Cosma de la Verhoturie

Fericitul Cosma de la Verhoturie (1652-1679) a fost nebun pentru Hristos în orașul Verhoturie din Siberia, cinstit de Biserica Rusă ca sfânt. A fost slăvit în 1984 doar ca sfânt local, în soborul Sfinților Siberiei, iar nu printr-⁠o canonizare a întregii Biserici. Se pomenește la 8 decembrie (ziua adormirii), la 10 iunie (Soborul Sfinților Siberiei), la 1 iulie (Soborul Sfinților de la Ecaterinburg) și la 29 ianuarie, în ziua Sfinților doctori fără de arginți Cosma și Damian din Roma, în al căror nume s-⁠a sfințit paraclisul de peste mormântul lui.

Neamul și copilăria

S-⁠a născut în orașul Verhoturie, în ținutul Tobolsk. După o amintire păstrată de un rudă, Feodor Nemtinov, tatăl era negustor venit din Velikii Ustiug și locuia dincolo de râu, iar mama era fiica unui preot. Aceste știri nu se pot dovedi cu acte, pentru că neamul Nemtinov se urmărește la Verhoturie abia din anii 1720. Totuși, în recensământul din 1666 apare un băiat, Kuzka sau Kozemka, fiul lui Ivașko Abakumov, de paisprezece ani, iar numele tatălui seamănă cu cel dintr-⁠o listă din Velikii Ustiug din 1630, ceea ce sprijină tradiția despre obârșia din Ustiug. Un registru din 1682 dă numele familiei, Sapojnikov. Ultima dată numele lui Kuzka se află în recensământul din 1679, ceea ce se potrivește cu anul adormirii.

De mic a suferit de o boală a picioarelor și a umblat în cârje. Din fragedă vârstă a început nebunia pentru Hristos: noaptea ieșea din casă ca să se roage și nu lipsea de la slujbele catedralei Sfintei Treimi. A fost contemporan cu fericitul Ioan de la Verhoturie.

Adormirea

A adormit la 8 decembrie în anul 7188 de la Facerea lumii, adică 1679, după cum arată pomelnicul protoiereului Ioan Mihailov. Unele izvoare dau anul 1680, dar aceasta este o greșeală de transpunere a datelor. A fost îngropat în curtea catedralei Sfintei Treimi.

Tradiția pune moartea lui mai târziu și îi atribuie parte la mutarea moaștelor Sfântului Simeon de Verhoturie din satul Merkușino în mănăstirea Sfântului Nicolae. Povestea spune că Cosma, istovit de mers din pricina bolii picioarelor, s-⁠ar fi rugat sfântului: „Frate Simeon, hai să ne odihnim”. Cât timp bolnavul s-⁠a odihnit, racla nu s-⁠a putut urni din loc. Pe locul celor trei popasuri s-⁠au ridicat paraclise. Aceasta este o tradiție, nu o dată de istorie.

Mormântul și cinstirea

În secolul al XVIII-⁠lea s-⁠a pus pe piatra de mormânt o cutie pentru daruri. În 1825 s-⁠a așezat peste ea o acoperitoare. În anii 1845-1848 o văduvă evlavioasă a ridicat deasupra mormântului un paraclis cu hramul Sfinților Cosma și Damian, după ce, în vis, i s-⁠a arătat un om de statură mijlocie, de vreo douăzeci și cinci-⁠treizeci de ani, desculț, în cămașă, care s-⁠a numit Cosma și a rugat-⁠o să acopere mormântul, călcat de vite. Mai apoi s-⁠a zidit un paraclis nou, în mijlocul căruia mormântul se afla sub podea; credincioșii puteau coborî și lua țărână de la mormânt. Pe măsura înmulțirii pelerinilor, în 1902 s-⁠a hotărât din nou rezidirea, iar în 1903 Sfântul Ioan de Kronstadt a dăruit o sută de ruble pentru o biserică de piatră. În 1912 s-⁠a pus piatra de temelie a unei biserici de piatră cu hramul Cosma și Damian. Lângă mormânt a țâșnit un izvor, numit în popor „Lacrimile lui Cosma nebunul”.

În 1920, când s-⁠au deschis moaștele Sfântului Simeon, maicile mănăstirii Acoperământului, cu binecuvântarea stareței Taisia (Sâciova), au scos în taină rămășițele lui Cosma și le-⁠au îngropat lângă altarul bisericii cimitirului. La 8 februarie 1993 i s-⁠au aflat moaștele și au fost puse într-⁠o raclă în biserica Schimbării la Față a mănăstirii Sfântului Nicolae din Verhoturie. În 1995 au fost mutate în paraclisul mănăstirii de maici, iar în 1996 în biserica Acoperământului. În 2006 s-⁠au făcut o raclă și un baldachin noi. În 2003, în satul Kostîleva, s-⁠a sfințit o biserică în cinstea lui, iar în 2006 s-⁠a întemeiat acolo o mănăstire de bărbați, Pustia Sfântului Cosma, cu rânduială athonită.