Dionisie al Suzdalului

Sfântul Ierarh Dionisie al Suzdalului, în lume David, a fost episcop al Suzdalului și al Nijnii Novgorod din 1374 și mitropolit al Rusiei în 1384-1385, mort la Kiev în 1385, fără să fi putut lua în stăpânire scaunul mitropolitan. Biserica Rusă îl pomenește la 15 octombrie (ziua adormirii), la 26 iunie (9 iulie) și în alte zile.

Pustnicul de pe Volga

S-⁠a născut în jurul anului 1300 în ținuturile Kievului; nu se știu părinții lui. A fost tuns monah și hirotonit ieromonah la mănăstirea Peșterilor din Kiev. Apoi a părăsit mănăstirea și a plecat pe Volga, unde s-⁠a așezat singur într-⁠o peșteră pe care a săpat-⁠o el însuși, pe malul râului, lângă Nijni Novgorod. În jurul lui s-⁠au strâns frați, și pe acel loc a întemeiat, după unele izvoare în 1330 sau 1335, o mănăstire Pecerski, cu biserica Înălțării Domnului, în care a fost egumen, apoi arhimandrit. Mănăstirea a ajuns o „școală a credinței și a cucerniciei creștine”, cu până la nouă sute de monahi, și a avut o bună înrâurire asupra locuitorilor din Nijni Novgorod. În 1352 a trimis douăsprezece frați din obștea lui să învețe poporul și să întemeieze noi mănăstiri. În 1371 a tuns monahie pe văduva cneazului Andrei Constantinovici, în vârstă de patruzeci de ani, a cărei pildă a fost urmată mai târziu de mulți.

Episcop la Suzdal

În 1374, Sfântul Alexei, mitropolitul Moscovei, l-⁠a hirotonit episcop al Suzdalului și al Nijnii Novgorod, pentru viața virtuoasă și învățătura lui. Anii păstoririi lui au coincis cu vremea în care Rusia se ridica să scuture jugul tătar. La 31 martie 1375, un căpitan tătar, prins de nijegorodeni, a tras cu arcul în episcop, dar săgeata a străpuns doar mantia lui. În 1377, cu binecuvântarea lui, poate chiar cu îngrijirea lui, monahul Lavrentie a alcătuit vestita Cronică a lui Lavrentie.

Lupta pentru mitropolie

După moartea Sfântului Alexei, în 1378, Cuviosul Serghie de Radonej a propus marelui cneaz Dmitri Donskoi să-⁠l aleagă mitropolit pe episcopul Dionisie. Marele cneaz a vrut însă să-⁠și facă mitropolit duhovnicul, preotul Mitiai, tuns în grabă cu numele Mihail și înălțat arhimandrit la Novospasski; soborul episcopilor de la Moscova l-⁠a ales mitropolit la porunca cneazului. Dionisie a ieșit cu îndrăzneală împotriva marelui cneaz, arătându-⁠i că așezarea unui întâistătător fără voia patriarhului ecumenic este împotriva canoanelor; Mihail, mâniat, a amenințat că la întoarcerea din Bizanț nu-⁠l va lăsa pe Dionisie nici măcar preot. Dionisie a vrut să-⁠l întreacă pe Mitiai și să meargă el la Constantinopol, dar a fost oprit și închis de marele cneaz. Ca să se elibereze, a făgăduit că nu va merge la Constantinopol și l-⁠a dat chezaș pe Serghie; dar îndată ce a fost liber, chemat de patriarh, s-⁠a grăbit spre Bizanț, în 1379, ceea ce i-⁠a pricinuit multe necazuri lui Serghie. Mihail a murit pe drum, iar unul dintre însoțitorii lui, arhimandritul Pimen, a ajuns la Constantinopol înaintea lui Dionisie și a fost numit mitropolit în locul lui Mihail.

La Constantinopol, Dionisie a stat peste un an. În acest timp a trimis de acolo două copii după icoana Maicii Domnului Hodighitria, o parte din Lemnul Făcător de Viață și părticele din uneltele chinurilor Mântuitorului. Patriarhul a prețuit înalt calitățile lui, l-⁠a înălțat arhiepiscop (în 1382) și i-⁠a dat o felon cu multe cruci. La sfârșitul lui 1381 s-⁠a întors din Grecia cu însărcinarea patriarhală de a se îngriji de lupta împotriva ereziei strigolnicilor din Novgorod și Pskov. Convins de vrednicia lui, după schimbarea a doi mitropoliți, marele cneaz a voit să-⁠l vadă în scaunul mitropolitan. În 1383-1384 Dionisie a plecat a doua oară la Constantinopol, împreună cu Teodor de la Simonov, nepotul lui Serghie, și a fost, după izvoarele rusești, înălțat mitropolit. Patriarhul Nil Kerameus nu era sigur că se poate încrede în el și a trimis la Moscova doi mitropoliți, ca să-⁠l mazilească pe Pimen și să-⁠l așeze pe arhiepiscopul Suzdalului. La întoarcere, trecând prin Kiev, Dionisie a fost oprit de prințul litvan Vladimir Olgerdovici, la stăruința lui Ciprian, arhiepiscopul Kievului, care ar fi trebuit să urmeze la Moscova în 1378, dar n-⁠a fost primit acolo decât în 1390.

Adormirea și cinstirea

Dionisie a murit în detenție la 15 octombrie 1385 și a fost îngropat în Peștera lui Antonie din Kiev, în mănăstirea unde își începuse viața duhovnicească. Din a doua călătorie la Constantinopol adusese moaște ale Patimilor lui Hristos, puse într-⁠o raclă care a ajuns una dintre însemnatele moaște ale marilor cneji ai Moscovei. În Biserica Rusă, pomenirea lui se săvârșește, după vechea rânduială, la 15 octombrie (28 octombrie pe stil nou), ca „mitropolit al Suzdalului”, pentru că n-⁠a putut lua în stăpânire scaunul mitropolitan; mai e pomenit la 26 iunie, la 23 iunie în Soborul sfinților din Vladimir, la 28 septembrie în Soborul Cuvioșilor Părinți din Peșterile Apropiate și în a doua duminică din Postul Mare, în Soborul tuturor Cuvioșilor Părinți din Peșterile Kievului.