Fotini

Sfânta Fotini Samarineanca este femeia din Samaria cu care a vorbit Domnul la fântâna lui Iacov, după capitolul al patrulea al Evangheliei după Ioan. Biserica o numește întocmai cu apostolii și mare muceniță. După tradiție, ea L-⁠a propovăduit pe Hristos în Africa și la Roma și a fost omorâtă sub Nero, în jurul anului 66. Bisericile greacă și română îi pomenesc amintirea la 26 februarie, Mineiul slav la 20 martie, iar întreaga Biserică în a cincea duminică după Paști, Duminica Samarinencei.

La fântâna lui Iacov

Pe drumul din Iudeea spre Galileea, Iisus a ajuns la o cetate a Samariei, numită Sihar, lângă ținutul pe care Iacov îl dăduse fiului său Iosif, unde se afla fântâna lui Iacov. Obosit de drum, S-⁠a așezat lângă fântână pe la ceasul al șaselea, în vreme ce ucenicii se duseseră în cetate să cumpere hrană. O femeie samarineancă a venit să scoată apă, iar El i-⁠a cerut să bea. Ea s-⁠a mirat, fiindcă iudeii nu se amestecau cu samaritenii.

Domnul i-⁠a spus că dacă ar fi cunoscut darul lui Dumnezeu și cine este Cel care îi cere să bea, ea ar fi cerut de la El și El i-⁠ar fi dat apă vie. Cine bea din apa aceea nu va mai înseta, ci ea se va face în el izvor ce țâșnește spre viața veșnică. Apoi i-⁠a arătat că îi știe viața, că a avut cinci bărbați și că cel pe care îl are acum nu îi este bărbat. Ea a spus că vede că El este proroc și a întrebat unde trebuie să se închine lui Dumnezeu, pe muntele Garizim sau la Ierusalim. El a răspuns că vine ceasul, și a și venit, când adevărații închinători se vor închina Tatălui în duh și în adevăr, fiindcă Dumnezeu este duh. Când ea a spus că știe că vine Mesia, Iisus i-⁠a zis: „Eu sunt, Cel ce vorbesc cu tine”.

Ea și-⁠a lăsat găleata, a intrat în cetate și a spus oamenilor să vină să vadă un om care i-⁠a spus tot ce făcuse, întrebând dacă nu cumva este Hristosul. Mulți samariteni au crezut pentru cuvântul ei. L-⁠au rugat să rămână, iar El a rămas două zile. După aceea i-⁠au spus femeii că nu mai cred pentru ce a spus ea, ci pentru că au auzit ei înșiși și știu că El este Mântuitorul lumii.

Tradiția vieții ei

Evanghelia nu-⁠i spune numele. Biserica spune că a fost botezată între cele dintâi femei din Samaria și i s-⁠a dat numele Fotini, „cea luminată”. S-⁠a dăruit apoi propovăduirii Evangheliei în Africa și a locuit la Cartagina, cu fiul ei mai mic, Iosia. Fiul ei mai mare, Victor, era ostaș și căpetenie în Atalia din Asia Mică.

După sinaxar, dregătorul Sebastian l-⁠a întâlnit pe Victor și l-⁠a îndemnat să se supună împăratului și să-⁠și țină credința în taină. Victor a refuzat, iar Sebastian, lovit de orbire trei zile, a crezut în Hristos, s-⁠a botezat și și-⁠a primit vederea. Nero a aflat și a poruncit să fie aduși creștinii la Roma. Domnul li s-⁠a arătat și i-⁠a îmbărbătat, iar lui Victor i-⁠a dat numele Fotin, cel luminat. Fotini, care fusese înștiințată de pătimirile ei, a venit de la Cartagina la Roma cu cele cinci surori ale ei, Anatolia, Fotó, Fotida, Parascheva și Chiriachi, și s-⁠a unit cu mărturisitorii.

În fața lui Nero, toți mărturisitorii au refuzat să se lepede de Hristos. Degetele li s-⁠au strivit pe nicovală, dar n-⁠au simțit durere și mâinile le-⁠au rămas nevătămate. Sebastian, Fotin și Iosia au fost orbiți și aruncați în temniță, iar Fotini și surorile ei au fost duse în palat, în grija fiicei lui Nero, Domnina. Fotini a adus la Hristos pe Domnina și pe slujnicele ei, precum și pe un vrăjitor care adusese mâncare otrăvită.

După trei ani s-⁠a aflat că cei orbiți și-⁠au căpătat vederea și că temnița s-⁠a făcut loc de lumină și de bună mireasmă, unde veneau oameni să-⁠i asculte. Nero a poruncit să fie răstigniți și bătuți. Slujitorii trimiși să vadă dacă mai trăiesc au orbit, iar un înger al Domnului i-⁠a eliberat pe mucenici și i-⁠a vindecat. Aceștia le-⁠au dat la rândul lor vederea slujitorilor, care s-⁠au botezat. Atunci Nero a poruncit să i se jupoaie pielea lui Fotini și să fie aruncată într-⁠o fântână. Sebastian, Fotin și Iosia au fost chinuiți cumplit, iar surorile au fost chinuite și decapitate. Fotida a fost sfâșiată între doi copaci. Fotini a fost scoasă din fântână și ținută douăzeci de zile în temniță. Când Nero a întrebat-⁠o din nou dacă jertfește, ea l-⁠a refuzat, iar el a poruncit s-⁠o arunce din nou în fântână, unde și-⁠a dat duhul lui Dumnezeu în jurul anului 66.

Aceste amănunte vin din tradiția sinaxarului, nu din Noul Testament, iar temeiul istoric este nesigur.

Cinstirea

Biserica citește Evanghelia Samarinencei în a cincea duminică după Paști și cântă pe femeia care și-⁠a lăsat găleata și a aflat izvorul vieții. Capul ei se păstrează la mănăstirea Grigoriu din Muntele Athos, iar părți din moaștele ei se află la mănăstirile Iviru și Pantocrator din Athos și în alte mănăstiri. La Constantinopol i-⁠au fost închinate două biserici, unde se spunea că se făceau vindecări de boli ale ochilor.