Dionisie Erhan

Sfântul Ierarh Dionisie Erhan (1868-1943), în lume Dimitrie Erhan, a fost episcop al Cetății Albe și Ismailului, un ierarh român din Basarabia, răzeș și călugăr din tinerețe, care și-⁠a petrecut aproape întreaga viață la mănăstirea Suruceni. Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române l-⁠a trecut în rândul sfinților la 25 octombrie 2018, cu pomenirea la 17 septembrie.

Tinerețea și viața monahală

S-⁠a născut la 2 noiembrie 1868 în satul Bardar, azi în raionul Ialoveni din Republica Moldova, din părinți adânc credincioși, Vasile și Andriana, răzeși moldoveni. La botez a primit numele Dimitrie. La numai cincisprezece ani, la 28 noiembrie 1883, a intrat ca frate în mănăstirea Suruceni, unde a învățat și carte. A fost făcut rasofor în 1890 și a primit tunderea în monahism la 25 septembrie 1899, cu numele Dionisie. Ierodiacon a fost hirotonit în 1900, a fost ales econom al mănăstirii în 1901, ieromonah în 1904, iar în 1908 a ajuns stareț (după unele izvoare, mai întâi împlinitor de stareț, din 1906). În 1911 i s-⁠a dat cruce aurită, în 1915 a fost hirotonit egumen, iar în mai 1918 a fost ridicat la rangul de arhimandrit. Nu a primit studii teologice sistematice și s-⁠a format singur.

A sprijinit mișcarea românească din Basarabia. Ani în șir i-⁠a învățat pe toți frații din mănăstire să scrie și să citească românește, a purtat grijă ca monahii să fie instruiți și să cunoască adevărul credinței ortodoxe, istoria Bisericii și a neamului. A sprijinit redacția ziarului moldovenesc „Basarabia” și a colaborat la revista bisericească „Luminătorul”, unde a scris o serie de articole împotriva sectei inochentiștilor. În 1917-1918 s-⁠a pronunțat pentru unirea Basarabiei cu România. Din iunie până în decembrie 1918 a fost exarh al mănăstirilor din Basarabia.

Episcop

La 22 iulie 1918 a fost ales episcop al Ismailului și hirotonit în catedrala Mitropoliei din Iași. În primul parlament al României Mari a fost ales aproape în unanimitate senator al județelor Cetatea Albă și Ismail. La 8/21 februarie 1920 Congresul eparhial l-⁠a ales vicar al Arhiepiscopiei Chișinăului și Hotinului, iar el a rămas totodată stareț la Suruceni, pe care a înnoit-⁠o aproape cu totul. După înființarea Episcopiei Cetății Albe și Ismailului, în 1923, i s-⁠a dat titlul de „Tighineanul”. În 1932 a fost numit locțiitor al acestei episcopii, iar la 20 octombrie 1933 a fost ales titular al ei. Alegerea nu a fost însă confirmată de Sfântul Sinod pe motiv că nu avea studii teologice. La 21 martie 1934 consiliul Facultății de Teologie din Chișinău, împreună cu senatul Universității din Iași, la inițiativa decanului Nicolae Popescu-⁠Prahova și ținând seama de dorința credincioșilor din sudul Basarabiei, i-⁠a conferit titlul de doctor honoris causa. La 18-19 aprilie 1934 Sfântul Sinod, sub președinția patriarhului Miron, a validat alegerea, iar la 27 aprilie 1934 a fost învestit de regele Carol al II-⁠lea. A fost instalat în catedrala din Ismail la 15 sau 20 mai 1934 și a păstorit acolo până în 1940.

Când Basarabia a fost ocupată de armata sovietică, în vara lui 1940, a fugit în România și, în 1940-1941, a fost locțiitor al Episcopiei Argeșului, păstrându-⁠și titlul. La 1 septembrie 1941 a cerut să se retragă din episcopie din pricina sănătății și a vârstei și s-⁠a întors la mănăstirea de metanie, pe care a găsit-⁠o jefuită și pustiită. În septembrie 1943 a fost internat la Spitalul Central din Chișinău, unde a trecut la Domnul la 17 septembrie 1943. Luni, 20 septembrie, a fost înmormântat cu slujbă la biserica Sf. Nicolae din Chișinău și a fost dus în procesiune pe un car tras de șase boi până la Suruceni, unde a ajuns seara. A doua zi, marți, după Sfânta Liturghie săvârșită de arhiepiscopul Efrem Enăchescu și episcopul Policarp Morușca, în fața unei mulțimi de preoți și de popor, a fost așezat în mormântul de lângă biserica Sfântului Mare Mucenic Gheorghe. Pe piatra de mormânt este scris că a fost răzeș din Bardarul Lăpușnei, luminat prin învățătura de carte, călugăr cuvios din pruncie, stareț al mănăstirii Suruceni între 1908 și 1934, viteaz în legea creștină, neabătut în dragostea de neam, sprijinitor al tinerilor spre lumina cărții și pildă de păstor duhovnicesc până la moarte.

Aflarea moaștelor și canonizarea

La 10 iulie 2018, în timpul lucrărilor de consolidare la biserica Sfântul Mare Mucenic Gheorghe din mănăstirea Suruceni, muncitorii au dat peste mormântul lui, găurit, și, cu binecuvântarea mitropolitului Vladimir, l-⁠au deschis. Moaștele s-⁠au găsit întregi. Stareța Epistimia a primit binecuvântarea mitropolitului pentru o cercetare amănunțită a nevoințelor ierarhului, iar pregătirea principală pentru canonizare a luat-⁠o asupra sa episcopul Veniamin al Basarabiei de Sud. La 15 septembrie 2018 sfintele moaște au fost îmbrăcate în veșminte arhierești și așezate în raclă, în biserica Sfântul Nicolae a mănăstirii. La 17 septembrie 2018, mitropolitul Vladimir al Chișinăului și al întregii Moldove, împreună cu episcopul Ioan de Soroca, a săvârșit Sfânta Liturghie și pomenirea la 75 de ani de la adormirea episcopului. La 25 octombrie 2018 Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române l-⁠a trecut în rândul sfinților, cu pomenirea în ziua morții, 17 septembrie. La 28 octombrie 2018, la București, în prezența patriarhului României, a membrilor Sfântului Sinod și a mii de pelerini, a avut loc ceremonia proslăvirii lui. La vestirea canonizării au luat parte atât reprezentanți ai Mitropoliei Chișinăului a Patriarhiei Moscovei, cât și ai Mitropoliei Basarabiei a Patriarhiei Române.