Chiriac de la Bisericani

Sfântul Cuvios Chiriac de la Bisericani a fost unul dintre cei mai mari nevoitori români, sihastru din Carpații Moldovei, în secolul al XVII-⁠lea. A trăit asemenea marilor Părinți ai pustiului egiptean.

S-⁠a nevoit la începutul secolului al XVII-⁠lea în mănăstirea Bisericani, care avea atunci peste o sută de monahi. Dorind liniștea, s-⁠a retras în pustie, într-⁠o peșteră de pe muntele lui Simon, unde a rămas șaizeci de ani. Ca Sfântul Onufrie (12 iunie), umbla gol și vara, și iarna, iar trupul i s-⁠a acoperit de păr. Îl slăvea pe Dumnezeu prin rugăciune neîncetată și nevoință, iar Hristos i-⁠a dat harul de a birui puterile firii și pe demonii care îl atacau. A ajuns la mare sfințenie și desăvârșire în virtute. Viața lui a fost una de deplină lepădare de sine, de smerenie și de rugăciune neîncetată. Se spune că a adormit în Domnul în anul 1660.

Moaștele lui au fost îngropate în peștera în care a trăit, unde se află astăzi un mic paraclis cu hramul lui. Mai târziu, din pricina tulburărilor din țară, credincioșii au luat părți din moaște și le-⁠au ascuns, ca să nu fie pângărite. Sfântul Ierarh Dosoftei, mitropolitul Moldovei (13 decembrie), l-⁠a cunoscut pe Chiriac în viață, iar după mutarea lui la Domnul a sărutat sfintele lui moaște. Sfântul Chiriac este un mare isihast al Carpaților. Este pomenit la 31 decembrie.