Efrem Kuznețov

Sfântul Sfințit Mucenic Efrem Kuznețov (1875-1918) a fost episcop de Selenga, vicar al eparhiei Transbaikalia, misionar printre buriații și coreenii din Siberia răsăriteană. A participat ca delegat la Sinodul local al Bisericii Ruse din 1917-1918 și a fost împușcat ca ostatic la Moscova, la 5 septembrie 1918, în prima zi a terorii roșii, împreună cu protoiereul Ioan Vostorgov și alți ostatici. Biserica Rusă l-⁠a canonizat în anul 2000.

Copilăria și studiile

S-⁠a născut la 10 mai 1875 într-⁠o familie de cazaci transbaikalieni, în stanița Krasnoiarovskaia, din ținutul Nerciinsk. Numele lui de botez era Epifanie Andreevici Kuznețov. Tatăl a murit când avea cinci ani, iar el a trăit în sărăcie neagră cu mama, Evdochia Efremovna, și cu sora mai mică, Lidia. Înainte de moarte, tatăl l-⁠a îndemnat să învețe. A primit învățătura de bază la școala satului. Preotul parohiei l-⁠a prezentat, în trecerea prin stanița lor, arhiepiscopului Veniamin Blagonravov al Irkutskului, căruia i-⁠a cerut în genunchi să primească copilul măcar cu jumătate de întreținere la școala teologică. Arhiereul a primit cererea.

Mai târziu a amintit că Domnul îi trimisese în copilărie orfănia, cu sărăcia, lipsurile și bolile ei, dar că această cruce l-⁠a învățat smerenia, răbdarea și mila pentru durerea aproapelui. A absolvit școala teologică din Nerciinsk în 1890, seminarul din Irkutsk în 1896 și Academia Teologică din Kazan, în grupa misionară de la secția mongolă, cu titlul de candidat în teologie, în 1903. Lucrarea lui de licență, „Istoria luminării creștine a neamurilor din Transbaikalia de la cucerirea ținutului până azi”, a fost lăudată de referent ca o lucrare frumoasă și bine gândită.

Preot de sat și misionar

După seminar s-⁠a căsătorit cu Maria Vasilievna Sokoșneva, fiica unor orășeni din Irkutsk, în vârstă de optsprezece ani. La 2 august 1896 a fost hirotonit diacon, iar la 4 august preot. A slujit la biserica Acoperământului Maicii Domnului din satul Kokui, din eparhia Transbaikalia. În 1898 s-⁠a născut fiica lor Elena, iar soția a murit. Atunci a hotărât să devină misionar.

În 1903 a fost trimis la tabăra misionară de la Bîrțîn, apoi a ajuns președintele consiliului școlii misionare centrale din Cita și ajutor al conducătorului misiunii. Din august 1905 a fost conducătorul Misiunii duhovnicești din Transbaikalia. S-⁠a împotrivit cu zel încercărilor clerului lamaist de a-⁠i face pe localnicii botezați mai înainte să se lepede de creștinism. A fost inspector al cursurilor învățătorești de pe lângă școala misionară, membru al consiliului școlar eparhial, redactor al „Buletinului eparhial din Transbaikalia”, președintele comisiei de examinare a celor care voiau să devină preoți, diaconi sau citeți, și membru-⁠trezorier al frăției Sfinților Chiril și Metodie și al celei a Sfântului Inochentie al Irkutskului.

La inițiativa lui s-⁠a ridicat la Cita o clădire cu două etaje pentru școala misionară, cu patru clase, o școală model pentru o sută cincizeci de elevi, un internat pentru o sută douăzeci de elevi și două locuințe, pentru învățător și pentru director. La etaj a fost o biserică de casă a Mântuitorului Schimbarea la Față. Școala a devenit din școală elementară un așezământ școlar inferior al departamentului bisericesc. Aici se pregăteau citeți și diaconi pentru taberele misionare, se învăța limba buriată, istoria și practica misiunii.

La 29 aprilie 1907 a fost ridicat la rangul de protoiereu. În 1908 a fost președintele secției din Transbaikalia a Uniunii Arhanghelului Mihail, o organizație de dreapta. În 1909, la Congresul panrus al oamenilor ruși, a fost raportor și unul dintre secretarii secției pentru probleme bisericești și a cerut să se sporească asprimea legii față de evrei. La 17 octombrie 1909 a fost tuns monah, iar la 25 octombrie ridicat la rangul de arhimandrit.

În 1910 a condus procesul de convertire la Ortodoxie a coreenilor care fugiseră în Rusia după anexarea țării lor de către Japonia și a lucrat el însuși ca misionar printre ei. Pentru luminarea religioasă și morală a coreenilor și pentru învățarea limbii ruse a deschis la Cita o școală catehetică cu internat, care a fost și un centru al comunității coreene. În 1911 s-⁠a hotărât editarea revistei „Ortodoxia” în limba coreeană. În 1913, împreună cu predicatorul cunoscut, protoiereul I. I. Vostorgov, a vizitat Mongolia pentru a afla condițiile deschiderii unei misiuni ortodoxe acolo, dar planul nu s-⁠a împlinit din pricina primului război mondial. A fost redactor al părții neoficiale a buletinului eparhial (1913-1917), președinte al comitetului pentru strângerea de ajutoare pentru ortodocșii și uniații ruși din Bucovina și Galiția (1914) și membru colaborator al Societății Imperiale Ortodoxe a Palestinei (1916). A primit mai multe distincții bisericești, între care crucea pectorală (1909) și Ordinul Sfânta Ana clasa a II-⁠a (1914).

Episcopul

De la 20 noiembrie 1916 a fost episcop de Selenga, vicar al eparhiei Transbaikalia, scaun înființat în același an pentru o mai bună organizare a muncii misionare. După revoluția din februarie, partea liberală a clerului și a societății din Transbaikalia a cerut demisia lui, pentru că ar fi arătat prin toată activitatea lui trecută un reacționar înverșunat și un organizator al „Sutelor Negre”, dar Sfântul Sinod nu a primit aceste cereri. În 1918 a plecat la Moscova ca să ia parte la Sinodul local, ca înlocuitor al episcopului Meletie (Zaborovski). A luat parte la a doua sesiune, în secția a III-⁠a, și a prezentat un raport în care a socotit evenimentele trăite drept pedeapsă a lui Dumnezeu pentru mândria, necredința și răzvrătirea unor întregi categorii de oameni de slujire publică, de stat și bisericească, spunând că nu va fi mai ușor Bisericii nici atunci când vor pleca de pe scenă prigonitorii de azi.

Arestarea și uciderea

În timpul Sinodului a locuit în casa protoiereului Ioan Vostorgov, unde a fost arestat de Ceka la 2 iunie. La 5 septembrie 1918, împreună cu Vostorgov, cu fostul senator Stepan Belețki, cu foștii miniștri de interne Nikolai Maklakov și Alexei Hvostov, cu președintele Consiliului de Stat Ivan Scegloviti și cu alte persoane, a fost executat public ca ostatic, fără judecată, în Parcul Petrovski (după alte date, lângă cimitirul Bratskoe sau pe câmpul Hodînka), în prima zi după anunțarea terorii roșii. La rugămintea lui Vostorgov, călăii au îngăduit condamnaților să se roage și să-⁠și ia rămas bun. Toți au îngenuncheat și s-⁠au rugat cu căldură, apoi au venit pe rând la binecuvântarea episcopului Efrem și a părintelui Ioan. A fost îngropat într-⁠o groapă comună necunoscută, în locul execuției.

Slăvirea

La 1 noiembrie 1981, Sinodul arhieresc al Bisericii Ruse din Străinătate a canonizat Soborul Noilor Mucenici și Mărturisitori ai Rusiei, fără nume, iar episcopul Efrem a fost înscris mai târziu între ei, cu pomenirea la 22 august. În august 2000, Sinodul arhieresc jubiliar al Bisericii Ortodoxe Ruse l-⁠a trecut în rândul noilor mucenici ai Rusiei pentru cinstire în toată Biserica. Este pomenit la 23 august (5 septembrie după calendarul nou). A lăsat mai multe lucrări despre misiunea din Transbaikalia, între care o privire asupra activității Misiunii duhovnicești în patruzeci de ani (1860-1899), un studiu despre buriați și capacitatea lor de a primi creștinismul, apărarea misiunii ortodoxe împotriva păgânismului (1907), o carte despre locul sfânt Irghen și relatări despre icoana Sfintei Mari Mucenițe Parascheva de la Irghen.