Etelwold de Winchester

Sfântul Etelwold a fost episcop al Winchesterului din 963 până în 984 și unul dintre conducătorii marii reforme monahale din Anglia veacului al X-⁠lea. Biserica îl pomenește ca pe un păstor care a înnoit monahismul benedictin, a sprijinit învățătura și artele și a purtat grijă de săraci.

S-⁠a născut între 904 și 909 la Winchester, din părinți nobili. Din a doua parte a anilor 920 a slujit la curtea regelui Athelstan, unde a stat multă vreme ca tovarăș nedespărțit al regelui, învățând multe de la sfetnicii lui. La rânduiala regelui a fost hirotonit preot de episcopul Ælfheah cel Pleșuv, în aceeași zi cu Sfântul Dunstan. După o vreme de studiu la Winchester s-⁠a mutat la mănăstirea Glastonbury, unde Dunstan era egumen, a învățat gramatica, metrica și scrierile Sfinților Părinți și a fost făcut decan. În vremea regelui Eadred a vrut să meargă pe continent să cunoască viața monahală de acolo, dar regele nu a îngăduit și l-⁠a pus egumen la Abingdon, loc cu o fostă mănăstire servită atunci de preoți de mir. Anii petrecuți acolo au fost foarte rodnici: a ridicat o biserică, a refăcut claustrul și a așezat regula benedictină, trimițând un monah la Fleury să învețe de acolo rânduiala. L-⁠a învățat din copilărie pe viitorul rege Edgar, în care a trezit interesul pentru regula Sfântului Benedict.

La 29 noiembrie 963 a fost sfințit episcop al Winchesterului, iar în anul următor, cu sprijinul regelui Edgar, a izgonit pe clericii din Old Minster și New Minster și i-⁠a înlocuit cu monahi de la Abingdon. Între 964 și 971 a refăcut mănăstirile din Chertsey, Milton Abbas, Peterborough, Ely și Thorney și mănăstirea de maici Nunnaminster. A fost stăruitor și în a recupera pământuri despre care socotea că aparținuseră odinioară unor obști monahale, folosind, spun surse, hrisoave îndoielnice, ceea ce i-⁠a atras dușmani; era mai aprig împotriva clerului de mir decât ceilalți reformatori, Dunstan și Oswald din Worcester. A scris Așezarea mănăstirilor de către regele Edgar și a sprijinit, ca om politic, pe Æthelred cel Nesfătuit față de Eduard Mucenicul, fiind și sfetnic în minoratul lui.

În vremea marii foamete a veacului al X-⁠lea a vândut odoarele de aur și de argint ale mănăstirii Abingdon ca să cumpere hrană pentru săraci și și-⁠a folosit averea și puterea de episcop spre a elibera mulți iobagi și robi, câștigând numele de „prieten al săracilor”. A adormit la 1 august 984. Viața lui a fost scrisă de ucenicii săi, Wulfstan și, în formă mai scurtă, Ælfric Gramaticul, iar moaștele i-⁠au fost mutate la scurt timp după moarte. Biserica Ortodoxă Rusă îl pomenește la 1 august și în duminica a treia după Rusalii, la Soborul sfinților din Insulele Britanice și din Irlanda.