Serghie Mecev

Sfântul Sfințit Mucenic Serghie Mecev (1892-1942) a fost protoiereu la Moscova, fiul Sfântului Drept Alexie Mecev și urmașul lui în conducerea obștii de la biserica Sfântului Nicolae din Maroseika. Arestat și surghiunit în anii prigoanei, a trăit apoi tainic, slujind zilnic Liturghia. A fost împușcat la Iaroslavl la 6 ianuarie 1942. Biserica Rusă l-⁠a canonizat în anul 2000, odată cu tatăl său.

Familia și formarea

Serghie Alexeievici Mecev s-⁠a născut la 17 (30) septembrie 1892, la Moscova, ca al patrulea copil al protoiereului Alexie Mecev, din 1893 paroh al bisericii Sfântului Nicolae din Klenniki. Mama, Anna Petrovna, a murit în 1902. A absolvit cu medalie de argint al treilea gimnaziu din Moscova (1910) și a început medicina la universitate, dar a absolvit apoi facultatea de istorie și filologie. A studiat literatura rusă veche sub îndrumarea academicianului Mihail Speranski, care îl numea unul dintre cei mai buni ucenici ai săi. În 1913 a vizitat Italia și Elveția și a cunoscut modele clasice ale artei apusene. Cunoștea bine icoana rusă. Încă din universitate se interesa de problemele duhovniciei, de istoria și practica ei.

În 1914-1916 a slujit ca voluntar, infirmier și frate de milostenie, în zona frontului, la al doilea lazaret mobil al Crucii Roșii. Acolo a cunoscut pe viitoarea lui soție, Eufrosinia Nikolaevna Șaforostova (1890-1959), dintr-⁠o familie de negustori, care urmase cursurile superioare pentru femei și lucra ca soră de caritate. În 1917 a fost scurt timp voluntar pe front. În 1918 a participat la delegația Administrației Bisericești Superioare, care apăra în fața guvernului drepturile Bisericii, și atunci l-⁠a cunoscut pe Patriarhul Tihon. A lucrat puțin la Comisariatul Poporului pentru Învățământ.

Preotul de la Maroseika

În primăvara lui 1919 a fost hirotonit diacon, iar la 17 aprilie același an preot, de episcopul Teodor (Pozdeevski). Între 1919 și 1929 a slujit la biserica Sfântului Nicolae din Klenniki, de pe Maroseika, ținând împreună cu tatăl său convorbiri religioase în biserică și în locuințele credincioșilor. Era un predicator înflăcărat și cunoștea bine scrierile Sfinților Părinți. În 1923, după moartea tatălui, a devenit paroh și conducătorul obștii de la Maroseika, din care făceau parte mulți oameni ai culturii, cu binecuvântarea starețului Nectarie de la Optina. În acel an a stat puțin în închisoare, pentru că nu a recunoscut mișcarea reînnoitoare.

Sub el s-⁠a dezvoltat în obște mișcarea familiilor duhovnicești, grupuri de membri care se întâlneau des, citeau împreună scrieri patristice și se rugau. Membrii acestor familii se ajutau între ei în vremea prigoanei. Credincioșii l-⁠au iubit mult. Unul dintre ei a lăsat mărturie că slujba săvârșită de părintele Serghie era neobișnuită: glasul lui cânta și în cântare își revărsa sufletul înaintea lui Dumnezeu, corul îl urma în rugăciune înflăcărată, sufletele celor ce se rugau se uneau cu corul și rugăciunea de obște urca spre cer ca un stâlp luminos. A introdus începutul slujbei de dimineață la ora șase, ca oamenii să poată merge la slujbă și apoi la lucru. Apropiați i-⁠au fost Boris Holcev, diacon și apoi preot la aceeași biserică, și Serghei Nikitin, președintele consiliului parohial, în anii 1930 preot în taină, iar din 1960 episcop Ștefan.

Prigoana

În 1927 a refuzat să sprijine „Declarația” mitropolitului Serghie (Strigorodski), care cerea loialitate deplină față de puterea sovietică, și a trecut de partea celor care nu pomeneau. La 29 octombrie 1929 a fost arestat împreună cu alți doi preoți și câțiva credincioși de la Maroseika. A fost învinuit de alcătuirea unui grup antisovietic și surghiunit în Ținutul de Nord, unde a stat la Arhanghelsk și Kadnikov. În surghiun a ținut corespondență și s-⁠a întâlnit cu fiii duhovnicești care veneau la el. La 13 decembrie 1931, printr-⁠un decret al Sinodului, tot clerul și toată parohia bisericii Sfântului Nicolae au fost „excomunicați din Biserica Ortodoxă și opriți de la slujire” pentru că refuzaseră să împlinească decretul patriarhiei din 1927 despre pomenirea autorităților la slujbă.

În 1932 a fost arestată soția lui, care a primit trei ani de surghiun cu „minus 12”, adică interdicția de a locui în douăsprezece orașe mari. Trebuia să stea în Ural, dar, prin stăruința fiilor duhovnicești ai părintelui Serghie, a obținut prin Crucea Roșie îngăduința să locuiască în Kadnikov. Tutorele celor patru copii Mecev a devenit fratele ei, Gleb Nikolaevici Șaforostov. La 7 martie 1933, Serghie Mecev a fost arestat în surghiun, învinuit de agitație antisovietică, și închis la Vologda. La 1 iulie a fost condamnat la cinci ani de lagăr, unde a muncit mai ales la descărcarea lemnului la o gater și, scurt timp, ca felcer.

Viața tainică și moartea

În vara lui 1937 a fost eliberat pentru „muncă de șoc”. A trăit ilegal la stația Shodnia, lângă Moscova, apoi a lucrat la o policlinică din orașul Kalinin (azi Tver) și a locuit nu departe de oraș. A păstrat legătura cu fiii săi duhovnicești și, în 1938, l-⁠a invitat pe episcopul Manuil (Lemeșevski) să hirotonească în taină mai mulți dintre ei preoți. După documentele anchetei, în 1939 episcopul Manuil, după arestare, a depus mărturie, dând numele membrilor obștii, ceea ce a dus la arestarea preoților hirotoniți de el și la o lovitură puternică pentru obștea părintelui Serghie. Cinstitorii mitropolitului Manuil socotesc aceste date nedemne de încredere, dar ele au rămas o piedică pentru canonizarea ierarhului.

Părintele Serghie a trebuit să părăsească regiunea Kalinin și a continuat o slujire „de catacombe”. La începutul lui 1940 s-⁠a mutat la Rîbinsk, unde a lucrat ca felcer la o policlinică, apoi a locuit în satul Mișaki, lângă Tutaev. Slujea zilnic în taină Liturghia. I s-⁠a sfătuit să plece în Asia Centrală, dar a refuzat, ca să nu-⁠și părăsească fiii duhovnicești. După începutul războiului, la 7 iulie 1941, a fost arestat și închis la Iaroslavl. A fost învinuit că „duce o muncă de alcătuire a unor biserici subterane, așa-⁠numitele «catacombe», sădește monahismul în taină după tipul ordinelor iezuite și pe această bază organizează elemente antisovietice pentru lupta activă împotriva puterii sovietice”. Tribunalul militar al trupelor NKVD din regiunea Iaroslavl l-⁠a condamnat la moarte la 22 noiembrie 1941. A fost împușcat la 6 ianuarie 1942 (24 decembrie 1941 după calendarul vechi) și îngropat într-⁠o groapă comună necunoscută.

Copiii și cinstirea

Au rămas patru copii. Irina (1920-2006) a fost medic și a lucrat patruzeci de ani într-⁠un institut de tuberculoză. Alexei (1921-1988) a fost prizonier în război și apoi condamnat la zece ani de lagăr, a lucrat apoi ca inginer, specialist în construcția mașinilor de pompieri. Elizaveta (1923-1996) a urmat cursuri medicale și a scris amintiri, iar Anna (1925-2004) a avut trei copii.

În august 2000, Sinodul arhieresc jubiliar al Bisericii Ruse l-⁠a trecut în rândul noilor mucenici și mărturisitori ruși. Atunci a fost canonizat și tatăl său, protoiereul Alexie Mecev. Cei doi sunt cinstiți în biserica Sfântului Nicolae din Klenniki, unde există un paraclis cu hramul Sfântului Drept Alexie și al Sfântului Sfințit Mucenic Serghie Mecev. Sfântul Serghie este pomenit la 24 decembrie (6 ianuarie după calendarul nou), iar împreună cu tatăl său la 22 iunie (9 iulie).