Cosma din Asia

Sfântul Doctor fără de arginți Cosma din Asia, făcător de minuni, a fost fratele Sfântului Damian, cu care este pomenit la 14 noiembrie, împreună cu mama lor, Cuvioasa Teodotia. Pagina Azbyka le povestește viața împreună.

Asia era numele de odinioară al unei părți din Asia Mică. Nici vremea nașterii, nici a morții lor nu se cunoaște; se știe doar că au trăit nu mai târziu de veacul al IV-⁠lea. Se poate crede aceasta, întâi, pentru că în prima jumătate a veacului al V-⁠lea, pe vremea lui Teodosie cel Tânăr, li s-⁠au ridicat biserici, apoi pentru că coptii, despărțiți de Ortodoxie de la Sinodul de la Calcedon, îi recunosc între sfinți, în vreme ce pe cei de după acea vreme nu-⁠i primesc.

Tatăl lor era grec și păgân, iar mama lor, Teodotia, creștină. Au rămas de mici fără tată, dar aceasta le-⁠a fost spre bine: mama a avut mai multă libertate să se ocupe de creșterea copiilor. Hotărâtă să rămână toată viața văduvă, împlinea cu râvnă legea creștină și nu se îngrijea decât să placă Domnului, fiind o adevărată văduvă, cum o laudă Apostolul Pavel. De aceea Sfânta Biserică a numărat-⁠o între sfinți, numind-⁠o cuvioasă, și o pomenește împreună cu copiii ei. Din pruncie ea le-⁠a insuflat frica de Dumnezeu și dragostea de virtute, apoi i-⁠a dat să învețe carte la un om temător de Dumnezeu. Aici scopul principal a fost Sfânta Scriptură, dar, mișcați de dragostea față de oamenii suferinzi, au învățat și știința doctoricească, cunoscând însușirile tămăduitoare ale ierburilor și plantelor.

Domnul le-⁠a binecuvântat gândul bun și le-⁠a dat harul vindecărilor și al facerii de minuni. Bolile încetau de îndată ce începeau să vindece Cosma și Damian. Orbii, șchiopii, slăbănogii, îndrăciții se adunau în jurul lor. Sfinții se duceau ei înșiși în căutarea bolnavilor, din oraș în oraș și din sat în sat, și le dădeau tuturor tămăduire, fără deosebire de sex, vârstă ori stare. Nu o făceau ca să se îmbogățească ori să se slăvească, ci ca să slujească celor suferinzi pentru Dumnezeu. De aceea nu primeau nicio răsplată, ținând porunca Mântuitorului: „În dar ați primit, în dar să dați”. Doar un lucru le cereau celor vindecați: să creadă cu tărie în Hristos și să trăiască sfânt în El, iar pe cei neluminați îi îndemnau spre credința creștină. Vindecau astfel și bolile trupului, și bolile sufletului. Puterea lor de a vindeca se întindea și asupra animalelor: găsind odată în pustie o cămilă pe jumătate moartă, pe care o doborâse diavolul, au vindecat-⁠o și au lăsat-⁠o sănătoasă.

Frații nu se despărțeau niciodată și se rugau, umblau și vindecau împreună, având legământ să nu primească nimic de la nimeni; temându-⁠se ca unul să nu primească în ascuns daruri de la cei vindecați, au păstrat acest legământ toată viața, până când Domnul a îngăduit ca unul dintre ei să-⁠l încalce. O femeie numită Paladia, bolnavă de ani, vindecată de ei, nu a izbutit să-⁠i facă să primească daruri, așa că a venit pe ascuns la Damian cu trei ouă și l-⁠a rugat, în Numele lui Dumnezeu, să le primească în numele Sfintei Treimi. După multă împotrivire, Damian a primit, de dragul jurământului ei. Cosma a aflat și s-⁠a mâhnit, și a lăsat porunca ca la moartea lor trupul lui Damian să nu fie așezat împreună cu al lui. În noaptea aceea i s-⁠a arătat Domnul și i-⁠a zis că ouăle nu au fost primite ca plată, ci pentru jurământul femeii în Numele Lui. Cosma s-⁠a liniștit, dar nu a spus nimănui vedenia. După multe semne și minuni a adormit în pace, iar după puțină vreme a adormit în pace și Damian. Oamenii care le cinsteau amintirea stăteau nedumeriți unde să-⁠l așeze pe Damian, ferindu-⁠se să încalce porunca lui Cosma. Atunci a venit la ei o cămilă care a grăit: ea era cea vindecată odinioară de sfinți și a spus taina lui Cosma, ca să nu fie despărțiți. Oamenii au mulțumit Domnului și au așezat moaștele într-⁠o singură raclă, în locul numit Fereman, care astăzi nu mai există, fiind nimicit de turci. Curând s-⁠a zidit acolo o biserică minunată, unde veneau bolnavi de departe și de aproape.

Pagina povestește și câteva din minunile lor. O femeie, soția lui Malh din Fereman, lăsată sub ocrotirea sfinților când bărbatul ei a plecat departe, a fost ademenită de diavol, care s-⁠a prefăcut într-⁠un om cunoscut, dar la chemarea ei au venit doi călăreți, iar duhul rău a fugit și s-⁠a prăbușit. Când ea i-⁠a întrebat cine sunt, au răspuns: „Noi suntem Cosma și Damian, cărora te-⁠a încredințat bărbatul tău”, și au dispărut. O femeie surdă și mută, rugându-⁠se mulți ani, a auzit și a cântat Sfinte Dumnezeule în vremea vecerniei din biserica lor. Un elin, care se închina lui Castor și Pollux, bolnav greu, a fost trimis de prieteni în biserica lor și, vindecat după ce a aflat că ei sunt robi ai lui Hristos, a primit Sfântul Botez. Povestitorul spune că este mai ușor să măsori marea și să numeri stelele decât să povestești toate minunile; din ele au fost descrise doisprezece.

Cosma și Damian sunt socotiți și ocrotitori ai celor ce învață, pentru că icoanele și viața lor arată cum au fost duși de mama lor să învețe carte, iar în slujbă ei sunt lăudați ca doctori înțelepți care dau tuturor cunoștință. Pomenirea lor din 14 noiembrie, în stil nou, se face împreună cu mama lor.