Teofilact al Ohridei

Sfântul Ierarh Teofilact al Ohridei a fost arhiepiscop bizantin al Ohridei și tâlcuitor al Sfintei Scripturi, în a doua jumătate a veacului al XI-⁠lea și la începutul celui de-⁠al XII-⁠lea. S-⁠a născut în jurul anului 1055 la Evripos (Chalkis), în insula Eubeea, și a murit după 1107, poate abia după 1125. Este pomenit la 31 decembrie. Tâlcuirile sale la Evanghelii și la epistole se citesc în Biserică până astăzi.

Formarea și chemarea la Ohrida

Teofilact s-⁠a născut din părinți greci și a fost trimis să studieze la Constantinopol, unde, după unele izvoare, a fost ucenicul învățatului Mihail Psellos. A devenit diacon și retor al Marii Biserici și a dobândit un nume ales ca învățat. A fost dascălul lui Constantin Dukas, fiul împăratului Mihail al VII-⁠lea, pentru care a scris lucrarea „Învățătura domnească”. Prin ocrotirea împărătesei Maria a scris și alte lucrări de seamă.

Între 1078 și 1092, izvoarele nu se pun de acord asupra anului, a fost făcut arhiepiscop al Ohridei, în provincia bizantină a Bulgariei. După unii cercetători, plecarea sa din capitală a fost o formă de exil, legată de căderea în dizgrație a familiei împăratului Mihail, iar Teofilact a primit-⁠o ca pe o surghiunire. După alții, împăratul și patriarhul au văzut în el pe cel mai potrivit om pentru a rândui o arhiepiscopie greu de cârmuit.

Păstorirea

În Ohrida a slujit aproape douăzeci de ani, cu stăruință și cu grijă. Deși grec prin creștere și gândire, s-⁠a îngrijit de Biserica bulgară și i-⁠a apărat interesele. A pus stavilă învățăturilor paulicienilor și bogomililor. Cu vremea a ajuns să prețuiască evlavia simplă și curată a poporului, iar oamenii l-⁠au iubit pentru osteneala lui.

În scrisorile sale, păstrate în număr de aproape 130, se plânge adesea de purtările aspre ale localnicilor și cere să fie eliberat din slujbă, fără izbândă. Aceste scrisori sunt totuși o sursă prețioasă pentru istoria vremii: ele povestesc despre războaiele cu pecenegii, maghiarii și normanzii, care au nimicit hrana țării și au silit multă lume să fugă în păduri, despre răscoalele poporului și despre trecerea cruciaților. A scris și viața Sfântului Clement al Ohridei, cunoscută drept „cea mai întinsă”, precum și o cuvântare de laudă pentru cei cincisprezece mucenici din Tiberiopole.

Scrierile

Tâlcuirile lui la cele patru Evanghelii, la Faptele Apostolilor, la epistolele Sfântului Pavel și la proorocii mici se sprijină pe cele ale Sfântului Ioan Gură de Aur. Sunt însoțite de omilii, cuvântări, scrieri mai mici și o lucrare îndreptată cu duh de împăcare împotriva latinilor. Către sfârșitul vieții s-⁠a retras, după unele izvoare, la Tesalonic. Episcopul Nicolae Velimirovici a socotit tâlcuirile lui cele mai bune de acest fel după cele ale Sfântului Ioan Gură de Aur. Ele au fost folosite și în Apus: Toma d’Aquino a luat din ele în „Catena Aurea”, iar Erasmus din Rotterdam le-⁠a avut în vedere la ediția sa a Noului Testament.

Cinstirea

Momentul canonizării sale nu este cunoscut; în manuscrise este numit fericit și sfânt, iar uneori părinte și învățător al Bisericii. Bisericile din Serbia, Bulgaria, Grecia și Rusia îl pomenesc la 31 decembrie. Chipul său apare în pictura bisericească, între altele în biserica Sfântul Gheorghe a mănăstirii Zografu de la Athos.