Sofia din Roma

Sfânta Muceniță Sofia din Roma este o mucenică din vechea Biserică, cinstită de multe Biserici. Tradiția sfintelor vieți o leagă de Sofia din Milano, mama Sfintelor Pistis, Elpis și Agapi (Credința, Nădejdea și Dragostea), a cărei cinstire este atestată din veacul al VI-⁠lea. Se pomenește la 30 septembrie (în Apus, la 15 mai).

Predania despre Sofia și fiicele ei

Cea mai bine atestată povestire, datată de obicei între secolele al VII-⁠lea și al VIII-⁠lea, dar așezată în vremea împăratului păgân Hadrian (117-138), o înfățișează pe Sofia ca pe o văduvă cucernică din Roma, care și-⁠a crescut cele trei fiice, Credința, Nădejdea și Dragostea, în credința creștină. Chemate înaintea lui Hadrian pentru credința lor, fetele au fost cercetate și chinuite. Credința, de doisprezece ani, a fost biciuită, arsă și apoi decapitată; Nădejdea, de zece ani, și Dragostea, de nouă, au fost aruncate într-⁠un cuptor și apoi decapitate. Mama lor a fost silită să privească chinurile și moartea lor, dar le-⁠a întărit să rămână credincioase lui Hristos. Sofia însăși nu a fost nici chinuită, nici omorâtă: a luat trupurile fiicelor, le-⁠a îngropat și a rămas rugându-⁠se la mormânt până când, după trei zile, de durere a vrut să moară. A fost îngropată în același mormânt cu fiicele, pe Via Aurelia. După o altă versiune, a fost și ea omorâtă după fiice și îngropată pe Via Appia. Povestirea folosește adesea numele lor latine: Sapientia, Fides, Spes, Caritas. Sunt mai multe morminte atribuite Sofiei și celor trei fiice. Se discută dacă povestea are la bază un fapt real sau este o legendă născută din gândul creștin că „credința, nădejdea și dragostea sunt rodul înțelepciunii” (în greacă, sofia). Cercetătorii privesc trăsăturile maternității din povestire mai degrabă ca pe convenții ale genului hagiografic bizantin decât ca pe amănunte istorice. Există de asemenea o veche tendință de a o amesteca pe Sfânta Sofia cu Hagia Sophia, „Sfânta Înțelepciune” a lui Dumnezeu.

Moaștele și cinstirea în Apus

O altă tradiție, cea germană, o socotește pe Sofia o fecioară romană care a pătimit sub Dioclețian (în jurul lui 304), înmormântată la început în cimitirul lui Gordian și Epimah; papa Sergiu al II-⁠lea i-⁠ar fi mutat rămășițele în biserica San Martino ai Monti, unde o inscripție pomenește o fecioară mucenică cu numele Sofia. Fragmente din moaște, primite de episcopul Remigiu al Strasbourgului de la papa Adrian I, au fost aduse de la Roma, în 778, la mănăstirea întemeiată de el pe insula Eschau, în Alsacia, și așezate în biserica închinată Sfântului Trofim; de acolo cinstirea ei s-⁠a răspândit în Germania. De la 1143 Sofia e pomenită cu fiicele; moaștele s-⁠au păstrat acolo până la Revoluția franceză, când s-⁠au pierdut. În 1938 episcopul Charles Ruch a adus de la Roma două părticele noi. Praznicul ei din 15 mai o numără printre „sfinții de gheață”, ale căror zile se leagă de ultimele înghețuri din Europa Centrală; în Germania i se spune kalte Sophie („Sofia cea rece”), iar în Slovenia „Sofia cea ploioasă”. Este zugrăvită pe un stâlp din nava catedralei Sfântul Ștefan din Viena, din veacul al XV-⁠lea.