Nicolae Varjanski

Nicolae Gheorghievici Varjanski a fost scriitor bisericesc, misionar și învățător la catedra de studiere a sectelor de la seminarul teologic din Moscova, candidat în teologie și nou mucenic al Bisericii Ruse. S-⁠a născut la 25 noiembrie 1881 în ținutul Ovruci, gubernia Volânia, și a fost împușcat la 19 septembrie 1918 la Moscova. În 2000 a fost proslăvit între noii mucenici ai Bisericii Ruse. Pomenirea lui este la 5 septembrie, adică 23 august după calendarul vechi.

S-⁠a născut în familia unui scriitor de plasă. A absolvit școala teologică din Jitomir (1897), seminarul teologic din Volânia (1903) și Academia Teologică din Moscova, cu titlul de candidat în teologie (1907). A fost ajutor al misionarului eparhial antisectar din Moscova (1908), misionar-⁠predicator eparhial al Moscovei, membru al sfatului școlar eparhial și al conducerii Frăției Învierii lui Hristos și învățător la istoria și combaterea sectelor la școala parohială cu două clase de pe lângă Casa eparhială (1910). A fost secretar de colegiu, organizator și vicepreședinte al Societății de cumpătare Varnavin, conducător de lucrări la cancelaria procurorului general al Sinodului (1911), conducător al cursurilor pastorale din eparhiile Moscova, Cernigov, Tver și Finlanda (1913) și consilier titular (1914). În 1915 a fost învățător la catedra de studiul sectelor a seminarului din Moscova. A primit ordinele Sfântul Stanislav gradul III (1912) și Sfânta Ana gradul III (1914). S-⁠a căsătorit cu fiica preotului Neofit Liubimov, Zinaida Neofitovna Liubimova, și au avut copii, Elena și Constantin.

În 1917 a fost delegat la al V-⁠lea Congres misionar al Rusiei și conducător al lucrărilor secțiilor a VIII-⁠a și a IX-⁠a ale Sinodului Local al Bisericii Ortodoxe Ruse din 1917 și 1918. În mai 1918 a fost închis în închisoarea Butîrka. A fost împușcat la cimitirul Kalitnikovski și îngropat în afara vechiului gard. În 2018 s-⁠a întemeiat la Moscova Societatea Misionară care îi poartă numele.

A scris mai multe lucrări: despre felul cum îl propovăduiește pe Dumnezeu contele L. N. Tolstoi (1908), „Noua religie universală” (1908), răspunsul creștinului la predica pașkoviților și a baptiștilor (1909), „Fugiți de pieire” (1909), despre nemurirea sufletului, despre sâmbătă și duminică (1910), „Biserica și sectele” (1910), „Arma adevărului” (1910), „Buna mărturisire” (1910), „În ce crede L. N. Tolstoi” (1911), despre sfințenia Bisericii lui Hristos (1911), Viața și pătimirea Sfântului Apostol Barnaba (1912), „Păcat greu” (1912), „Lucrul sfânt” (1913), „Credința sfâșiată” (1913), „Pentru credința lui Dumnezeu” (1914), „Pildă de învățătură sănătoasă” (1914), „Cuvânt sănătos” (1914), un îndreptar de texte pentru discuții cu sectanții (1915) și altele.