Tihon de la Kaluga

Cuviosul Tihon de la Kaluga, numit și Tihon de la Medîn, a fost un pustnic rus din veacul al XV-⁠lea, întemeietorul mănăstirii Adormirii Maicii Domnului, cunoscută azi ca Pustia lui Tihon. După tradiție s-⁠a născut în jurul anului 1400 la Kiev și a adormit în Domnul la 16 iunie 1492 (29 iunie după calendarul nou), când era foarte bătrân. L-⁠a binecuvântat pe marele cneaz Ivan al III-⁠lea înaintea Stării pe Ugra, iar Biserica îl cinstește ca pe un ocrotitor al celor paralizați și al celor chinuiți de duhuri rele.

Tinerețea și tunderea în monahism

Despre viața lui se știu puține lucruri sigure. Se spune că era originar din Kiev, „maica orașelor rusești”, și că încă de tânăr a hotărât să lase toate cele lumești. A plecat de acasă și a ajuns pe jos la mănăstirea Cudov din Moscova, întemeiată în 1365 de Sfântul Alexie al Moscovei. Acolo a fost tuns în monahism cu numele Tihon, după Sfântul Tihon de Amathus. Unele izvoare spun doar că a crescut la Moscova.

Pustnicul din scorbura stejarului

Dorind o viață mai aspră, petrecută numai cu Dumnezeu în rugăciune, a plecat din mănăstirea din Kremlin în pustie. S-⁠a așezat în pădurile adânci de pe malul drept al râului Veprieika, la 20 de kilometri de Kaluga și 17 de Medîn (de aceea a fost numit la început Tihon de la Medîn). Locuința lui a fost scorbura unui stejar uriaș. Trunchiul acelui stejar s-⁠a păstrat în mănăstire până în 1918, când autoritățile sovietice au dărâmat paraclisul în care se afla ce rămăsese din el. La izvorul Veprieikăi, în locul unde azi se află schitul „Izvorul de viață dătător”, a săpat o fântână cu apă sfântă. Se hrănea cu ce-⁠i dădea pădurea, fructe de pădure și rădăcini, și bea apă din izvorul lui. Treptat au început să vină oameni la bătrân, iar unii au rămas și au fost ucenicii lui. Se pomenesc doi dintre ei, Fotie și Gherasim. Așa s-⁠a adunat în pădurea adâncă o mică obște monahală.

Cneazul și mănăstirea

Pământurile acelea erau ale cneazului Iaroslav Vladimirovici, fiul lui Vladimir cel Viteaz (după altă versiune, ale fiului acestuia, Vasile Iaroslavici). Vânând prin păduri, cneazul a văzut în stejar un monah care se ruga și oameni în jurul lui. A poruncit pustnicului să plece și, mâniat, a ridicat biciul asupra lui. În clipa aceea i s-⁠a împietrit mâna. Cneazul a înțeles că aceasta e pedeapsa lui Dumnezeu și că stă înaintea unui mare nevoitor, și l-⁠a rugat să-⁠l vindece. Prin rugăciunile bătrânului s-⁠a vindecat. Aceasta este prima minune însemnată a Cuviosului Tihon. Cneazul l-⁠a rugat să întemeieze o mănăstire pe pământurile sale și i-⁠a făgăduit tot ce-⁠i va trebui. Pe malul Veprieikăi s-⁠a ridicat o biserică a Adormirii Maicii Domnului și s-⁠a întemeiat mănăstirea, al cărei întâi egumen a fost Tihon. Se spune că a condus frații cu blândețe și smerenie și că a luat asupra lui întotdeauna nevoințele cele mai grele. Se pomenesc darurile lui de înainte-⁠vedere, de tămăduire și de făcător de minuni. În jurul mănăstirii s-⁠a format un sat, Tihonova Slobodă (azi satul Lev Tolstoi).

Îl descrie „Iconarul” de la 10 aprilie: un cuvios cam încărunțit, cu barba ca a lui Vlasie, în veșmânt monahal și în schimă. Se povestește și că în 1842 o țărancă, Alexandra Jalnova, paralizată de doisprezece ani, care nu văzuse niciodată o icoană a lui, l-⁠a văzut în ajunul pomenirii venind la ea: un bătrân scund și slab, cu barbă mică și albă, în mantie neagră și cu cuculiu de schimnic cu cruci verzi brodate. L-⁠a vindecat și i-⁠a spus că se numește Tihon Cuviosul și că trăiește la 17 verste de Kaluga. Chipul acesta s-⁠a potrivit cu cel din icoane.

Starea pe Ugra

În 1480 s-⁠au petrecut în apropierea mănăstirii evenimentele Stării pe Ugra, care, după istoricii ruși, au pus capăt jugului tătaro-⁠mongol. La câteva verste de așezământ, în satul Palaț, pe malul Ugrei, se afla tabăra cneazului Ivan cel Tânăr și a lui Andrei cel Mic, care conduceau oastea moscovită. Înainte de înfruntarea cu oastea hanului Ahmat al Hoardei Mari, marele cneaz Ivan al III-⁠lea a venit să ceară binecuvântarea cuviosului. Seamănă cu ce se întâmplase cu o sută de ani înainte, când Sfântul Serghie de Radonej îl binecuvântase pe Dimitrie Donskoi, iar pe Tihon îl numesc „ucenicul ucenicilor lui Serghie”. În timpul acelor zile, frații făceau procesiuni, împărtășeau și îngropau ostașii. Evenimentul se pomenește la 6 iulie, odată cu icoana Maicii Domnului de la Vladimir.

Adormirea și cinstirea

A trecut în pace la Domnul, după ce primise marea schimă, în 1492, la 16 iunie după calendarul vechi (29 iunie după cel nou), și a fost îngropat în biserica Adormirii din mănăstire. Cinstirea lui s-⁠a statornicit curând și a fost trecut între sfinți la Soborul din 1551, de către mitropolitul Macarie (după alte date, la Soborul din 1584). Îi ajuta mai ales pe paralitici și pe cei stăpâniți de duhuri. În icoane este înfățișat rugându-⁠se în stejar, în haine de schimnic.

Ucenicul lui cel mai cunoscut a fost cuviosul Nichifor de la Kaluga, urmașul său la egumenie, care a întemeiat mănăstirea „Spas na Ugre” din Vorotînsk și a murit în 1506 la Pustia lui Tihon; i se face pomenire locală împreună cu învățătorul, la 29 iunie.

Moaștele

Moaștele cuviosului au fost aflate în veacul al XVI-⁠lea și așezate într-⁠o raclă în biserica Adormirii. În 1610, în vremea năvălirii polonezilor, mănăstirea a fost arsă, iar frații au fugit în pădure. Viața sfântului s-⁠a pierdut, iar moaștele au fost îngropate sub podeaua bisericii Trei Ierarhi. Azi ele se află sub podeaua bisericii subterane „Sfântul Tihon” a catedralei Schimbării la Față, ridicată în locul bisericii Trei Ierarhi.

Minuni

Minunile s-⁠au săvârșit încă din viața lui, iar mai ales în veacul al XIX-⁠lea, și mănăstirea păstrează o culegere a lor. Se pomenesc, între altele, izbăvirea Kalugăi de holeră în 1812, vindecarea unui moșier în 1842, vindecarea unei femei de boala mâinilor și picioarelor și de răni ale pielii în 1853, izbăvirea de secetă în 1861 și multe vindecări de oameni stăpâniți de duhuri. Numeroși credincioși au primit vindecări și de la icoana făcătoare de minuni a Cuviosului Tihon.