408. I s-⁠a dat dreptul să cârmuiască toată mitropolia, afară de mitropolia Haliciului. Atunci, din cinci eparhii, în Halici rămăseseră doar două.

Venirea în Rusia La 1 septembrie 1409 a ajuns la Kiev, iar de Paști, la 22 aprilie 1410, la Moscova. Rusia de nord-⁠est, inclusiv ținutul mitropoliei, fusese pustiită de năvălirea hanului Edigei din 1408, cu foamete și ciumă. Fotie a găsit reședința mitropolitană jefuită, visteria bisericii goală, totul în harababură, și nu știa niciun cuvânt rusesc. A stat jumătate de an la Kiev (septembrie 1409 - februarie 1410), îngrijind treburile eparhiilor din sud, intrate atunci în Marele Ducat al Lituaniei. În prima jumătate a anilor 1410 a fost acuzat de păcat greu, iar episcopii litvano-⁠kieveni au scris o epistolă prin care și-⁠au motivat refuzul de a se supune unui ierarh necanonic; marele cneaz Vitold l-⁠a izgonit din Kiev, iar la Paștile lui 1410 a ajuns la Moscova. A găsit Moscova pustiită și gospodăria mitropolitană părăsită vreme de trei ani și jumătate după moartea lui Chiprian, prădată, și s-⁠a apucat s-⁠o refacă, cerând ajutor marelui cneaz Vasili I. Era îngrijorat de starea disciplinei și moralei bisericești, și i s-⁠au scris multe scrisori, mai ales din anii 1410-1420.

În primăvara lui 1410 hanul Edigei, care pustiise Țara Rusă cu doi ani înainte, a pornit un nou atac. Cetele conduse de țareviciul Talîci au luat prin surprindere Vladimirul. Fotie nu era în oraș: se dusese în ajun la mănăstirea Sviatoozerski din afara lui. Când tătarii l-⁠au urmărit, s-⁠a ascuns într-⁠un sat mic, înconjurat de mlaștini neumblate, pe râul Senga. Năvălitorii au jefuit Vladimirul și mai ales catedrala Adormirii. Păstrătorul de chei al catedralei, Patrichei, a suferit chinuri cumplite și a primit sfârșit de mucenic, dar nu a dat pe față unde ascunsese odoarele și comorile bisericești.

Reunirea mitropoliei În 1414, Vitold, marele duce al Lituaniei, a încercat să refacă mitropolia Lituaniei: a pus un sinod de episcopi să-⁠l aleagă mitropolit al Lituaniei pe Grigore Țamblac. Hirotonia s-⁠a făcut fără învoirea patriarhului Eftimie al II-⁠lea al Constantinopolului, care l-⁠a caterisit și anatemizat și a întărit aceasta prin scrisori către Fotie, împăratul Manuel al II-⁠lea Paleologul și marele cneaz Vasili I. După moartea lui Grigore, în iarna 1419-1420, Fotie s-⁠a împăcat cu Vitold. Astfel, toată mitropolia, inclusiv Haliciul, a fost unită sub Fotie până la moartea sa în 1431. Mitropolia Lituaniei a fost desființată în 1420. În același an Fotie a vizitat eparhiile reîntoarse și i-⁠a salutat pe credincioși cu o largă epistolă de învățătură. Tot atunci, după un izvor, l-⁠a botezat la Slutsk pe viitorul ultim mare cneaz al Kievului, Simeon Olelkovici.

Sfârșitul Letopisețul povestește o vedenie pe care a avut-⁠o cu un an și aproape patru luni înainte de moarte: un înger i-⁠a spus că i se dă o „săptămână” ca să-⁠și cerceteze viața și să-⁠și rânduiască turma. După aceea a scris un testament, după pilda testamentului mitropolitului Chiprian. A fost îngropat în catedrala Adormirii din Kremlin, lângă Chiprian.

Cinstirea Moaștele i-⁠au fost scoase din pământ în 1472, cu prilejul refacerii catedralei Adormirii, împreună cu cele ale Sfinților Iona, Teognost și Chiprian, și apoi puse iarăși în același sfânt locaș, până la noua catedrală a Adormirii, zidită în 1479. 27 mai 1472 este luat ca zi a aflării moaștelor celor patru sfinți, iar anul 1472 ca an al proslăvirii lor; se știe însă că în 1472 a fost canonizat un singur mitropolit, Iona, și că până în veacul al XVII-⁠lea nu a existat o pomenire a mitropoliților Chiprian, Teognost și Fotie nici pe toată Rusia, nici locală. Cel dintâi care l-⁠a numit sfânt a fost Amvrosie (Ornatski), în cartea sa „Istoria ierarhiei ruse”, din 1807. Fotie a fost canonizat în 2009, prin trecerea numelui lui în Soborul tuturor sfinților Moscovei. Tot la 16 septembrie este pomenit împreună cu Sfântul Chiprian, cu o slujbă introdusă în Mineiul din 22 noiembrie 2017, cu binecuvântarea Patriarhului Chiril. Este pomenit și la 25 mai în Soborul Sfinților din Volânia, la 15 iulie în Soborul Sfinților Kievului, la 5 octombrie în Soborul Ierarhilor Moscovei (alături de Teognost, Chiprian, Gherontie și Iosaf, din 6 martie 2017), la 10 octombrie în Soborul Sfinților din Volânia, în duminica dinaintea zilei de 26 august în Soborul tuturor sfinților Moscovei, iar în Soborul sfinților Laconiei în duminica a doua din Postul Mare, în Biserica Greacă. Troparul lui îl laudă ca ascultător al cuvintelor Evangheliei, înțelept povățuitor și întăritor al credinței lui Hristos.