Cei zece mii de mucenici

Cei zece mii de mucenici de pe Muntele Ararat sunt, după o legendă medievală, soldați romani conduși de Sfântul Acaciu, care au trecut la creștinism și au fost răstigniți pe Ararat din porunca împăratului roman. Povestirea este atribuită cărturarului din veacul al IX-⁠lea Anastasius Bibliothecarius. Cercetătorii o socotesc o legendă cu „multe inexactități istorice și amănunte cu totul neverosimile”.

Martirologiul roman are două pomeniri deosebite: la 18 martie, aceeași dată ca în sinaxarul grecesc ortodox, „Mirade de sfinți mucenici, uciși cu sabia, la Nicomidia” (Francis Mershman le socotește cei douăzeci de mii de creștini uciși în prigoana lui Dioclețian, în 303), și la 22 iunie, pe Muntele Ararat, pomenire care pare întemeiată pe legendă. Sinaxarul grecesc mai are o a doua pomenire, la 1 iunie, pentru zece mii de mucenici la Antiohia, sub Deciu, dar nu e limpede dacă este același eveniment. Cu toată îndoielnica ei veridicitate, scena a fost foarte populară în arta Renașterii, la Carpaccio și Dürer.