Gerald de Mayo

Sfântul cuviosul Gerald de Mayo a fost un monah și egumen anglo-⁠saxon din Northumbria, întemeietor sau întâi egumen al mănăstirii „Mayo a saxonilor”, în Irlanda, mort în 13 martie al anului 732 (după alte izvoare 726 sau 731). Este cinstit ca sfânt atât în Biserica Romano-⁠Catolică, cât și în Biserica Ortodoxă. Este pomenit la 13 martie.

Din Northumbria în Irlanda

S-⁠a născut în Northumbria; se știu puține lucruri sigure despre începuturile lui, iar data nașterii nu se cunoaște. Se spune că era fiul unui rege anglo-⁠saxon, Cusperius, și al reginei Benitia. După povestirile din Viața lui, regele l-⁠a trimis pe Gerald și pe frații lui Balanus, Berikertus și Hubritanus să fie crescuți de episcopul irlandez Colmán de Lindisfarne. Mai târziu Gerald a fost unul dintre monahii englezi din Lindisfarne care l-⁠au însoțit pe Colmán la Iona și apoi în Irlanda. Aceasta s-⁠a petrecut după Sinodul de la Whitby din 664, în care regele Oswy al Northumbriei a hotărât în favoarea datei Paștilor folosite de restul Bisericii și împotriva felului irlandez de calcul. Deși Colmán era un înfocat susținător al tradițiilor irlandeze, s-⁠a hotărât după sinod să plece împreună cu cei care nu primeau calculul alexandrin, în loc să-⁠l primească. Gerald a fost între cei treizeci de monahi northumbrieni care au părăsit Lindisfarne cu Colmán și s-⁠au așezat în cele din urmă, în 668, pe insula Inishbofin („insula vacii albe”), în Galway, la 8 kilometri de coasta Connemara.

Neînțelegerea de la Inishbofin

Aproape îndată s-⁠au ivit neînțelegeri între monahii irlandezi și cei northumbrieni. Northumbrienii erau nemulțumiți că ceilalți părăseau insula vara, ca să predice pe uscat, în vreme ce ei rămâneau să îngrijească insula. S-⁠a presupus că dezbinarea ar fi venit din deosebirea dintre tradițiile agricole northumbriene și irlandeze, ultimele cunoscând transhumanța; Vera Orschel arată că obștea ar fi avut o bază pe uscat pentru vite, de unde transhumanța putea atrage pe irlandezi să plece vara. Totuși transhumanța nu era străină northumbrienilor. Pare că ruptura dintre cele două grupuri s-⁠a produs chiar în primul an. Poate că o cheie a despărțirii este faptul că irlandezii medievali aveau faima că „rătăcesc”; nu era neobișnuit ca monahii să părăsească mănăstirile în căutare de învățătură sau de câmp misionar, iar un canon irlandez din secolul al VII-⁠lea cere clericilor să-⁠i învețe în primul rând pe cei din țara lor. Ajunși la Inishbofin, irlandezii erau mai aproape de casă și puteau reveni pentru perioade folositoare. În schimb, northumbrienii trebuiau să se mulțumească să urmeze regula Sfântului Vasile cel Mare, după care munca agricolă este cea mai bună pentru monahi, pentru că îi ferește de rătăcire.

Mayo a saxonilor

După această neînțelegere timpurie, Colmán a hotărât să întemeieze o mănăstire aparte pentru cei treizeci de frați northumbrieni, făcându-⁠l pe Gerald întâi egumen. Colmán a murit curând. Astfel s-⁠a ridicat, în 670, „Mayo a saxonilor” (Magh Eo, câmpia teilor sau a tisei), la 74 de kilometri de Inishbofin. Gerald era destul de tânăr pentru o asemenea slujire, dar a condus cu înțelepciune. Mănăstirea a înflorit și a devenit un loc căutat. Dacă judecăm doar după mărimea incintei (urmele de la Mayo Abbey au un diametru de 400 de metri), la un moment al istoriei ei timpurii mănăstirea trebuie să fi fost comparabilă ca influență cu locuri ca Armagh, Kildare, Glendalough sau Clonmacnoise. În analele irlandeze a fost socotită între mănăstirile mari. Sub tânărul ei egumen, Școala din Mayo a câștigat faimă pentru sfințenie și învățătură; Alcuin, la York și Aachen, a ținut corespondență cu egumenul și cu monahii ei și a vorbit de o „mare lumină a cunoașterii” care pornea de la Mayo până în Anglia și Franța. Baza economică pare să fi îngăduit un scriptoriu bun și o bibliotecă.

Gerald a rămas egumen la Mayo până în 697, când, spun unii, a renunțat în favoarea Sfântului Adomnán. Adomnán, cred unii autori, a prăznuit Paștile la Mayo în 703, dar apoi a plecat la Skreen, la 78 de kilometri. Rămași fără egumen, monahii l-⁠au convins pe Gerald să reia egumenia. Gerald a condus abația și eparhia Mayo până la moarte, la o vârstă înaintată. Uneori se spune că a fost hirotonit episcop, dar nu este sigur.

Alte lucrări și moartea

Se spune că Gerald a întemeiat abațiile Tempul-⁠Gerald (sau Ely-⁠Theria) din Connaught și Teagh-⁠na-⁠Saxon și o mănăstire de maici, pe care a pus-⁠o sub ocrotirea surorii sale Segretia. Viața Sfântului Gerald povestește cum Gerald și alții au avut de a face cu o mare ciumă din anii 660, care a ucis jumătate din populația Irlandei. Sfinții Gerald și Fechin au fost chemați la o adunare de regii din Tara, ca să hotărască ce să facă împotriva ciumei și a foametei. Fechin socotea că ciuma a fost trimisă de Dumnezeu ca să oprească oamenii de la suferința de foame, iar Gerald a stăruit să se roage pentru încetarea ciumei și a foametei. Sora lui Gerald și multe din mănăstirea ei ar fi murit în ciumă.

Într-⁠o minune destul de rară, lui Gerald i se atribuie o înviere care a schimbat sexul celui înviat. Un rege a pierdut singurul copil, o fată, și, deznădăjduit, voia un moștenitor bărbat; i-⁠a cerut lui Gerald să-⁠l salveze, spunându-⁠i că i-⁠a murit fiul. Gerald a bănuit adevărul, dar regele a stăruit în minciună, iar Gerald a zis că pruncul poate fi adus înapoi ca băiat, oricare ar fi fost sexul inițial. Gerald l-⁠a înviat, regele s-⁠a bucurat și l-⁠a numit Catholus. Aceasta este o versiune mai complicată a unei minuni asemănătoare atribuită Sfântului Abbán. Istoricitatea relatărilor despre sora și fratele lui (Balin, ucenic și el al lui Colmán, în Connaught), ca și despre Beretchert și Huildbriti, care sunt sfinți irlandezi, a fost pusă la îndoială; cercetătorii socotesc că aceștia sunt „frați în duh”, nu după trup. Colgan credea că Gerald nu a trăit după 697; dar Analele celor patru maeștri dau data morții 13 martie 726, iar Analele din Ulster, 731. S-⁠a stins la Galway, a fost îngropat la Mayo, unde se păstrează până azi o biserică închinată lui. Colegiul Sfântul Gerald din Castlebar îi poartă numele, iar mai multe biserici și școli din America de Nord îl cinstesc.