Constantin Miniatov

Constantin Alexandrovici Miniatov a fost avocat în Rusia, născut în 1874 la Oriol și ucis la Ekaterinburg la 29 iunie 1918. A fost numărat între noii mucenici și mărturisitori ai Rusiei în august 2000, la Sinodul Arhieresc jubiliar, pentru cinstire în toată Biserica. Era mirean, un om care, după multe încercări, a ajuns adânc legat de Biserică.

Tinerețea

S-⁠a născut în familia unui căpitan de artilerie, Alexandru Vichentievici, și a soției lui, Alexandra Constantinovna Miniatov. Tatăl lui se trăgea din nobilii ținutului Kovno și era catolic, iar soția lui era ortodoxă; pruncul a fost botezat în biserica ortodoxă a Înălțării Crucii din Oriol. Tatăl a murit curând, iar mama s-⁠a căsătorit cu un consilier de stat, Rupasov, stăpân al moșiei Glinki, lângă stația Jukovka. Familia s-⁠a mutat apoi la Tașkent, unde Constantin a intrat în 1883 la gimnaziu, dar, după o nouă mutare, a absolvit în 1892 gimnaziul din Oriol. A intrat la Universitatea imperială din Sankt-⁠Petersburg, la facultatea de fizică și matematică și la cea de drept. Fiind student, s-⁠a căsătorit cu Nadejda Pavlovna Iagodovskaia, fiica unui preot. În 1893 a fost trimis de Societatea naturaliștilor din Sankt-⁠Petersburg la stația biologică de la Solovki și a vizitat cu scop științific Germania, Danemarca, Suedia și Norvegia.

Anii de cădere și întoarcere

S-⁠a ocupat cu politica, din poziții socialiste moderate, marxiste. În 1894 a fost tras la răspundere în cazul „Partidului Dreptului Poporului” și a fost dat afară din universitate. În 1895 poliția l-⁠a pus sub supraveghere tăinuită. În 1897 a plecat în Germania, iar soția a rămas în Rusia, sub supravegherea poliției. În Germania a început să meargă regulat la biserica ambasadei din Berlin, al cărei paroh era pe vremea aceea protoiereul Alexei Malțev. Nadejda Pavlovna l-⁠a îndemnat pe soț să scrie guvernului și să ceară iertare, și în septembrie 1900 a trimis o scrisoare tovarășului ministrului de interne, prințul Sviatopolk-⁠Mirski. Cererea a fost susținută de stăruințele procurorului-⁠șef al Sfântului Sinod, K. P. Pobedonosțev, și ale protoiereului Alexei Malțev. Constantin Miniatov s-⁠a întors în Rusia, unde a absolvit Universitatea din Iuriev. Curând i s-⁠a ridicat supravegherea administrativă, și soției lui.

A trăit la Kazan și din 1905 la Moscova, unde a practicat avocatura, ca avocat jurat. A fost apărător, împreună cu vestitul avocat N. P. Karabcevski, în procesul fostului prefect al Moscovei, A. A. Reinbot. S-⁠a depărtat de socialism și a ajuns la păreri liberale. A fost membru al Partidului constituțional democrat. După încercările prin care trecuse și după ce și-⁠a gândit din nou viața de până atunci, a ajuns om adânc bisericesc. Fiica lui, la începutul Postului Mare din 1914, i-⁠a scris fratelui ei: „Îți trimit portretul tatei, făcut în a cincea zi a postului lui. Până acum nu mănâncă și nu bea nimic în afară de apă (de șapte zile) și a slăbit îngrozitor”.

Mucenicia

În vara lui 1917 s-⁠a mutat cu familia la Tiumen. A intrat în delegația congresului eparhial din Tobolsk, care în mai 1918 a mers la Ekaterinburg să ceară sovietului local eliberarea episcopului Ermogen (Dolganiov). Dar membrii delegației au fost ei înșiși arestați de puterea bolșevică și împușcați. Constantin Miniatov a murit la 29 iunie 1918. Fiii lui: Victor Constantinovici (1896 până în anii 1960), inginer, profesor de rezistența materialelor la Institutul minier din Kemerovo, și Alexandru Constantinovici (1908 până la 1937), profesor de mecanică teoretică în învățământul superior din Tomsk, conferențiar, arestat și împușcat.