Felicisim

Sfântul Sfințit Mucenic Felicisim din Roma, diacon, a pătimit în anul 258, în vremea împăratului Valerian (253 până la 259), împreună cu papa Sixt al II-⁠lea, diaconul Agapit, arhidiaconul Laurențiu și ostașul Roman.

Papa Sixt, născut la Atena, învățat, propovăduise în Spania și fusese pus episcop al Romei după moartea mucenicească a papei Ștefan (253 până la 257, pomenit la 2 august). Era vremea când papa era ales spre moarte sigură. Curând Sixt a fost prins și închis împreună cu doi diaconi ai săi, Felicisim și Agapit. Când arhidiaconul Laurențiu l-⁠a întâlnit pe papă, dus la temniță, a strigat cu lacrimi: „Unde mergi, părinte, fără fiul tău? Unde mergi, preot, fără diacon? Ia-⁠ți fiul cu tine, ca să fiu și eu părtaș vărsării sângelui pentru Hristos.” Sixt i-⁠a răspuns că el este bătrân și merge spre o moarte ușoară, iar lui Laurențiu îi stau înainte chinuri mai grele, și că după trei zile îl va urma. I-⁠a poruncit să vândă comorile Bisericii și să le dea creștinilor prigoniți și nevoiași, și Laurențiu a împlinit cu râvnă porunca.

Când Laurențiu a auzit că papa Sixt este dus cu diaconii la judecată, a mers și el să le vadă nevoința și i-⁠a spus că a împlinit porunca. Auzind de „comoară”, ostașii l-⁠au luat în pază, iar pe mucenici i-⁠au tăiat cu sabia, la 6 august 258, între ei și pe Felicisim. Împăratul l-⁠a închis pe Laurențiu și l-⁠a dat în paza lui Ipolit, șeful temniței. În temniță Laurențiu vindeca prin rugăciune pe bolnavii care veneau la el și boteza pe mulți. Uimit, Ipolit a crezut și s-⁠a botezat cu toată casa lui. În scurt timp Laurențiu a fost adus iar înaintea împăratului, care îi cerea să arate comorile ascunse. Laurențiu a cerut trei zile și, în acest timp, a adunat o mulțime de săraci și bolnavi care trăiau din milostenia Bisericii și, aducându-⁠i, a spus: „Iată vasele în care sunt puse comorile. Cine își pune comorile în aceste vase le primește din belșug în Împărăția Cerurilor”.

Apoi Laurențiu a fost supus unor chinuri aprige. L-⁠au bătut cu scorpioni (lanțuri subțiri de fier cu ace), i-⁠au ars rănile și l-⁠au bătut cu vergi de plumb. În timpul chinurilor, ostașul Roman a strigat deodată că vede un tânăr luminos stând lângă Laurențiu și ștergându-⁠i rănile, și l-⁠a rugat să-⁠l boteze. După Botez, Roman a fost decapitat, la 9 august. Când Laurențiu a fost dus la ultima încercare, Ipolit a voit să se mărturisească și el creștin și să moară cu el, dar mărturisitorul i-⁠a spus să-⁠și țină mărturisirea ascunsă în inimă pentru o vreme. L-⁠au pus pe un grătar de fier peste cărbuni aprinși, iar slujitorii îi țineau trupul cu furci. Laurențiu a spus judecătorilor să-⁠l întoarcă pe cealaltă parte și să-⁠i mănânce trupul, apoi a mulțumit lui Hristos că l-⁠a învrednicit să intre pe porțile Lui și și-⁠a dat duhul. Ipolit i-⁠a luat noaptea trupul, l-⁠a învelit în giulgiuri cu miresme și a dat de știre preotului Iustin. Trupul a fost îngropat cu cinste într-⁠o peșteră, la 10 august 258. Ipolit și alți creștini au pătimit după trei zile, la 13 august, așa cum le prezisese Laurențiu.

Felicisim se pomenește la 23 august (stil nou). Povestea lor a fost scrisă și de Sfântul Dimitrie al Rostovului.