Ioan Vostorgov

Sfântul Sfințit Mucenic Ioan Vostorgov a fost protopop al Bisericii Ruse, unul dintre cei mai cunoscuți predicatori ai vremii sale, scriitor bisericesc și misionar neobosit în Caucaz, Siberia și Extremul Orient. A fost totodată o figură de seamă a mișcării monarhiste. A fost împușcat de bolșevici la Moscova, la 5 septembrie 1918, printre primele jertfe ale terorii roșii. Biserica îl cinstește între noii mucenici și mărturisitori ai Rusiei.

Originea și primii ani de slujire

S-⁠a născut în 1864, la 20 ianuarie după calendarul vechi, în stanița Kavkazskaia din Kuban, în familia preotului Ioan Alexandrovici Vostorgov și a soției sale, Tatiana. Bunicul său, Alexandru Vostorgov, fusese magistru în teologie și profesor la Seminarul din Vladimir. A rămas orfan de timpuriu.

În 1887 a absolvit Seminarul Teologic din Stavropol. În august același an a devenit supraveghetor la școala teologică din Stavropol, iar din septembrie profesor de limba rusă și slavonă. S-⁠a căsătorit cu Elena Evplovna Makovkina, care a trecut la Domnul în 1915.

La 1 august 1889 a fost hirotonit diacon pentru biserica Sfântului Arhanghel Mihail din satul Kirpilskoe, în ținutul Kubanului, iar la 6 august preot. Din banii săi a deschis în sat o școală parohială și o societate a abstinenței și a predicat mult. Lucrarea tânărului preot a făcut ca mulți staroveri din partea locului să se unească cu Biserica Ortodoxă.

Din 1890 a fost inspector al școlilor parohiale dintr-⁠un protopopiat al Kubanului, apoi profesor de religie la gimnaziul de băieți din Stavropol și, din 1891, paroh al bisericii acestuia. Din 1893 a făcut parte din consiliul școlii eparhiale de fete și din conducerea seminarului din Stavropol.

În Transcaucazia

În octombrie 1894 a devenit profesor de religie la gimnaziul din Elisavetpol, astăzi Gangea, iar din 1896 și secretar al consiliului profesoral. În 1897 a trecut la Tiflis, ca profesor de religie la primul gimnaziu de fete al Marii Ducese Olga Feodorovna și paroh al bisericii școlii, închinată Sfintei Olga, iar din 1898 și la primul gimnaziu clasic de băieți.

În 1900, într-⁠un cartier al Tiflisului locuit de sectanți, s-⁠au deschis cu ajutorul său trei școli parohiale cu aproape trei sute de elevi, iar numărul lor a crescut curând la opt. A ajutat și la întemeierea unei filiale a Societății râvnitorilor pentru luminarea istorică rusă. Din decembrie 1900 a fost inspector eparhial al școlilor parohiale, iar în trei ani numărul școlilor din eparhie s-⁠a dublat. Între elevi, o cincime erau copii de sectanți.

La 6 ianuarie 1901 a fost ridicat la treapta de protopop și a devenit redactorul revistei „Vestitorul duhovnicesc al Exarhatului Georgiei”. În august-⁠octombrie 1901 a fost trimis la Urmia, în Persia, să cerceteze lucrarea Misiunii Ortodoxe Ruse și școlile ei. În acea vreme mulți asirieni din Persia, care țineau credința nestoriană, au trecut la Ortodoxie.

Misionar al Rusiei întregi

În august 1905 procurorul Sfântului Sinod l-⁠a trimis să cerceteze nevoile școlilor teologice din eparhiile Irkutsk, Transbaikalia și Amur. Din ianuarie 1906 a fost numit predicator misionar la Moscova, unde a devenit unul dintre cei mai apropiați colaboratori ai mitropolitului Vladimir. În același an a vizitat școlile bisericești din eparhiile Samara și Simbirsk.

A fost unul dintre organizatorii celui de-⁠al patrulea congres misionar de la Kiev, din iulie 1908, unde a condus secția pentru combaterea socialismului, ateismului și a literaturii potrivnice Bisericii. A scris multe lucrări împotriva învățăturilor socialiste și comuniste. Spunea că, de vreme ce socialismul tăgăduiește pe Dumnezeu, sufletul, nemurirea și legea morală, el nu are la îndemână alt mijloc de a-⁠i stăpâni pe oameni decât silnicia.

În 1908 a străbătut Extremul Orient, predicând printre țăranii strămutați acolo. A fost inițiatorul Frăției Învierii lui Hristos, înființată pentru grija duhovnicească a coloniștilor ruși, și din 1909 vicepreședinte al ei, sub președinția mitropolitului Vladimir. În primul an Frăția a format 25 de cercuri de predicatori și trei misionare. În 1909-1910 a organizat la Moscova cursuri pastoral-⁠misionare pentru preoții și învățătorii parohiilor și școlilor din ținuturile de colonizare, iar mai târziu cursuri asemănătoare s-⁠au deschis la Habarovsk și Tobolsk în 1912, la Irkutsk și Tașkent în 1913.

În 1909 a devenit membru de onoare al Academiei Teologice din Kazan și paroh al bisericii Sfântului Cneaz Vladimir de la casa eparhială din Moscova. În același an a străbătut opt eparhii de colonizare ca să rânduiască deschiderea de noi parohii și școli și zidirea de biserici. A cercetat Misiunea Ortodoxă de la Beijing și bisericile din nordul Manciuriei și a cunoscut lucrarea misionară din Japonia și Coreea. În 1910 a străbătut Turkestanul de la granița persană până în nordul ținutului Sîrdaria și a luat parte la congresul misionar al Siberiei de la Irkutsk.

Din 1910 a condus la Moscova Cursurile teologice superioare pentru femei, transformate în 1913 în Institutul misionar pentru femei, iar din 1911 cursurile pentru cântăreți bisericești destinați eparhiilor din Siberia și Extremul Orient. La 31 mai 1913 a devenit paroh al catedralei Acoperământului Maicii Domnului de pe Șanț, cunoscută ca biserica Sfântului Vasile cel Fericit, și a fost ales președinte al consiliului protopopilor din Moscova.

A fost unul dintre cei mai vestiți predicatori ai vremii. Sfântul Ioan de Kronstadt îl prețuia mult, spunând că este un om minunat, cu o elocvență neobișnuită, un adevărat Gură de Aur, care poate aduce mare folos Rusiei. Pentru slujirea sa a primit ordinele Sfânta Ana și Sfântul Vladimir de mai multe grade.

Omul vieții publice

În același timp a luat parte activă la viața politică, devenind unul dintre conducătorii mișcării monarhiste. A făcut parte din Partida Monarhistă Rusă, iar până în 1908 din secția moscovită a Uniunii Poporului Rus. A editat ziarele „Țerkovnost” și „Russkaia zemlia” și revista „Vernost” și a luat parte la congresele monarhiste. Din 1907 a condus Partida Monarhistă Rusă, devenită apoi Uniunea Monarhistă Rusă.

În disputa dintre conducătorii mișcării de dreapta l-⁠a sprijinit pe Vladimir Purișkevici, motiv pentru care în 1909 a fost exclus din Uniunea Poporului Rus. În același an a fost unul dintre inițiatorii celui de-⁠al cincilea congres al rușilor de la Moscova, la care au luat parte mitropolitul Vladimir și episcopul Serafim (Cicagov), dar care nu a reușit să unească forțele de dreapta. În 1913, când Sinodul a interzis clericilor activitatea politică, s-⁠a retras de la conducerea uniunii monarhiste, iar în 1915 și din celelalte organizații.

Activitatea sa politică a fost aspru criticată de presa liberală și chiar de unii oameni de dreapta, care l-⁠au acuzat de fapte grave, între altele de uciderea soției, pe când aceasta era încă în viață. Zvonuri asemănătoare îl legau de alte crime și de risipirea banilor organizațiilor monarhiste. Acuzațiile nu au fost dovedite, dar au fost una dintre pricinile pentru care în 1916 nu a fost hirotonit episcop. O altă pricină pare să fi fost împotrivirea sa față de Grigori Rasputin.

După căderea monarhiei

După revoluția din februarie 1917, la 7 martie a adunat consiliul protopopilor din Moscova, fără binecuvântarea mitropolitului Macarie, și a făcut să se hotărască supunerea față de Guvernul provizoriu și salutarea neamestecului Bisericii în viața politică. A explicat în presă că în vechea rânduială viața eparhiilor fusese înăbușită pentru că episcopii și Sinodul erau în robie. În 1917 a fost secretar al Consiliului misionar de pe lângă Sinod și a luat parte la Sinodul local al Bisericii Ruse din 1917-1918.

După venirea bolșevicilor la putere, i-⁠a criticat cu asprime în predici și i-⁠a chemat pe credincioși să se strângă în „cete ale păstoriților” pentru apărarea Bisericii.

Arestarea

La 30 mai 1918 a fost arestat în locuința sa, împreună cu vechiul său prieten, episcopul Efrem (Kuznețov) de Selenghinsk, care nu se mai putuse întoarce în eparhia sa din Siberia. Era acuzat că ar fi încuviințat vânzarea casei eparhiale, pe care noua putere o naționalizase deja. La 8 iunie ziarul „Izvestia” a publicat un articol despre „afacerea comercială a Patriarhului Tihon, a protopopului Vostorgov și a celor de un gând cu ei”. A fost ținut în închisoarea interioară a Cekăi, apoi la Butîrka. Mai târziu a fost acuzat și de legături cu Casa Romanov.

Mucenicia

După uciderea lui Moisei Urițki și atentatul împotriva lui Lenin, bolșevicii au declarat teroarea roșie, și în toată Rusia au început execuții de ostatici fără judecată. Părintele Ioan a fost printre primele jertfe. La 4 septembrie 1918 comisia de anchetă a tribunalului revoluționar a hotărât să-⁠i „lichideze” dosarul fără judecată. A doua zi, 5 septembrie, a fost împușcat în văzul lumii în parcul Petrovski din Moscova, împreună cu episcopul Efrem, cu fostul președinte al Consiliului de Stat Ivan Șceglovitov, cu foștii miniștri Nikolai Maklakov și Alexei Hvostov și cu senatorul Stepan Belețki. Trupurile celor executați, aproape optzeci la număr, au fost jefuite.

Un martor a povestit că, la rugămintea părintelui Ioan, călăii le-⁠au îngăduit osândiților să se roage și să-⁠și ia rămas bun. Toți au îngenuncheat și s-⁠au rugat cu căldură, apoi au primit binecuvântarea episcopului Efrem și a părintelui Ioan și s-⁠au iertat unii pe alții. Părintele Ioan s-⁠a apropiat primul de groapă, după ce le-⁠a vorbit celorlalți, îndemnându-⁠i să-⁠și aducă jertfa cu credință în mila lui Dumnezeu și în renașterea patriei. A spus gărzii că este gata. Călăul l-⁠a apucat de mâna stângă, i-⁠a pus revolverul la ceafă și a tras, împingându-⁠l în groapă.

Scrierile

Predicile și cuvântările sale au fost adunate în cinci volume de opere, tipărite între 1913 și 1916 și retipărite în 1995. În anii războiului a publicat culegerile „În zilele războiului. Glasul unui păstor patriot” și cuvântări despre întrebările credinței în marele război.

Cinstirea

În august 2000, Soborul Arhieresc jubiliar al Bisericii Ortodoxe Ruse l-⁠a trecut în rândul noilor mucenici și mărturisitori ai Rusiei, spre cinstire în toată Biserica. Este pomenit la 23 august după calendarul vechi, adică 5 septembrie, ziua muceniciei sale, precum și în Soborul Noilor Mucenici și Mărturisitori ai Bisericii Ruse. Sfântul Ioan Vostorgov este unul dintre eroii romanului istoric „Veșmintele purpurii” al Nataliei Irtenina, închinat noilor mucenici.