Grigorie Kallidis

Sfântul Grigorie Kallidis (1844-1925) a fost un ierarh grec din Tracia Răsăriteană, pe rând mitropolit de Trapezunt, de Salonic, de Ioannina și, în sfârșit, de Heracleea și Rodosto. A trăit în vremea în care Patriarhia Ecumenică, sub stăpânirea otomană, trebuia să păstreze grecii ortodocși în fața uniației și a Exarhatului bulgar. A adormit la Salonic și a fost trecut în rândul sfinților de Patriarhia Ecumenică în anul 2003. Moaștele lui, scoase din pământ în 1979, au miros bun și sunt cinstite în biserica Sfântului Dimitrie din Salonic.

Copilăria și studiile

S-⁠a născut la 24 ianuarie 1844, la Hrisamvelo (Kumbao), în ținutul Heracleea din Tracia Răsăriteană, azi în Turcia. De mic a arătat plecare către preoție și a intrat în slujba mitropolitului Meletie Teofilidis, mai întâi de Silivria, apoi de Serres. Și-⁠a încheiat studiile elementare la Serres, iar la 26 februarie 1862 a fost hirotonit diacon, la biserica Sfinților Teodori din Serres, de duhovnicul și dascălul lui, mitropolitul Meletie. Și-⁠a încheiat studiile la școala Rizarios și la Facultatea de Teologie a Universității din Atena. La Atena, mitropolitul Teofil Vlahopapadopulos l-⁠a numit arhidiacon al său, prețuindu-⁠i personalitatea și însușirile.

Episcopul

În 1873 se afla la Rodosto, iar în 1874 a fost protosincel al mitropolitului Panaret al Heracleei și predicator, până a primit al treilea grad al preoției, ca episcop de Nazianz, la 24 martie 1875, hirotonit la 30 martie de mitropolitul Zaharia al Silivriei, împreună cu episcopii Grigorie de Mirioftos și Dositei de Metra. În 1879, în vremea Exarhatului bulgar, a fost trimis de Patriarhie la Adrianopol ca exarh. După trei luni a fost ales, la 12 mai 1879, mitropolit al Trapezuntului. Acolo a luat măsuri să apere pe credincioși de turcii refugiați recent așezați și să le ușureze impozitele. A izbutit să preia conducerea celor trei mănăstiri stavropighiale de până atunci, Sumela, Vazelon și Peristereota.

La 29 decembrie 1884 a fost ales mitropolit al Salonicului, iar la 20 martie 1885 a fost întronizat. Pe atunci era în culmea sa așa-⁠numita „problemă a comunității” din Salonic, cu certuri aprinse, care a dus la mutarea lui după scurt timp. Mitropolitul Grigorie, demisionând, s-⁠a pus la dispoziția Marii Biserici. La 28 septembrie 1889 a fost ales mitropolit al Ioanninei, unde a fost în anii 1889-1892, apoi la Constantinopol, ca președinte al consiliului tipografiei, al consiliului averilor mănăstirești, membru al consiliului seminarului de la Halki și președinte al tribunalului bisericesc. În mai 1894 a revenit la Ioannina. În războiul greco-⁠turc din 1897, împreună cu consulul general al Greciei, a izbutit să scape orașul Ioannina de jaf.

La 22 mai 1902, Patriarhul Ecumenic Ioachim al III-⁠lea l-⁠a mutat la vechea mitropolie a Heracleei și Rodostoului, cu șapte voturi împotriva mitropolitului Antim al Amasiei (patru) și Constanțiu al Berroiei (unul). La Rodosto a arătat o mare lucrare pentru dezvoltarea învățăturii. A apărat și populația greacă de primejdia uniației, apărută în ținut de la mijlocul secolului al XIX-⁠lea, ca și de activitatea exarhiștilor bulgari. Între 1903 și 1906 a avut ca ajutor pe episcopul Germanos Sakelaridis de Nazianz, din Asia Mică, mai târziu mucenic la Filipi, ca mitropolit al Eleftheroupolisului. La 7 iulie 1920, Grigorie a primit armata greacă eliberatoare. După schimbul de populație din 1922 s-⁠a așezat, împreună cu ceilalți refugiați, în Grecia, la Salonic.

Adormirea

A adormit la Salonic, în miezul nopții de joi, 23 iulie 1925 (unele izvoare dau data de 25 iulie). Slujba de înmormântare s-⁠a făcut în biserica Sfânta Sofia, iar sicriul a fost dus în procesiune la cimitirul Evanghelistria.

Slăvirea

La 20 octombrie 1979 (după un izvor, 20 iulie), mitropolitul Pantelimon al II-⁠lea al Salonicului a făcut scoaterea moaștelor. S-⁠a văzut că ele răspândeau un miros plăcut. De atunci, oamenii primesc vindecări lângă racla cu moaștele. Prin străduința lui către Sfântul Sinod al Bisericii Greciei și către Patriarhia Ecumenică, canonizarea oficială a avut loc printr-⁠un act patriarhal și sinodal din 22 mai 2003. Actul a fost adus chiar de Patriarhul Ecumenic Bartolomeu, cu însoțirea patriarhală, care a condus în biserica Sfântului Dimitrie slujba de doxologie de înscriere a Sfântului Grigorie în calendarul Bisericii, la 29 mai 2003. Sfântul Sinod al Bisericii Ruse l-⁠a înscris în calendarul rus la 6 octombrie 2003, cu pomenirea la 12 iulie, așa cum e rânduit în Biserica Constantinopolului.

Pomenirea lui se face la 25 iulie, ziua adormirii, și la 20 octombrie, ziua scoaterii moaștelor. Sfintele moaște se păstrează într-⁠o raclă de argint în biserica Sfântului Dimitrie din Salonic. Mici părți din ele au fost date de Mitropolia Salonicului bisericii din Zitsa, Ioannina, pe care sfântul o sfințise ca mitropolit al Ioanninei, și bisericii Sfinților Teodori din Serres, unde fusese hirotonit diacon.