Cei șapte tineri din Efes

Cei șapte tineri din Efes, numiți și cei șapte adormiți, sunt, după o veche povestire creștină, tineri ostași din Efes care s-⁠au ascuns într-⁠o peșteră în vremea prigoanei lui Deciu și au adormit, ca să se trezească după multă vreme, spre dovada învierii morților. Sunt cinstiți ca sfinți cel puțin din secolul al V-⁠lea. Biserica Ortodoxă îi pomenește de două ori, la 4 august și la 22 octombrie.

Tinerii din Efes

După tradiție, cei șapte tineri au trăit în Efes în veacul al III-⁠lea. Sfântul Maximilian era fiul dregătorului cetății, iar ceilalți șase prieteni ai lui erau tot din familii alese ale orașului. Toți erau în slujba armatei și erau creștini. Numele lor, așa cum le dă Sinaxarul, sunt Maximilian, Iamvlih, Martinian, Ioan, Dionisie, Exacustodian, numit și Constantin, și Antonin; în alte liste apare Malchus.

Când împăratul Deciu a venit la Efes, între anii 249 și 251, și a poruncit să se aducă jertfe zeilor, tinerii au refuzat. După unele variante, împăratul le-⁠a luat semnele de ostași, dar i-⁠a lăsat liberi, nădăjduind că se vor răzgândi până se întoarce din război. Ei și-⁠au împărțit averea celor săraci, au părăsit cetatea și s-⁠au ascuns într-⁠o peșteră de pe un munte de lângă Efes, numit Pion sau Ohlon.

Peștera și somnul

Când au aflat că împăratul s-⁠a întors și îi caută, tinerii s-⁠au rugat lui Dumnezeu. Împăratul a poruncit ca intrarea peșterii să fie zidită cu pietre, ca ei să moară înăuntru de foame și de sete. După tradiție, Dumnezeu nu i-⁠a lăsat să moară, ci i-⁠a adormit cu un somn minunat. Doi dregători, creștini în ascuns, au pus în zidărie o cutie cu două plăci de plumb, pe care erau scrise numele celor șapte și împrejurările zidirii lor.

Trezirea

Povestirea spune că ei au dormit până în vremea împăratului Teodosie cel Tânăr, adică până în jurul anului 446, deci aproape două sute de ani. Atunci apăruse în Efes o învățătură care tăgăduia învierea morților. Stăpânul locului a început să zidească pe munte, iar lucrătorii au desfăcut intrarea peșterii. Tinerii s-⁠au trezit crezând că dormiseră o noapte.

Unul dintre ei, Iamvlih, a fost trimis în cetate să cumpere pâine. Pe porți a văzut crucea și s-⁠a mirat, căci vremurile prigoanei trecuseră de mult. Când a plătit cu o monedă de pe vremea lui Deciu, a fost prins ca un om care ar fi găsit o comoară și dus la dregător, unde se afla și episcopul. Episcopul a înțeles că Dumnezeu descoperă o taină, a mers cu poporul la peșteră, a găsit cutia cu plăcile și i-⁠a aflat pe tineri în viață.

Împăratul a venit și el la Efes și a vorbit cu tinerii. Atunci ei au plecat capetele la pământ în fața tuturor și au adormit din nou, de data aceasta până în ziua învierii de obște. Împăratul a vrut să-⁠i pună în raclă de preț, dar ei i s-⁠au arătat în vis și i-⁠au cerut să fie lăsați în peșteră.

Cinstirea

Ceea ce credincioșii au văzut în această întâmplare este o dovadă a învierii trupurilor. Troparul zilei spune că tinerii au dormit un somn îndelungat și, ridicându-⁠se, au întărit pe credincioși în ce privește învierea de obște a oamenilor. Slujbele Bisericii îi amintesc și la începutul anului bisericesc, la 1 septembrie.

Zilele de pomenire n-⁠au fost aceleași peste tot: în unele așezăminte se prăznuiau la 2 august, în altele la 7 august, iar în cele din Ierusalim la 4 august. Se spune că la 4 august au adormit, iar la 22 octombrie s-⁠au trezit; după o altă tradiție, la 22 octombrie au adormit a doua oară.

Lângă Efes, pe muntele Pion, săpăturile din anii 1926 și 1928 au scos la lumină o biserică și sute de morminte din secolele V și VI, cu inscripții închinate celor șapte tineri, semn că peștera a fost loc de pelerinaj. Un pelerin care a scris între anii 518 și 531 pomenește o biserică a adormiților la Efes.

Răspândirea povestirii

Cea mai veche formă păstrată este o omilie în versuri a episcopului sirian Iacob din Sarug, mort în 521, care s-⁠a folosit de un izvor grecesc pierdut. În Răsărit povestirea a fost reluată de Simeon Metafrastul, iar Biserica Ortodoxă urmează această variantă. În Occident a făcut-⁠o cunoscută Grigorie de Tours, în veacul al VI-⁠lea. Cifra anilor de somn diferă de la o scriere la alta, de la vreo două sute până la peste trei sute. Povestirea se află și în Coran, în sura 18, unde tinerii sunt numiți „tovarășii peșterii".

Faptele nu pot fi controlate istoric, iar Biserica le păstrează ca tradiție. Întâmplarea a rămas însă o mărturie de credință în învierea morților, în vremea în care unii se îndoiau de ea.