Dimitrie Vorobiov

Sfântul Mucenic Dimitrie Vorobiov a primit cununa muceniciei prin împușcare la 17 august 1937, împreună cu fratele său, Simeon. S-⁠au născut în satul Kliucevoe, ținutul Maksatiha, gubernia Tver, într-⁠o familie cucernică de țărani, a lui Mihail Vorobiov: Simeon în 1871, iar Dimitrie în 1873. Sunt pomeniți la 17 august, la 7 februarie, în Soborul noilor mucenici și mărturisitori ai Bisericii Ruse, și la 18 iulie, în Soborul sfinților din Tver.

Deși frații nu aveau o învățătură deosebită, erau cărturari și foarte citiți în literatura bisericească și, din copilărie, învățați la rugăciune și la slujbele bisericești. Amândoi au slujit în armată ca soldați: Simeon între 1903 și 1907, iar Dimitrie în 1914-1915. Înainte de revoluție frații aveau mici gospodării țărănești: Simeon un cal, o vacă și o oaie, iar Dimitrie două vaci, două oi și o moară de vânt. Pentru că gospodăriile erau neînsemnate, nu li s-⁠au luat în timpul revoluției și îndată după ea, dar lucrurile s-⁠au schimbat la începutul anilor treizeci: frații au fost arestați, toată averea li s-⁠a confiscat, iar ei au fost surghiuniți cu familiile în Urali. Simeon avea doi fii, Nicolae, de unsprezece ani, și Mihail, de cinci, iar Dimitrie două fiice, de paisprezece și treisprezece ani, și un fiu de unsprezece ani. După un an li s-⁠a îngăduit să se întoarcă în patrie, dar nu li s-⁠au întors nici averea, nici gospodăria. Simeon fusese înainte de surghiun epitrop al bisericii din Kliucevoe, iar preotul Alexandru Dievski, venit în sat, i-⁠a propus să lucreze ca paznic la biserică, iar pe fiul lui, Nicolae, l-⁠a învățat să cânte și să citească în strană, și curând acesta a început să îndeplinească slujba de citeț. Dimitrie Mihailovici și-⁠a făcut o mică gospodărie ca să nu moară de foame în satul natal. Ceea ce era mai de preț în frați era credința și marea dragoste de biserică, și de aceea, când părintele Alexandru a fost numit preot la Kliucevoe, a locuit la frații Vorobiov; aceste familii cucernice erau sprijinul parohiei.

Arestarea

În 1937, la 23 iulie, Dimitrie, Simeon și fiul lui Nicolae au fost arestați și închiși la Bejețk. Au început îndată interogatoriile. Anchetatorul l-⁠a întrebat pe Simeon Mihailovici când și unde l-⁠a cunoscut pe Dievski. A răspuns că în 1930, când era epitrop la biserica din Kliucevoe, a venit preotul Alexandru Stepanovici Dievski, care a rămas la el în gazdă; că legătura lor era că el slujea ca preot, fiul lui Nicolae ca citeț, iar el ca paznic. A negat orice activitate contrarevoluționară. A fost întrebat și fiul, Nicolae, care abia împlinise șaptesprezece ani; a spus că a slujit ca citeț și că nu a făcut activitate contrarevoluționară. În aceeași zi a fost întrebat și Dimitrie Mihailovici, care a spus că l-⁠a cunoscut pe preotul Alexandru Stepanovici Dievski în 1930, de când a început să slujească ca preot în Kliucevoe, că legătura lui cu Dievski, cu fratele Simeon și cu nepotul Nicolae a constat în mersul la biserică și că nu se recunoaște vinovat. Aceasta a fost tot ce au crezut de cuviință să răspundă frații la întrebările anchetatorului, a căror singură vină era râvna lor pentru biserică. La 13 august troica NKVD i-⁠a osândit pe Simeon și pe Dimitrie la moarte. Nicolae nu a fost osândit la moarte numai pentru că avea atunci șaptesprezece ani, și a fost osândit la opt ani de lagăr. Frații Simeon și Dimitrie au fost împușcați la 17 august 1937. Au fost trecuți între sfinții noilor mucenici și mărturisitori ruși la Soborul Arhieresc Jubiliar din august 2000, pentru cinstire în toată Biserica.