Damian din Asia

Sfântul Doctor fără de arginți Damian din Asia a fost frate cu Sfântul Cosma, fiul Cuvioasei Teodotia. Cosma și Damian sunt pomeniți la 14 noiembrie, împreună cu mama lor, ca doctori fără de arginți și făcători de minuni. Patria lor era Asia, cum se numea în vechime o parte a Asiei Mici. Nu se cunoaște nici anul nașterii, nici cel al morții lor. Este sigur doar că au trăit nu mai târziu de veacul al IV-⁠lea, pentru că în prima jumătate a veacului al V-⁠lea, pe vremea împăratului Teodosie cel Tânăr, s-⁠au zidit biserici în numele lor, și pentru că și coptii, despărțiți de Ortodoxie de la Sinodul de la Calcedon (451), îi socotesc printre sfinți.

Copilăria și învățătura

Tatăl lor era grec și păgân, mama, creștină, pe nume Teodotia. Au rămas de timpuriu fără tată, dar aceasta li s-⁠a făcut spre bine, căci mama a putut să se ocupe mai liber de creșterea copiilor. Hotărâtă să rămână toată viața văduvă, ea împlinea cu râvnă legea creștină și se îngrijea numai să placă Domnului. De mici le-⁠a pus în suflet frica de Dumnezeu și dragostea de virtute. Când au crescut, i-⁠a dat la învățătura slovelor unui om temător de Dumnezeu. Acolo, învățătura de căpetenie era Scriptura, dar ei, mișcați de dragostea pentru omenirea suferindă, au învățat și știința doctoriei, învățând însușirile tămăduitoare ale ierburilor și plantelor.

Vindecările

Domnul le-⁠a binecuvântat gândul bun și le-⁠a dat harul vindecărilor și al facerii de minuni. Bolile încetau îndată ce Cosma și Damian începeau să tămăduiască. Orbi, șchiopi, slăbănogi, îndrăciți îi înconjurau. Dar sfinții nu se îngrozeau, ba chiar îi căutau ei înșiși pe bolnavi, mergând din oraș în oraș și din sat în sat, și dădeau tămăduire tuturor, fără deosebire de sex, vârstă sau stare. Nu făceau aceasta ca să se îmbogățească sau să se facă slăviți, ci ca să slujească celor suferinzi pentru Dumnezeu. De aceea nu primeau niciodată de la nimeni nicio răsplată. Cereau doar de la cei vindecați să creadă tare în Hristos și să trăiască sfânt în El, iar pe cei neluminați îi aduceau la credința creștină. Astfel, vindecând bolile trupului, vindecau și pe cele ale sufletului. Vindecau și animalele fără glas: într-⁠un loc pustiu au aflat o cămilă abia vie, lovită de diavol, au tămăduit-⁠o și au lăsat-⁠o sănătoasă la locul ei.

Frații nu se despărțeau niciodată. Făcuseră legământ să nu primească nimic de la nimeni și se păzeau să nu primească vreunul pe ascuns de la cei vindecați. Numai la sfârșit, Domnul a îngăduit ca unul dintre ei să-⁠l calce. Era o femeie, Palladia, care suferise ani mulți de o boală grea. Auzind de doctorii sfinți, i-⁠a chemat la ea, iar ei au vindecat-⁠o. Voia să le dea toată averea, dar ei nu au primit nimic. Atunci a ales să-⁠l roage pe Damian, în Numele lui Dumnezeu, să primească de la ea trei ouă, în Numele Sfintei Treimi. El a refuzat multă vreme, dar a primit pentru jurământul femeii.

Sfârșitul și minunile

Cosma a aflat și s-⁠a mâhnit foarte, și a lăsat porunca să nu fie îngropat trupul lui Damian lângă al lui, ca al celui care a călcat legământul. În aceeași noapte Domnul i s-⁠a arătat lui Cosma, spunându-⁠i că cele trei ouă nu au fost primite ca plată, ci pentru jurământul femeii în Numele Lui. Cosma s-⁠a liniștit, dar nu a spus nimănui. După multe semne și minuni, s-⁠a mutat în pace. Curând după el a adormit și Damian. Oamenii care le cinsteau pomenirea au rămas nedumeriți unde să-⁠l pună. Atunci a venit la ei o cămilă și, deodată, a vorbit: era cea pe care o vindecaseră sfinții, și a descoperit taina lui Cosma, ca să fie puși împreună. Oamenii au mulțumit Domnului și au așezat moaștele într-⁠un sicriu, în locul numit Fereman, nimicit mai târziu de turci. Curând, pe locul îngropării lor s-⁠a zidit o biserică frumoasă, unde alergau bolnavi din țări apropiate și depărtate. Biograful lor spune că ar fi mai ușor să măsori marea și să numeri stelele decât să povestești minunile lor, iar el a descris douăsprezece.

Femeia lui Malh fusese lăsată de soțul ei, plecat în drum lung, sub ocrotirea sfinților, până când va primi de la el un semn. Diavolul, în chip de om cunoscut, i-⁠a arătat semnul și a vrăjit-⁠o să plece, dar, în pustie, a aruncat-⁠o de pe măgăriță și a vrut s-⁠o omoare. Ea a strigat chemând pe sfinți, iar doi călăreți au scăpat-⁠o și au dus-⁠o acasă; i-⁠a spus că sunt Cosma și Damian și au dispărut. Un tânăr care-⁠și pierduse mințile de spaimă a fost vindecat după ce tatăl lui s-⁠a rugat. Un om bolnav de plămâni, care hulea, a fost vindecat când a făgăduit să nu mai hulească și să nu mănânce carne un an. O femeie mută și surdă a cântat Sfinte Dumnezeule, în biserica lor. Un elin, închinător la Castor și Polux, bolnav greu, a ajuns să creadă și s-⁠a botezat după ce s-⁠a vindecat. Un iubitor de spectacole, cu boală în piept, a fost vindecat după ce a băut, cu ascultare, trei cupe de smoală, cum i-⁠au poruncit sfinții. În Rusia, sfinții Cosma și Damian din Asia sunt socotiți ocrotitori ai copiilor la începutul învățăturii slovelor.