Cuvioși Mucenici din Mănăstirea Sfântului Sava cel Sfințit

Cuvioși Mucenici din Mănăstirea Sfântului Sava cel Sfințit sunt cei douăzeci de monahi ai Lavrei Sfântului Sava, uciși de sarazini în Joia Mare, la 20 martie, în vremea patriarhului Ilie al II-⁠lea al Ierusalimului și a împăraților Constantin și Irina (780-797). Sunt pomeniți la 20 martie.

Pe atunci Palestina era răvășită de războaie între triburile agarenilor, care jefuiau satele și cetățile. Lavra Cuviosului Sava, în care viețuiau, sub egumenul Vasile, părinți care plăceau lui Dumnezeu prin viață pustnicească, era și ea în primejdie, dar monahii n-⁠au vrut să-⁠și părăsească locașul sfânt nici pentru a se mântui de barbari în Ierusalim, zicând că zidul lor este Hristos, iar armele lor sunt cele duhovnicești. Multă vreme, rugăciunile Cuviosului Sava i-⁠au ferit de rău, iar barbarii care veneau din Arabia nu le-⁠au făcut nimic.

Dumnezeu a îngăduit însă încercarea, ca aurul în foc. Cam șaizeci de barbari înarmați au năvălit în lavră, spre sfârșitul Postului Mare, în săptămâna dinaintea Duminicii Stâlpărilor, cerând aur și argint. Monahii le-⁠au răspuns că sunt oameni liniștiți și săraci, iar barbarii au slobozit săgeți ca ploaia asupra lor și au lovit de moarte treisprezece părinți, rănind pe alții. Ava Toma, doctor iscusit, le-⁠a scos săgețile și le-⁠a pansat rănile. Spre Duminica Stâlpărilor au aflat că barbarii adună alți tovarăși, dar n-⁠au fugit, ci s-⁠au pregătit prin rugăciune. Joi, 20 martie, în Joia Mare, barbarii au năvălit a doua oară, mai numeroși, și i-⁠au ucis pe cuvioși fără cruțare, în feluri multe. Pe tânărul Ioan, îngrijitorul casei de oaspeți, l-⁠au prins fugind spre munte, i-⁠au tăiat vinele și l-⁠au târât pe pietre până la biserică. Cuviosul Patrichie s-⁠a predat pentru ceilalți, ca să nu fie descoperit locul unde se ascunseseră. Barbarii au adunat părinții în biserică și le-⁠au cerut patru mii de galbeni, apoi i-⁠au dus în peștera Sfântului Sava, unde au aprins foc și i-⁠au chinuit cu fum, ca să le arate vistieria. Optsprezece cuvioși, între care Ioan și Patrichie, au murit în fum, iar numele celorlalți, uciși de fum, de sabie și de alte munci, îl știe numai Dumnezeu.

Frații rămași i-⁠au adus pe cei uciși în biserică, rămasă nearsă, și i-⁠au privegheat toată noaptea. Barbarii au pierit în scurt timp, fără sabie, prin pustietăți. Pătimirea a scris-⁠o pe larg, îndată după întâmplare, monahul Ștefan Savaitul, poetul de stihuri.