Cuthbert

Sfântul Ierarh Cuthbert de Lindisfarne a fost monah, sihastru și episcop în Northumbria, în Biserica engleză de tradiție celtică, legat de mănăstirile Melrose și Lindisfarne. A murit la 20 martie 687. Este ocrotitorul Northumbriei, iar cinstirea lui, vie în Evul Mediu, s-⁠a strâns în jurul mormântului său din catedrala din Durham. Este pomenit la 20 martie de Biserica Catolică, cea Anglicană și cea Ortodoxă, iar la 4 septembrie, de Biserica din Țara Galilor și de cea Catolică; Biserica Ortodoxă Rusă îl pomenește și în duminica a treia după Rusalii, la Soborul sfinților din Britania și Irlanda.

Tinerețea

S-⁠a născut în jurul anului 634-635, poate într-⁠o familie nobilă, la Dunbar, în Northumbria, în zilele în care Oswald chemase pe monahii irlandezi de la Iona să întemeieze Lindisfarne. A crescut lângă Lauderdale, aproape de mănăstirea Melrose, mănăstire-⁠fiică a Lindisfarnului. Ca băiat păștea oi pe dealurile din apropiere. Într-⁠o noapte din 651, a văzut sufletul Sfântului Aidan dus la cer de îngeri și a aflat mai târziu că în noaptea aceea Aidan murise; atunci s-⁠a hotărât să se facă monah. Pare să fi făcut mai întâi o vreme de armată. A intrat în mănăstirea nouă de la Melrose, sub stareț Boisil, iar după moartea acestuia, în 661, i-⁠a urmat ca egumen (prior).

Monahul și episcopul

Faima lui de evlavie, hărnicie și ascultare a crescut. Când regele Alchfrith a întemeiat mănăstirea de la Ripon, Cuthbert a fost mai-⁠marele peste oaspeți, sub Eata; când Wilfrid a primit mănăstirea, Eata și Cuthbert s-⁠au întors la Melrose. Într-⁠o boală care a lovit mănăstirea, în 664, priorul a murit și Cuthbert, care se vindecase, a fost pus în locul lui. A petrecut mult timp printre oameni, slujind nevoilor lor duhovnicești, făcând călătorii misionare și predicând, mai ales în satele îndepărtate. După sinodul de la Whitby din 664, a primit fără greutate rânduielile romane, deși fusese crescut în tradiția celtică, iar fostul său egumen Eata l-⁠a chemat să le introducă la Lindisfarne, unde a fost prior în jurul anului 665. Era aspru cu sine, dar atrăgea prin bunătate și dărnicie față de săraci, și știa să impresioneze regi și nobili. Când putea, trăia ca sihastru, primind totuși vizitatori. În 684 a fost ales episcop de Hexham și apoi, în 685, al Lindisfarne-⁠ului, cu toată împotrivirea lui. Spre sfârșitul lui 686 a renunțat și s-⁠a întors la sihăstria lui din insulele Farne, simțind că moartea e aproape. Avea cam cincizeci de ani. Vieți din vremea lui spun multe minuni care au însoțit chiar începuturile lui. A fost, după unele izvoare, văr de-⁠al doilea al regelui Aldfrith.

Moaștele

A fost îngropat la Lindisfarne; mai târziu, din pricina năvălirilor vikingilor, rămășițele lui au fost duse în interiorul țării, la biserica din Chester-⁠le-⁠Street. În 1104, când i s-⁠a deschis mormântul, s-⁠a găsit lângă trup Evanghelia lui Ioan, numită „Evanghelia lui Cuthbert”, iar moaștele au fost îngropate din nou în catedrala din Durham. Ucenic al lui a fost Sfântul Ethilwald de Lindisfarne.