Elisabeta

Sfânta Dreapta Elisabeta a fost soția preotului Zaharia, mama Sfântului Ioan Botezătorul și rudă a Preasfintei Fecioare Maria. Aproape tot ce se știe sigur despre ea se află în primul capitol al Evangheliei după Luca. Biserica o pomenește împreună cu Zaharia la 5 septembrie, pe stil nou (Bisericile care țin calendarul vechi o prăznuiesc la 18 septembrie).

Familia ei

Luca scrie că Elisabeta era „din fiicele lui Aaron”, deci din neam preoțesc, iar Zaharia slujea ca preot în Templul din Ierusalim. Amândoi erau „drepți înaintea lui Dumnezeu, umblând fără prihană în toate poruncile și rânduielile Domnului”. Nu aveau copii, pentru că Elisabeta era stearpă, iar anii îi înaintaseră. În vremea aceea nenorocirea aceasta era socotită o povară grea, iar Elisabeta o purta cu răbdare.

Evanghelia o numește pe Elisabeta „rudă” a Mariei. Tradiția Bisericii, păstrată în sinaxare, spune că ea era sora Sfintei Ana, mama Născătoarei de Dumnezeu, ceea ce ar face-⁠o mătușa Fecioarei. După tradiție, familia locuia în Ein Kerem, un sat la patru sau cinci kilometri vest de Ierusalim.

Vestea și sarcina

Pe când Zaharia îndeplinea slujba în Templu, i s-⁠a arătat Arhanghelul Gavriil și i-⁠a vestit că Elisabeta va naște un fiu, căruia să-⁠i pună numele Ioan. Zaharia s-⁠a îndoit, pentru că amândoi erau bătrâni, și a rămas mut până la împlinirea cuvintelor. După puțin timp Elisabeta a rămas însărcinată și s-⁠a ascuns cinci luni. Ea a spus că Domnul a binevoit să-⁠i ia rușinea dintre oameni.

În luna a șasea, același Arhanghel Gavriil a fost trimis la Nazaret, la Fecioara Maria, și i-⁠a spus că Elisabeta, rudenia ei, este deja în luna a șasea.

Întâlnirea cu Maria

Maria s-⁠a ridicat și a mers degrabă în ținutul muntos al Iudeii, în casa lui Zaharia. Când Elisabeta a auzit salutul ei, pruncul a săltat în pântecele ei, iar ea s-⁠a umplut de Duhul Sfânt. Cu glas mare a strigat: „Binecuvântată ești tu între femei și binecuvântat este rodul pântecelui tău. Și de unde mie aceasta, ca să vină mama Domnului meu la mine?” Mai înainte de orice vestire din afară, ea a mărturisit în Maria pe Mama Domnului.

Aceste cuvinte au intrat în rugăciunea Bisericii și se aud la fiecare slujbă în care este cinstită Născătoarea de Dumnezeu. Maria a răspuns cu cântarea de laudă numită Magnificat și a rămas la Elisabeta aproximativ trei luni, apoi s-⁠a întors acasă.

Nașterea lui Ioan

Când s-⁠a împlinit vremea, Elisabeta a născut un fiu. Vecinii și rudele s-⁠au bucurat împreună cu ea de mila pe care Domnul i-⁠o arătase. În ziua a opta, la tăierea împrejur, voiau să-⁠l numească Zaharia, după tatăl lui, dar Elisabeta a spus: „Nu, ci se va numi Ioan.” Nimeni din rudenia lor nu purta acest nume. Au întrebat atunci pe Zaharia prin semne, iar el a cerut o tăbliță și a scris: „Ioan este numele lui.” Îndată i s-⁠a deschis gura și a început să laude pe Dumnezeu, iar mai apoi a rostit proorocia numită Benedictus.

Aceasta este ultima întâlnire cu Elisabeta în Sfânta Scriptură. Luca spune doar că pruncul a crescut și s-⁠a întărit cu duhul și a trăit în pustie până în ziua arătării sale înaintea lui Israel.

Fuga în munți și adormirea

Sinaxarele și Tradiția Bisericii adaugă ce s-⁠a petrecut când regele Irod a poruncit uciderea pruncilor din Betleem. Irod cunoștea întâmplările neobișnuite de la nașterea lui Ioan și se temea că el este împăratul prevestit al Iudeilor. Elisabeta s-⁠a ascuns cu pruncul în munți. Când a văzut cum o urmăresc ucigașii, s-⁠a rugat lui Dumnezeu, iar muntele s-⁠a deschis și i-⁠a ascuns. Protoevanghelia lui Iacov păstrează aceeași istorisire, cu cuvintele „Munte al lui Dumnezeu, primește-⁠mă pe mine, mama, cu pruncul meu”, și spune că un înger al Domnului era cu ei.

Zaharia slujea în acele zile în Templu. Ostașii trimiși de Irod au încercat zadarnic să afle de la el unde este fiul său și, din porunca regelui, l-⁠au ucis, după tradiție, între templu și altar (Matei 23, 35). Elisabeta a adormit în Domnul la patruzeci de zile după soțul ei, iar Ioan a crescut sub paza lui Dumnezeu în pustie. Locul mormintelor lor este arătat în chip diferit de tradiții: o istorisire pomenește Sebastia, la aproximativ cincisprezece kilometri nord-⁠vest de Nablus.

Cinstirea

Slujba Bisericii o numește pe Elisabeta cu o imagine frumoasă: ea a primit lumina adevărului de la „Soarele cel gândit”, Mesia, așa cum luna plină primește lumina soarelui, și a umblat în toate poruncile Domnului împreună cu Zaharia. Cei doi sunt pomeniți în aceeași zi, 5 septembrie, iar în calendarul grecesc și la Nașterea Sfântului Ioan Botezătorul, la 24 iunie.

La Ein Kerem, în apropiere de Ierusalim, se arată până astăzi locurile legate de ei: biserica Nașterii Sfântului Ioan Botezătorul, ridicată după tradiție deasupra peșterii în care s-⁠a născut, și biserica Vizitei, pe locul casei lui Zaharia și al Elisabetei. Elisabeta este cinstită ca sfântă și de Bisericile Romano-⁠Catolică, Ortodoxe Orientale și Luterană.