Eufroniu de Tours

Sfântul Eufroniu (Euphronius) a fost al optulea episcop al Tours-⁠ului, între 555 și 573, rudă apropiată a lui Grigorie de Tours, care i-⁠a fost urmaș. Este pomenit la 4 august, iar Martirologiul Roman amintește în chip deosebit zidirea bisericilor pe care le-⁠a refăcut.

Alegerea

S-⁠a născut în anul 503 sau 504, într-⁠o familie nobilă galo-⁠romană, de rang senatorial. Se spune că era nepotul Sfântului Grigorie de Langres, iar printre rudele lui apropiate se numărau Sfântul Nicetiu de Lyon și ducele Gundulf. Cu Grigorie de Tours era rudă: văr al mamei lui sau chiar fratele ei. Era prieten cu poetul Venanțiu Fortunat. Despre el ne vorbesc Grigorie în „Istoria francilor”, în „Slava mucenicilor” și în „Minunile Sfântului Martin”, precum și Baudonivia în Viața Sfintei Radegonda.

Când episcopul Gunthar a murit, în 555, regele Clotar I a vrut să pună în scaun pe preotul Caton din Clermont, dar acesta a refuzat, vrând episcopia orașului său. Timp de zece luni scaunul a rămas gol, până când clerul și poporul l-⁠au propus pe preotul Eufroniu. După ce regele Clotar a aflat alegerea, a întărit-⁠o, iar hirotonia a avut loc în 555 sau 556.

Păstorirea

În anul 557 a luat parte la sinodul din Paris. Primii ani ai păstoririi lui au căzut în vremea luptelor dintre regii franci. În 561 mare parte din Tours a ars și el a refăcut bisericile arse, două din ele, după Grigorie, pe cheltuiala lui, iar o altă tradiție spune că, în eparhia lui, toate cu mijloacele eparhiei. A lărgit mult bazilica mănăstirii Sfântul Martin, cu banii dați la cererea lui de regele Clotar, și a ridicat mai multe biserici parohiale. Grigorie povestește că el a prevestit moartea regelui Chariberte.

A trebuit să se împotrivească încercărilor unor laici de a pune mâna pe bunurile eparhiei. Datorită lui a fost respinsă pretenția funcționarului regal Gaiso, care voia să-⁠și însușească veniturile dăruite eparhiei de Clotar, iar de la regele Chariberte I a primit o carte de scutire, prin care regele, „din respect pentru Sfântul Martin”, renunța la orice dare de la locuitorii din Tours. În 562 a refuzat să semneze actele sinodului de la Saintes, în care, la cererea arhiepiscopului de Bordeaux, a fost osândit Emeriu, care ar fi încălcat canoanele devenind episcop. Regele Sigebert l-⁠a prețuit mult și, la cererea lui, a dat înapoi eparhiei toate pământurile luate pe vremea lui Chariberte. Din scrisoarea lui către credincioși, păstrată, se vede grija pentru păzirea canoanelor privind căsătoria și dijma.

În 566 sau 567 s-⁠a ținut sinodul de la Tours, la 18 noiembrie, iar Eufroniu a fost ales să-⁠l prezideze. Episcopii Bretaniei au refuzat să vină, pentru că el susținea că are autoritate peste Biserica bretonă. Sinodul s-⁠a ocupat mai ales de disciplina bisericească. Episcopii au notat că unele obiceiuri galo-⁠romane de cult al strămoșilor mai erau păstrate, iar canonul al XXII-⁠lea a hotărât ca oricine știe că le practică să nu primească împărtășania și să nu intre în biserică. Episcopii regatului Parisului erau îngrijorați de obiceiul merovingienilor de a lua bunurile bisericești din ținuturile îndepărtate ca să-⁠și plătească războaiele dintre ei.

Sfânta Cruce și sfârșitul

În 569 a ajuns în regatul franc, prin străduința Sfintei Radegonda, o părticică din Sfânta Cruce, trimisă de împăratul bizantin Iustin al II-⁠lea mănăstirii din Poitiers, întemeiate de Radegonda în 552 ca prima mănăstire de femei din lumea francă. Episcopul Maroveus al Poitiers-⁠ului a refuzat să prezideze ceremonia așezării în mănăstire; la cererea Radegondei și a regelui Sigebert, a făcut-⁠o Eufroniu, deși nu era mitropolitul Poitiers-⁠ului. Astfel a început cinstirea Sfintei Cruci în regatul franc, descrisă de Baudonivia și de poemele lui Fortunat, între care „Vexilla regis prodeunt” și „Pange lingua gloriosi”. Grigorie amintește și aflarea de către Eufroniu a moaștelor a două fecioare sfinte din Tours, Maura și Britta. În 568 a mers la Nantes, la sfințirea noii catedrale.

A murit în august 573, în al șaptezecilea an de viață, după aproape optsprezece ani de păstorire, și a fost înmormântat în biserica mănăstirii Sfântul Martin din Tours. I-⁠a urmat Sfântul Grigorie de Tours.